Anatomia Omului - Curs Introductiv și Osteologie Generală

Flashcard-uri de vocabular pentru noțiunile fundamentale de anatomie, istoric, metode de studiu și osteologie generală bazate exclusiv pe notele de curs.

Anatomie

Știință medicală fundamentală (din limba greacă: \text{\alpha\nu\alpha\tau\omicron\mu\eta} - tăiere, incizie, secționare) ce studiază forma și structura organismului uman în diferite perioade ale dezvoltării sale ontogenetice, atât în normă, cât și în patologie.

Osteologie

Ramură a anatomiei care studiază scheletul dur al omului, ce cântărește $5 - 6.5\,\text{kg}$ și constituie aproximativ $\frac{1}{5} - \frac{1}{7}$ din masa totală a corpului.

Metoda corosivă

Metodă anatomică de cercetare ce constă în injectarea vaselor sau cavităților organelor cu substanțe rezistente, urmată de corodarea și dizolvarea țesuturilor moi în acizi sau baze concentrate.

Metoda de plastinare

Tehnică de preparare anatomică prin injectarea și îmbibarea organelor și cadavrelor cu substanțe vâscoase, cum ar fi siliconul sau rășina epoxidică.

Normă

Diapazon de devieri, în anumite limite, de la indicii statistici (media aritmetică a varietăților), neînsoțite de dereglări funcționale.

Variantă (varitas)

Mod particular de prezentare a unei formațiuni anatomice, apărută ca rezultat al abaterilor în dezvoltare, care nu depășește limitele normei.

Anomalie (anomalos)

Abatere de la structura și/sau funcțiile specifice speciei biologice, rezultată din perturbarea embriogenezei sau morfogenezei, care provoacă dereglări funcționale.

Monstruozități (monstruositas)

Vicii congenitale pronunțate, însoțite de dereglări funcționale considerabile, incompatibile cu viața (de exemplu acrania, acardia).

Atavism

Prezența unor formațiuni anatomice care au fost caracteristice strămoșilor îndepărtați ai omului, cum ar fi vertebrele coccigiene suplimentare, hipertricoza totală sau sindactilia.

Tip normostenic

Tip constituțional caracterizat prin proporționalitate dimensională, suplețe, reacții de răspuns adecvate și funcții neurovegetative echilibrate.

Tip astenic

Tip constituțional longilin, caracterizat prin subiecți slabi și înalți, membre lungi și subțiri, umeri înguști, torace lung și îngust, unghi infrasternal ascuțit și musculatură slab dezvoltată.

Tip hiperstenic

Tip constituțional caracterizat prin statură mijlocie sau mică, perimetru toracic mare, gât scurt și gros, umeri largi, torace scurt și bombat, unghi infrasternal obtuz și abdomen voluminos.

Habitus

Aspectul exterior al unui individ după care se poate aprecia starea sănătății lui fizice și sufletești, precum și predispoziția la anumite maladii.

Ținută

Poziția firească în care o persoană obișnuiește să-și țină corpul în stare de repaus (stând, șezând sau în timpul mersului) fără o încordare esențială a unor grupuri separate de mușchi.

Poziție anatomică

Poziție convențională a corpului uman aflat în poziție verticală, cu membrele superioare lângă trunchi și cu fața palmară a mâinilor orientată anterior (supinație).

Axă longitudinală (craniocaudală)

Axă verticală ce trece superior prin vertex, inferior prin coccis și cade în centrul poligonului de susținere a corpului.

Plan sagital (mediosagital)

Plan ce trece prin axa longitudinală și cea sagitală, dividând corpul în două jumătăți simetrice.

Osteon (sistem Havers)

Unitatea morfofuncțională a țesutului osos, formată dintr-un grup de lamele concentrice dispuse în jurul unui canal central (Havers), celule osoase, canalicule și conținut vasculo-nervos.

Canale nutritive (A.W. Volkman)

Canale osoase cu traiect perpendicular pe axul osos, ce unesc canalele haversiene între ele, cu exteriorul osului (periost) sau cu canalul medular.

Periost

Manșon fibros acoperitor al osului la exterior, alcătuit din trei straturi: adventicial (extern), fibroelastic (mijlociu) și cambial/osteogen (intern), fixat prin fibrele W. Sharpey.

Endost

Membrană fibrocelulară alcătuită din celule osoase și conjunctive ce tapetează suprafețele interne ale cavităților osoase și canalului medular, având funcții de osteogeneză, resorbție și metabolism.

Oseină

Baza organică a osului, ce constituie aproximativ $\frac{1}{3}$ din masa osului macerat și îi oferă acestuia elasticitate.

Substanță spongioasă (substantia spongiosa)

Structură osoasă cu aspect de burete, formată din trabecule osoase ce se întretaie delimitând cavități ocupate de măduva osoasă.

Diploë

Substanța spongioasă situată între tabla compactă externă (exocraniană) și cea internă (vitroasă) ale oaselor plate ale calvariei.

Măduvă osoasă roșie

Țesut hematopoietic prezent la făt și copii în toate oasele, iar la adult în vertebre, coaste și stern, având rol în formarea elementelor figurate ale sângelui.

Oase suturale (vormiene)

Oase mici, inconstante, dezvoltate din puncte de osificare speciale la nivelul suturilor craniului (cu variantele insulare și fonticulare).

Oase pneumatice

Oase ce conțin cavități pline cu aer, tapetate cu mucoasă (de exemplu maxila cu sinusul maxilar).

Oase sesamoide

Oase mici, lentiforme, dezvoltate în preajma articulațiilor sau în interiorul tendoanelor, având rolul de a mări unghiul de inserție al tendoanelor.

Puncte (nuclee) de osificare

Zone specifice din piesele conjunctive sau cartilaginoase de unde începe și se extinde procesul de osteogeneză.

Osteogeneză endocondrală

Modalitate de osificare cartilaginoasă ce constă în formarea substanței osoase în interiorul modelului cartilaginos.

Francisc I. Rainer

Anatomist român care a definit anatomia drept „știința formei vii” și a promovat studiul omului viu și legătura dintre structură și funcție.

N.I. Pirogov

Savant rus, creator al metodei secțiunilor consecutive pe cadavre congelate în trei sensuri și autor al primelor manuale de anatomie topografică.

V.A. Beţ

Anatomist ucrainean care a studiat scoarța cerebrală și a descoperit celulele piramidale gigante (celulele Beţ) din stratul al V-lea al acesteia.

Nicolae Kretzulescu

Anatomist român care a publicat primul „Manual de anatomie descriptivă” (1843), punând bazele terminologiei anatomice românești.