Psihologia judiciară

Întrebări la psihologia judiciară

Definiți psihologia judiciară

Psihologia judiciară - studierea nuanțată și aprofundată a persoanei umane implicată în drama judiciară, obiectivarea și identificarea corectă a comportamentelor umane cu finalitate criminogenă.

Psihologia judiciară este o ramură a psihologiei care cercetează implicaţiile psihologice ale activităţii judiciare

Care sunt obiectivele teoretice ale psihologiei judiciare?

- îmbunătăţirea aparatului teoretico-conceptual şi asigurarea funcţionalităţii acestuia;

- elaborarea unor modele teoretico-explicative privind etiologia unor fenomene psihologice de care se ocupă;

- validarea unor metode conceptuale teoretico-explicative ale psihologiei generale şi ale psihologiei sociale în urma testării acestora în mediul specific activităţii judiciare;

- validarea în practica judiciară a unor modele ştiinţifice elaborate de psihologia generală şi psihologia socială.

Care sunt obiectivele practice ale psihologiei judiciare?

- elaborarea metodologiei specifice de cercetare;

- desfăşurarea unor cercetări pentru a evidenţia legi şi reguli specifice activităţii judiciare;

- oferirea de informaţii pertinente organelor judiciare menite să confirme necesitatea aplicării psihologiei în domeniul judiciar;

- contribuţia efectivă la stabilirea adevărului şi aplicarea legii;

- participarea la elaborarea programelor de recuperare şi verificarea eficienţei acestora;

- implicarea prin mijloace specifice la organizarea unor programe de prevenţie;

- oferirea asistenţei psihologice de specialitate, sub forma expertizelor, organelor judiciare.

Menționați disciplinele cu care psihologia judiciară interacționează.

Criminologie – studiază starea dinamică şi cauzele criminalităţii, în scopul iniţierii de măsuri destinate prevenirii şi combaterii faptelor ilicite.

Psihodiagnoză – măsurarea inteligenţei, funcţionării sociale, a stării neuropsihologice, măsurarea personalităţii, în estimarea nivelului judecăţii morale ş.a.m.d.

Psihologie generală – Înțelegerea comportamentului și proceselor mentale.

Psihologie socială – Studierea modului în care oamenii interacționează în societate.

Psihofiziologie – Legătura dintre funcțiile corpului și comportamentul uman.

Psihopatologie – Studiul bolilor și tulburărilor mentale.

Psihologie experimentală - oferă date importante, în abordarea diferitelor comportamente ale personalităţii subiecţilor, în vederea evaluării conduitelor simulate şi posibilelor dezechilibre

Medicină legală – se ocupă cu constatarea unor stări de fapt în legătură cu viaţa, integritatea corporală şi sănătatea unei persoane, stări de natură să atragă după sine consecinţe legale.eterminarea cauzelor morții și analiza probelor medicale.

Sociologie juridică – studiază modul de producere şi structurare a reprezentărilor şi atitudinilor colectivităților umane faţă de faptele antisociale.

Criminalistică – ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale.

Drept penal – obţinerea prin intermediul normativului juridic a unei eficienţe optime a sistemului de ocrotire a valorilor sociale fundamentale.

Criterii de normalitate după Ellis şi Diamond

Conștiință clară a eului personal – Persoana are o bună înțelegere a propriei identități.

Capacitate de orientare în viață – Se poate adapta și lua decizii corecte în diferite situații.

Nivel înalt de toleranță la frustrare – Poate face față dificultăților fără să cedeze ușor.

Autoacceptare – Se acceptă pe sine așa cum este, fără a se judeca aspru.

Flexibilitate în gândire și acțiune – Poate schimba perspectiva și se adaptează ușor.

Realism și gândire antiutopică – Vede lucrurile așa cum sunt, fără iluzii sau așteptări nerealiste.

Asumarea responsabilității pentru tulburările sale emoționale – Își asumă responsabilitatea pentru emoțiile și acțiunile sale.

Angajarea în activități creatoare – Se implică în activități care îi stimulează creativitatea.

Angajarea moderată și prudentă în activități rsicante – Evită riscurile inutile și acționează cu măsură.

Conștiință clară a interesului social – Îi pasă de ceilalți și se implică în comunitate.

Acceptarea incertitudinii și capacitatea de ajustarea a acesteia– Se adaptează la situațiile necunoscute sau neclare.

Îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă – Găsește un echilibru între bucuriile de moment și obiectivele viitoare.

Definiți normalitatea ca valoare medie

Normalitatea ca valoare medie este în mod obişnuit folosită în studiile normative de tratament şi se bazează pe descrierea statistică a fenomenelor biologice, psihologice şi sociale conform repartiţiei gaussiene a curbei în formă de clopot. Această abordare concepe porţiunea mediană drept corespunzătoare normalului iar ambele extreme, ca deviante.

Dezvoltați tema normalității ca utopie.

Normalitatea ca utopie stabileşte o normă ideală (valorică) stabilind un ideal de normalitate atât din punct de vedere individual, cât şi comunitar. Acesta poate fi exemplificat prin unele „tipuri ideale” pe care le descrie, le invocă şi le promovează o anumită cultură şi care se exprimă în formulări normative, prescriptive.

Din perspectivă psihologică nu interesează numai felul cum sunt şi cum se manifestă mai frecvent oamenii unei socio-culturi date, ci şi modul în care aceştia ar dori şi ar spera să fie în cazul ideal.

Din această perspectivă, normalitatea este percepută ca o îmbinare echilibrată, armonioasă şi optimală a aparatului mintal având drept rezultantă o funcţionalitate optimă.

Definiți normalitatea prin raportare la adaptare

Adaptarea este un echilibru care se stabileşte între personalitate şi lumea înconjurătoare, lume constituită din persoane, situaţii, spaţiu cultural, obiecte etc.

Adaptarea oferă celor care evaluează starea de sănătate şi specialiştilor un nou şi contrastant aspect al conceptualizării stării de sănătate şi bolilor.

Definiția normalitatea ca sănătate

Normalitatea ca sănătate se referă la o stare de bine completă din punct de vedere fizic, mental și social, nu doar absența bolii sau a problemelor.

Manifestarea acestei stări de sănătate ar fi existenţa unei judecăţi şi a unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existenţa unei discipline psihologice şi sociale, pe fundalul bucuriei de a trăi şi al echilibrului introversie-extroversie.

Care sunt criteriile care delimitează sănătatea mintală de boală?

• capacitatea de autonomie, de independenţă psiho-conştientă a subiectului;

• o corectă şi adecvată autorecepţie şi autoapreciere;

• percepţia, reprezentarea şi înţelegerea corectă, adecvată comunitar, a realităţii;

• capacitatea de creştere şi dezvoltare armonioasă a individului, în sensul unei realizări de sine în raport cu un model ideal personal articulat armonic şi eficient cu perspectiva socio-culturală;

• capacitatea de creaţie.

Din ce este compus nucleul personalității criminale?

Egocentrism crescut – Criminalul își pune propriile dorințe și interese mai presus de orice, fără să țină cont de drepturile altora.

Agresivitate – Are o tendință spre comportamente violente și dominatoare.

Indiferență afectivă – Nu simte compasiune sau înțelegere față de suferința victimelor.

Nevoia de putere și control – Caută să domine și să manipuleze oamenii din jur.

Labilitate afectivă - fluctuațiile rapide și extreme ale emoțiilor (bipolar)

Care sunt cele mai frecvente caracteristici ale infractorilor recidiviști?

Egocentrism – Se pun pe primul loc, fără să țină cont de reguli sau de ceilalți. 41%

Imaturitate intelectivă - incapacitatea de a compara proporţiile câştigului obţinut ca rezultat al infracţiunii şi pierderile ce survin în cazul descoperirii faptei

Impulsivitate mărită – Acționează fără să gândească la consecințe, repetând greșelile. 68%

Nevoie de satisfacție imediată – Caută recompense rapide, fără să se gândească la viitor.

Agresivitate – prezintă un nivel exacerbat al agresivităţii 72%

Oportunism - tendinţa de a se opune normelor sociale, de a contrazice alte persoane sau autoritatea şi reprezentanţii autorităţii (46%);

Indiferenţă afectivă – insensibilitate faţă de durerea sau nevoile altor persoane 27%

Sărăcie a eului – reflecţia asupra modului în care sunt ca şi persoane este episodică ceea ce face ca conştiinţa modului în care sunt – eul personal – să nu să se dezvolte.

Devalorizarea muncii – munca reprezintă doar o corvoadă

Care sunt particularitățile psihologice sau caracteristicile comune ale celor ce încalcă frecvent legea?

1. Instabilitatea emotiv-acţională:

- experienţa negativă a educaţiei primite în familie,

- experienţa negativă a deprinderilor şi practicilor antisociale însuşite;

2. Inadaptarea socială:

- indică persoane greu educabile, deviante,

- arata că educaţia persoanelor s-a făcut în condiţii neprielnice şi nesatisfăcătoare,

3. Sensibilitatea deosebită:

- există exicitanţi ai mediului ambiant care pe infractor îl stimulează mult mai tare spre acţiune, decât pe omul obişnuit;

- faptul că infractorul are o înclinaţie mult mai mare spre acţiune îi dă reacţiilor acestuia un caracter atipic.

4. Duplicitatea comportamentului:

- infractorul este conştient de caracterul distructiv al actului său infracţional,

- lucrează în taină,

5. Imaturitatea intelectuală:

- este incapacitatea infractorului de a prevedea consecinţele acţiunilor lui antisociale, pe termen lung;

- infractorul se limitează strict la prezent şi dă o mică importanţă viitorului, este centrat pe prezent şi nu delimiteazî clar delincvenţa de non-delincvenţă;

6. Imaturitatea afectivă:

- constă în decalajul mare între procesele cognitive şi cele afective, procesele afective fiind mult favorizate;

- indică un dezechilibru psiho-afectiv;

- duce la: - rigiditate psihică, reacţii disproporţionate;

7. Frustrarea:

- este o stare emoţională resimţită de infractor, în momentul în care:

- este privat de unele drepturi, recompense, satisfacţii;

8. Complexul de inferioritate:

- este o stare pe care infractorul o resimte ca un sentiment de insuficienţă, incapacitate personală;

- apare în urma unor deficienţe, infirmităţi reale/ imaginare, potenţate de dispreţul, dezaprobarea tacită sau experimentată a celorlalţi.

Prezentați profilul psihocomportamental caracteristic criminalului organizat versus criminalului dezorganizat.

Organizat/psihopat - Neorganizat/psihotic

Scor ridicat al inteligenţei - Scor scăzut al inteligenţei

Competenţă socială - Inadecvat social

Calificare profesională - Necalificat

Competenţă sexuală - Incompetent sexual

Stratut social ridicat - Statut social scăzut

Loc de muncă stabil - Fără loc de muncă

Educaţie inconsecventă în copilărie - Educaţie dură în copilărie

Tip controlat în timpul comiterii faptei - Tip anxios

Consum de alcool - Consum minim de alcool

Stres situaţional - Stres situaţional minim

Trăieşte cu un partener - Trăieşte singur

Mobilitate mare - Trăieşte sau lucrează în apropierea locului crimei

Prezentați comparativ perspectiva modului de operare: criminal organizat versus criminal dezorganizat.

Organizat/psihopat - Neorganizat/psihotic

Plănuieşte atacul - Atac spontan

Victima şi locul sunt necunoscute - Victima şi locul sunt cunoscute

Personalizează victima - Depersonalizează victima

Controlează conversaţia - Conversaţie minimă

Locul crimei reflectă pierderea controlului - Locul crimei este neîngrijit şi întâmplător

Caută victime docile - Victima este aleasă brusc şi cu violenţă

Constrânge victima - Constrângere minimă

Viol agresiv înainte de moartea victimei - Actul sexual după moartea victimei

Cadavrul este ascuns - Cadavrul este lăsat la vedere

Arma şi urmele sunt absente - Arma şi urmele sunt prezente

Transportă cadavrul - Cadavrul rămâne la locul lui

Care sunt factorii ce influențează mărturia după Clive R. Hollin?

Factorii sociali ar fi, mai curând, factori de apartenenţă socială. Autorul se referă la atitudini, conformism, stereotipuri, prejudecăţi, statut. Toate acestea sunt caracteristici specifice unor categorii sau clase de persoane;

În calitate de factorii situaţionali sunt considerate diversele caracteristici ale contextului infracţiunii şi particularităţilor faptei penale. Aici regăsim astfel de factori precum complexitatea evenimentului, durata evenimentului, iluminarea, ora zilei, tipul crimei;

Factorii individuali se referă la caracteristicile martorului: vârsta, stilul cognitiv, personalitatea, rasa, genul, ocupaţia;

Factorii interogaţionali se referă la caracteristicile şi particularităţile metodelor folosite pentru a se obţine şi valorifica informaţia pe care o deţine martorul. În calitate de exemple pentru astfel de factori autorul indică reconstituirea cursului infracţiunii cu ajutorul unor artişti, utilizarea computerului, identificarea prin prezentarea mai multor persoane, folosirea portretului robot.

Care sunt variabilele care influențează fidelitatea mărturiei judiciare?

Eveniment - frecvenţa, timpul, durata, cantitatea de lumina, tipul de eveniment, prezenţa armei, etc.

Martor - oboseala, starea de excitaţie fiziologică, anxietate cronică, neuroticism, extraversiune, reflexivitate-impulsivitate, nevoia de aprobare / afiliere, tipul de dimineaţă („priveghetoare”) / seară („bufniţa”), auto-monitorizarea, dependenţa de câmpul perceptiv, profunzimea categorizării, starea afectivă, alcoolemia, vârsta, rasa, genul, scheme / stereotipuri, gradul de atractivitate fizică, dacă a fost anterior victimă, încrederea în sine, dacă este poliţist, martorul colaborează sau nu, etc.

Agresorul - genul, talia, greutatea, etnia, maniera de a se mişca, etc.

Interogare - durata stocării informaţiei, tipul de rememorare, cât de mult efort este necesar pentru a se rememora, întrebări directoare, terapie de rememorare, interviu cognitiv, etc.

Cât de veridice pot fi declarațiile martorilor?

Experimentele realizate la începutul secolului trecut, care au investigat eficienţa recunoaşterii persoanei după fotografii, indicau o rată foarte ridicată a succesului: 90 % din subiecţi reuşesc o identificare corectă a persoanei în baza pozei, aceasta întâmplându-se chiar şi la un interval de 35 de zile după eveniment (Chance, 1975). Pentru că aveau însă o validitate ecologică scăzută, studiile experimentale timpurii au fost criticate, pe bună dreptate, şi pe acest motiv au fost considerate puţin concludente pentru practica legală.

Studii mai recente, cu o mare validitate ecologică şi rigoare experimentală, indică cifre mult mai modeste: acurateţea identificării după fotografii este de aproximativ 12-13 % (Buckhout, 1974; Dent, 1977).

Alte cercetări au identificat faptul că memoria pentru detalii în sarcini şi situaţii relativ simple este fidelă în 25% de cazuri atunci când subiecţii sunt simpli cetăţeni şi de 47, 5 % în cazul subiecţilor poliţişti (Clifford & Richards, 1977).

Pot oamenii să detecteze minciuni?

Acesta este un mit! De fapt suntem destul de slabi la această sarcină. Când observăm pasiv pe alții, șansele nu sunt mult mai bune decât norocul.

Ce sunt amintirile false?

O amintire care nu s-a întâmplat niciodată, dar sunt pline de detalii și emoții.

Ce factori influențează martorii oculari?

Memoria noastră poate fi defectuoasă, iluminarea sau distanța, dar de asemenea și factori psihologici complecși precum cunoștințele tale din trecut și prejudecățile

Cum să opriți crimele viitoare?

O tehnică specifică numită Iluzia competenței (Știu tot) ajută polițiștii să întrebe oamenii despre care există dovezi credibile că planifică să comită o crimă. Tehnica se aplică destul de simplu și prietenos prin informarea suspectului despre ceea ce se știe despre crima pe care intenționează să o comită.

De ce oamenii dau vina pe victime?

Acuzarea victimei se poate manifesta în multe feluri, de la comentarii necugetate din partea prietenilor și a familiei, la atitudini prejudiciate în cadrul sistemului juridic. Pentru a ne restabili credința în lume ca fiind justă, ne convingem că victima trebuie să fi făcut ceva să o merite.

Cum își amintesc oamenii evenimentele traumatice?

Amintirile traumatice sunt adesea vii și poartă o mulțime de emoții. Reamintirea poate fi foarte dureroasă. Cu toate acestea, detaliile pot fi uitate sau distorsionate în timp, la fel ca în cazul celorlalte amintiri. Contrar a ceea ce este prezentat de obicei în filme, cercetarea științifică NU susține ideea că evenimentele traumatice pot fi reprimate și indisponibile în memorie. De fapt, oamenii își amintesc adesea prea bine, ei poate ar putea dori să poată uita, dar își amintesc oricum.

Instrumente pentru a găsi adevărul în afirmații

Este uzual să se analizeze consistența unei afirmații, dar există indicatori mai buni, de exemplu, lungimea declarației scrise, precum și calitatea și cantitatea detaliilor. Declarațiile mai lungi și mai detaliate sunt adesea mai de încredere. Cercetătorii au dezvoltat instrumente care pot fi utilizate pentru a sorta afirmații adevărate de cele neadevărate. Aceste instrumente constau în liste de criterii precum informații despre când și unde s-a întâmplat evenimentul și informații despre cum victima a experimentat evenimentul. Folosind aceste instrumente, există o șansă de 70% a face o judecată corectă.

De ce oamenii mărturisesc în mod fals crimele?

Interogatorii ar trebui să se concentreze asupra colectării a cât mai multor informații posibile fără scopul specific de a obține o mărturisire, ar trebui să evite întrebările ce sugerează răspunsul, ar trebui să evite să sugereze că suspectul va primi o sentință mai ușoară dacă mărturisește și nu ar trebui să mintă absolut deloc cu privire la probe.

minimizare

Viziunea de tunel în ancheta penală

Viziunea tunel este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care anchetele de criminalitate merg greșit. Se întâmplă atunci când detectivii se agață de un singur suspect sau de un singur scenariu și devin orbi la alternative. Esențial pentru înțelegerea viziunii tunel este un fenomen cunoscut sub numele de eroarea de confirmare. Noi avem o puternică preferință pentru informații care confirmă ceea ce credem deja că este adevărat, în timp ce tindem să evităm informațiile contrare. Iar această prejudecată face surprinzător de dificilă schimbarea părerii noastre.

Cum să intervievezi copiii martori

Atunci când intervievează copiii, poliția trebuie să fie atentă la modul în care pune întrebările. Întrebările ce sugerează răspunsurile și influența sugestiilor reduc fiabilitatea rapoartelor copiilor. Uneori poate duce la detalii false despre evenimente care nu au avut loc niciodată. În cadrul investigațiilor poliției, copiii pot fi intervievați de la trei la patru ani. Pentru a evita influențarea copilului intervievatorii ar trebui să folosească întrebări deschise și să lase copilul să vorbească liber despre amintirile sale. A fi un bun intervievator înseamnă și a fi un bun ascultător!