Studied by 6 people
Looks like no one added any tags here yet for you.
Ce reprezintă vârsta ca variabilă psihologică?
Vârsta nu este doar un număr, ci un descriptor al schimbării biologice, psihologice și sociale.
Wohlwill (1970, 1973) - A
demonstrat că vârsta cronologică
descrie schimbarea, dar nu explică
dezvoltarea, fiind influențată de
educație și mediu.
Vârsta cronologică nu determină în
mod absolut dezvoltarea
individului, deoarece fiecare
persoană îmbătrânește diferit din
punct de vedere biologic, psihologic
și social.
Un adult de 70 de ani poate avea o
vârstă psihologică de 50 dacă are o
memorie bună și o atitudine activă.
Vârsta subiectivă
Percepția individuală asupra
propriei vârste, influențată
de factori interni și externi.
Telomerii ca markeri ai
îmbătrânirii, scad odatǎ cu
vârsta.
Barak (2009): A arătat că percepția
vârstei mai mici este corelată cu
sănătate mai bună. Blackburn
(2009): A evidențiat că stresul
perceput accelerează îmbătrânirea
celulară.
Oamenii se pot simți mai tineri sau
mai bătrâni decât vârsta lor
cronologică, ceea ce poate
influența sănătatea și
comportamentul.
O persoană de 60 de ani care
practică sport și are un stil de viață
activ poate spune că se simte de
40.
Design longitudinal
Studierea acelorași persoane pe o perioadă lungă de timp.
Schaie - Studiul Dezvoltării din
Seattle a descoperit stabilitate în
vocabular și declin în viteza de
procesare odată cu înaintarea în
vârstă.
Permite analiza schimbărilor
individuale, dar necesită resurse
mari de timp și bani.
Studiul impactului eduației asupra
declinului cognitiv la persoane
testate la 30, 50 și 70 de ani.
Design secvențial
Combină designurile longitudinale și transversale pentru a distinge efectele de cohortă, vârstă și timp.
Schaie – Designuri secvențiale pentru studierea dezvoltării cognitive, a separat efectele de cohortă de cele de vârstă, arătând rolul educației în cogniție.
Ajută la separarea influenței vârstei de efectele contextuale, dar necesită eșantioane mari.
studierea memoriei la persoane de
30, 50 și 70 de ani și reevaluarea
lor după 10 ani.
Design transversal
Compararea grupurilor de vârste diferite la un moment dat.
Efectul Flynn – A identificat
creșterea IQ-ului generațiilor
datorită educației și progreselor
sociale (Efectul Flynn).
Este mai rapid și mai puțin
costisitor decât studiile
longitudinale, dar nu poate separa
efectele vârstei de efectele de
cohortă.
Compararea abilităților cognitive
ale persoanelor de 30, 50 și 70 de
ani într-un test de memorie.
Variabilitatea intraindividuală
(IIV)
Fluctuațiile performanței unei persoane în timp.
Stawski et al. (2010) – A asociat IIV crescută cu riscul de demență și declin cognitiv, subliniind importanța monitorizării pentru intervenții timpurii.
IIV poate fi un indicator timpuriu al declinului cognitiv și al riscului de
demență.
O persoană în vârstă care are zile în care își amintește foarte bine lucrurile și zile în care uită detalii importante.
Îmbătrânirea ca proces multidimensional
multidirecțional
Îmbătrânirea afectează simultan dimensiuni biologice, cognitive, emoționale și sociale.
Baltes & Baltes (1990) – Modelul SOC explică cum vârstnicii își ajustează resursele pentru a face față schimbărilor.
Nu există o singură „vârstă” a unei persoane, ci o combinație de factori care interacționează.
O persoană poate avea un declin fizic, dar să fie foarte activă social și cognitiv.
Criza vârstei mijlocii
Perioadă de reevaluare personală și profesională, asociată cu schimbări în identitate și priorități.
Levinson (1978) – Studiile sale
arată că bărbații trec printr-o
perioadă de tranziție la mijlocul
vieții, reevaluând realizările și
obiectivele lor. Lachman et al.
(2015) – Majoritatea oamenilor nu
experimentează o criză dramatică,
ci mai degrabă o tranziție treptată.
Criza vârstei mijlocii nu este
universală; pentru unii, este o
oportunitate de creștere personală,
iar pentru alții, poate aduce stres și
anxietate.
O persoană de 45 de ani își
schimbă cariera, începe să practice
un hobby nou sau își reanalizează
relațiile personale.
Teoria dezvoltării pe parcursul vieții
Învățarea și dezvoltarea continuă de-a lungul vieții, nu doar în copilărie.
Baltes (1987) – Susține că
dezvoltarea umană nu se oprește în
adolescență, ci continuă prin
adaptare și învățare.
Spre deosebire de teoriile
tradiționale, această teorie susține
că oamenii pot învăța și se pot
adapta la orice vârstă.
Un vârstnic care începe să învețe o
limbă străină la 70 de ani.
Echilibrul între câștiguri și pierderi
Aging-ul implică atât pierderi (ex. scăderea forței fizice), cât și câștiguri (ex. înțelepciune).
Rowe & Kahn (1997) – Modelul îmbătrânirii de succes subliniază
importanța sănătății, cogniției și implicării sociale.
Îmbătrânirea nu este doar un proces de degradare, ci poate fi și o perioadă de creștere personală.
Un vârstnic poate avea o memorie
mai slabă, dar o mai bună
capacitate de reglare emoțională.
Plasticitatea dezvoltării
Creierul și comportamentul uman au capacitatea de adaptare și schimbare la orice vârstă.
Draganski et al. (2004) – RMN-urile realizate la persoane care învață jonglerie au arătat creșteri ale volumului cerebral, confirmând plasticitatea neuronală.
Îmbătrânirea nu este un proces fix; oamenii pot învăța și se pot adapta la noi circumstanțe.
O persoană de 65 de ani învață să folosească tehnologia pentru a
menține contactul cu familia.
Îmbătrânire normală vs. patologică
Îmbătrânirea poate fi un proces natural sau poate fi accelerată de boli.
Baltes (2006) – Propune diferențierea între îmbătrânirea primară (naturală) și îmbătrânirea secundară (cauzată de boli).
Nu toate schimbările aduse de
vârstă sunt inevitabile; unele sunt
cauzate de boli care pot fi prevenite.
O persoană care rămâne activă și
sănătoasă la 80 de ani vs. o
persoană care suferă de demență
la 65 de ani.
Modelul Selectiv al Optimării și Compensării (SOC)
Vârstnicii își ajustează obiectivele pentru a compensa pierderile și a-și
menține performanța.
Baltes & Baltes (1990) – SOC explică modul în care vârstnicii își prioritizează activitățile și dezvoltă strategii compensatorii pentru a menține un nivel ridicat de funcționare.
Persoanele în vârstă aleg activitățile cele mai importante și găsesc strategii de compensare.
Un pianist în vârstă practică mai puține piese, dar le repetă mai mult pentru a menține performanța.
Îmbătrânirea diferențiată
Nu toți oamenii îmbătrânesc în același ritm sau în același mod.
Schaie (2005) – Demonstrează că factorii genetici, stilul de viață și educația influențează traiectoria îmbătrânirii.
Factori genetici, stilul de viață și experiențele de viață influențează îmbătrânirea fiecărei persoane.
Doi oameni de 70 de ani pot avea diferențe mari în mobilitate și cogniție.
Îmbătrânirea de succes
Un stil de viață sănătos și
activ duce la o îmbătrânire
optimă.
Rowe & Kahn (1997) – Propun
modelul îmbătrânirii de succes, care
include trei dimensiuni: sănătate,
funcție cognitivă și integrare socială.
Persoanele care rămân active fizic, mental și social au o îmbătrânire mai bună și mai puține probleme de sănătate.
O persoană care face mișcare,
socializează și își antrenează
mintea prin activități noi.
Îmbătrânirea cognitivă
Procesul natural de schimbare a funcțiilor cognitive odată cu vârsta, incluzând scăderea vitezei de procesare și memoria de lucru, dar păstrarea cunoștințelor generale.
Salthouse (1996): A analizat viteza de procesare și memoria de lucru la diferite vârste. A constatat că declinurile încep devreme, dar vocabularul și experiența rămân stabile.
Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, viteza de procesare scade, însă cunoștințele acumulate pe termen lung (ex. vocabularul) sunt mai puțin afectate.
O persoană de 70 de ani poate întâmpina dificultăți în sarcini rapide, dar are un vocabular bogat.
Declin cognitiv normal vs. patologic
Schimbările cognitivenaturale odată cu vârsta sunt lente și moderate (declin normal), în timp ce bolile neurodegenerative duc la pierderi rapide și severe (declin patologic).
Baltes (2006): A evidențiat diferențele dintre îmbătrânirea primară (naturală) și secundară (patologică). A arătat că îmbătrânirea patologică este accelerată de factori precum boli cronice și stil de viață.
Îmbătrânirea normală implică pierderi funcționale lente (ex. memoria episodică), în timp ce Alzheimer sau alte boli duc la uitarea evenimentelor majore.
Un vârstnic sănătos uită unde a pus cheile, în timp ce un pacient cu Alzheimer uită numele membrilor familiei.
Plasticitatea cognitivă
Capacitatea creierului de a se adapta și de a învăța noi abilități, chiar și la vârste înaintate.
Draganski et al. (2004): A demonstrat prin RMN că jongleria induce schimbări structurale în creierul adulților, dovedind adaptabilitatea cerebrală.
Creierul poate forma noi conexiuni neuronale chiar și în vârstă avansată, mai ales prin antrenamente cognitive și activități de învățare.
Un vârstnic care învață să folosească un smartphone dezvoltă noi abilități și conexiuni neuronale.
Rezervele cognitive
Capacitatea creierului de a compensa pierderile neuronale prin rețele cognitive alternative, influențată de educație și activități intelectuale.
Stern (2009): Persoanele cu educație ridicată și stil de viață activ manifestă simptome de declin cognitiv mai târziu, datorită rezervelor cognitive.
Educația și stimularea cognitivă ajută la amânarea declinului chiar și în prezența leziunilor cerebrale.
Două persoane cu leziuni similare pot avea niveluri diferite de funcționare datorită diferențelor în rezervele cognitive
Teoria inhibiției memoriei
Dificultatea în a inhiba informațiile irelevante duce la scăderea performanțelor memoriei odată cu vârsta.
Hasher & Zacks (1988): Persoanele în vârstă au dificultăți în eliminarea informațiilor irelevante din memorie, ceea ce afectează atenția și reținerea.
Capacitatea de concentrare scade, iar creierul reține și informații inutile, ceea ce îngreunează accesul la informațiile relevante.
Un vârstnic uită unde a lăsat cheile pentru că alte conversații și stimuli externi i-au distras atenția.
Efectul pozitiv al vârstnicilor
Tendința vârstnicilor de a prioritiza emoțiile pozitive și de a evita conflictele.
Carstensen et al. (2003): Studiul a demonstrat că vârstnicii își amintesc mai bine experiențele pozitive și preferă să petreacă timp cu persoane apropiate.
Vârstnicii, conștienți de timpul limitat, se concentrează pe relații semnificative și evită situațiile conflictuale.
Un bunic preferă să se joace cu nepoții sau să discute cu prietenii apropiați decât să participe la evenimente stresante.
Reglarea emoțională la vârstnici
Capacitatea vârstnicilor de a gestiona emoțiile devine mai eficientă odată cu înaintarea în vârstă.
Carstensen et al. (2003): Teoria selectivității socioemoționale arată că vârstnicii prioritizează relațiile și emoțiile pozitive.
Vârstnicii își gestionează mai bine emoțiile negative și își concentrează atenția pe experiențele plăcute.
Un vârstnic care evită conflictele din familie și preferă să petreacă timp cu persoanele apropiate.
Teoria selectivității socioemoționale
Oamenii își ajustează obiectivele sociale și emoționale pe măsură ce
percep timpul ca fiind limitat.
Carstensen (1999): Studiile arată că vârstnicii preferă relațiile apropiate
și activitățile care le aduc bucurie.
Percepția timpului limitat îi determină să acorde mai multă importanță calității relațiilor decât
cantității.
Un vârstnic petrece mai mult timp cu prietenii apropiați și mai puțin cu cunoștințele.
Efectul pozitiv al îmbătrânirii
Vârstnicii tind să prioritizeze emoțiile pozitive și să evite situațiile stresante.
Charles et al. (2003): A arătat că vârstnicii își amintesc mai bine experiențele pozitive decât cele negative.
Odată cu înaintarea în vârstă, creierul se concentrează mai mult pe emoțiile pozitive, reducând impactul celor negative.
Un vârstnic își amintește doar momentele plăcute dintr-o vacanță, ignorând întâmplările mai puțin bune.
Declinul reactivității emoționale
Intensitatea emoțiilor scade cu vârsta, dar reglarea emoțională devine mai bună.
Labouvie-Vief (2005): Studiul a demonstrat că vârstnicii experimentează emoții mai puțin intense decât tinerii, dar le reglează mai bine.
Vârstnicii nu mai reacționează exagerat la situațiile stresante și își mențin echilibrul emoțional.
O persoană în vârstă rămâne calmă într-o situație de conflict în familie.
Strategiile de coping
Vârstnicii utilizează strategii mai eficiente pentru a face față stresului și dificultăților.
Folkman & Lazarus (1985): Strategiile de coping centrate pe emoție sunt mai frecvente la vârstnici, deoarece reduc impactul stresului.
Vârstnicii se concentrează pe acceptarea situației și evită confruntările inutile.
Un vârstnic acceptă schimbările din viața sa (ex: pensionarea) și caută să se bucure de noi activități.
Influența amintirilor asupra emoțiilor
Amintirile autobiografice joacă un rol important în starea emoțională a
vârstnicilor.
Conway & Pleydell-Pearce (2000): Amintirile pozitive contribuie la menținerea unui tonus psihologic bun.
Vârstnicii recurg frecvent la amintiri plăcute pentru a-și îmbunătăți dispoziția.
O persoană își amintește de momentele frumoase din copilărie și se simte mai fericită.
Ageism
Discriminarea și stereotipurile negative bazate pe vârstă, care afectează sănătatea fizică,
mentală și socială a vârstnicilor.
Butler (1969): A introdus termenul de „ageism” pentru a descrie prejudecățile împotriva persoanelor în vârstă. Levy et al. (2002): A demonstrat că internalizarea stereotipurilor negative poate accelera declinul cognitiv și fizic.
Ageismul reduce accesul vârstnicilor la servicii de sănătate și la oportunități sociale, afectând calitatea vieții.
Un vârstnic nu primește tratament medical adecvat deoarece medicul presupune că problemele sale sunt doar rezultatul vârstei.
Stereotipurile despre vârstă
Credințe preconcepute despre vârstnici, adesea negative, care influențează comportamentele sociale și individuale.
Levy (1996): A demonstrat că expunerea la stereotipuri pozitive despre vârstă poate îmbunătăți performanțele cognitive ale vârstnicilor.
Stereotipurile negative pot influența percepția vârstnicilor asupra propriei competențe, determinând retragere socială.
Un vârstnic încetează să mai participe la activități de grup deoarece se simte inutil sau depășit.
Impactul psihologic al ageismului
Ageismul contribuie la depresie, anxietate și scăderea stimei de sine la vârstnici.
Rippon et al. (2014): A arătat că discriminarea bazată pe vârstă este asociată cu un risc crescut de izolare socială și depresie.
Vârstnicii afectați de ageism pot dezvolta probleme de sănătate mintală, inclusiv retragere socială și apatie.
O persoană în vârstă renunță să ceară ajutor din teama de a fi judecată pentru vârstă.
Efectele ageismului în sănătatea fizică
Ageismul poate influența tratamentele medicale și percepția asupra sănătății vârstnicilor.
Bodner et al. (2011): A constatat că vârstnicii discriminați primesc mai puține recomandări medicale preventive.
Medicii pot ignora simptomele vârstnicilor, atribuindu-le vârstei în loc să investigheze alte cauze.
O persoană în vârstă nu primește un diagnostic corect pentru o afecțiune tratabilă deoarece medicul consideră că „este normal la această vârstă”.
Reducerea ageismului prin interacțiune intergenerațională
Contactul între generații poate reduce prejudecățile și stereotipurile despre vârstă.
North & Fiske (2015): Au demonstrat că programele intergeneraționale pot schimba atitudinile negative despre vârstnici.
Crearea de contexte sociale unde tinerii și vârstnicii interacționează ajută la reducerea barierelor și a stereotipurilor.
Un program în care tinerii ajută vârstnicii să învețe tehnologia contribuie la crearea unei imagini pozitive despre aceștia.
Auto-ageism
Tendința vârstnicilor de a interioriza stereotipurile negative despre propria vârstă.
Levy (2009): A arătat că vârstnicii care cred în stereotipuri negative despre îmbătrânire au performanțe mai slabe în testele cognitive.
Auto-ageismul poate duce la un cerc vicios: credința că ești „incompetent” îți afectează performanțele, ceea ce întărește stereotipurile.
O persoană care consideră că vârsta îi limitează capacitatea de a învăța refuză să încerce activități noi.
Fragilitatea
O stare de vulnerabilitate crescută asociată cu pierderea rezervelor fiziologice, ceea ce duce la un risc ridicat de dizabilitate și mortalitate.
Fried et al. (2001): A dezvoltat modelul fragilității, bazat pe 5 criterii (scăderea forței musculare, oboseala, pierderea în greutate, viteza redusă de mers și activitate fizică scăzută).
Fragilitatea este un sindrom distinct de îmbătrânirea normală, asociat cu procese patologice precum sarcopenia.
O persoană în vârstă care se simte epuizată constant și nu mai poate urca scările fără ajutor.
Sarcopenia
Pierderea masei musculare și a forței odată cu înaintarea în vârstă.
Baumgartner et al. (1998): A definit sarcopenia și a arătat impactul acesteia asupra mobilității și riscului de căderi.
Sarcopenia reduce calitatea vieții, ducând la limitarea activităților zilnice și risc crescut de dizabilitate.
O persoană care nu mai poate ridica obiecte ușoare din cauza pierderii forței musculare.
Indicele de fragilitate
O măsură cantitativă care evaluează starea generală de sănătate a unei persoane pe baza acumulării de deficite.
Rockwood & Mitnitski (2007): Au creat indicele de fragilitate, care include factori precum dizabilitățile, bolile cronice și deficitele cognitive.
Indicele permite estimarea riscului
de complicații și mortalitate la vârstnici, fiind utilizat în planificarea tratamentelor.
O persoană cu scor ridicat la indicele de fragilitate este mai predispusă la spitalizări repetate.
Influența nutriției asupra fragilității
Alimentația joacă un rol crucial în prevenirea și gestionarea fragilității.
Cesari et al. (2013): Au demonstrat că dietele bogate în proteine și vitamina D reduc riscul de fragilitate.
Dietele inadecvate agravează pierderile musculare și funcționale, contribuind la instalarea fragilității.
O persoană care adoptă o dietă echilibrată și consumă alimente bogate în proteine își păstrează mai bine forța musculară.
Exercițiile fizice și fragilitatea
Activitatea fizică regulată previne și ameliorează simptomele fragilității.
Colcombe & Kramer (2003): Studiile au arătat că exercițiile aerobice și de rezistență îmbunătățesc mobilitatea și reduc riscul de căderi.
Mișcarea susține masa musculară și sănătatea cardiovasculară, contribuind la menținere independenței vârstnicilor.
O persoană care participă la programe de exerciții pentru vârstnici își menține mobilitatea și reduce riscul de fracturi.
Fragilitatea socială
Lipsa interacțiunilor sociale și izolarea contribuie la fragilitate.
Gobbens et al. (2012): Fragilitatea
socială este un factor de risc independent pentru dizabilități și mortalitate.
Vârstnicii izolați social prezintă un risc crescut de depresie, fragilitate fizică și scădere a calității vieții.
O persoană care locuiește singură și nu are rețele sociale active devine mai vulnerabilă la probleme de sănătate.
Reziliența
Capacitatea de a face față adversităților și de a reveni la o stare de echilibru după evenimente stresante.
Masten (2014): A definit reziliența ca „adaptare pozitivă” în fața dificultăților. Ryff et al. (2012): Au demonstrat că reziliența este susținută de sprijin social și sensul vieții.
Reziliența este un proces dinamic influențat de factori interni (optimism) și externi (relațiile sociale).
Un vârstnic care își păstrează optimismul și își reconstruiește rutina după pierderea partenerului de viață.
Factorii de protecție
Elementele care reduc impactul stresului și cresc reziliența, cum ar fi suportul social, educația sau sănătatea mentală.
Luthar et al. (2000): Au arătat că relațiile pozitive și sprijinul comunității sunt esențiale pentru reziliență.
Factorii de protecție reduc efectele negative ale stresului și susțin adaptarea.
Un vârstnic care are o rețea de prieteni activă este mai rezilient în fața schimbărilor de viață.
Rolul sprijinului social
Relațiile pozitive contribuie la sănătatea mentală și fizică a vârstnicilor.
Cohen & Wills (1985): Suportul social a fost identificat ca un tampon împotriva stresului și un factor de longevitate.
Sprijinul social reduce izolarea, depresia și îmbunătățește calitatea vieții vârstnicilor.
Un vârstnic care participă la grupuri de suport comunitar se simte mai puțin singur și mai motivat.
Optimismul și sănătatea
O atitudine pozitivă ajută vârstnicii să facă față provocărilor.
Scheier & Carver (1993): Au arătat că optimismul este corelat cu o sănătate mai bună și o recuperare mai rapidă după evenimente adverse.
Persoanele optimiste își gestionează mai bine stresul și sunt mai deschise la soluții creative.
Un vârstnic optimist se concentrează pe activități care îi aduc bucurie, chiar dacă se confruntă cu limitări fizice.
Factorii de risc
Elementele care cresc vulnerabilitatea la stres și scad reziliența, cum ar fi lipsa suportului social, boli cronice sau traumele anterioare.
Ungar (2011): A analizat cum factorii culturali și sociali influențează capacitatea de adaptare.
Factorii de risc pot fi minimizați prin intervenții care promovează sănătatea și sprijinul social.
Un vârstnic izolat, care nu primește sprijin, are un risc crescut de depresie și declin funcțional.
Reziliența și sănătatea mentală
Reziliența este asociată cu o sănătate mentală mai bună și cu un risc scăzut de depresie.
Ryff (1989): A dezvoltat modelul bunăstării psihologice, evidențiind importanța scopului în viață pentru sănătatea mentală.
Persoanele reziliente gestionează mai bine stresul și sunt mai puțin predispuse la tulburări emoționale.
Un vârstnic care își găsește un nou hobby după pensionare își păstrează sănătatea mentală.
Utilizarea tehnologiei de către vârstnici
Procesul prin care vârstnicii adoptă și folosesc tehnologii moderne pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții.
Charness & Boot (2009): Studiul a arătat că vârstnicii pot adopta tehnologia cu succes dacă sunt oferite instruiri adecvate. Silver Surfers Program (UK): A evidențiat beneficiile programelor de instruire digitală pentru vârstnici.
Tehnologia poate reduce izolarea socială, îmbunătăți accesul la informații și sprijini sănătatea prin telemedicină.
Un vârstnic folosește un smartphone pentru a menține legătura cu familia prin apeluri video.
Bariera digitală la vârstnici
Dificultățile întâmpinate de vârstnici în utilizarea tehnologiei din cauza lipsei de familiaritate, acces sau
abilități.
Hernandez-Encuentra et al. (2009): Studiul a arătat că frica de tehnologie și lipsa încrederii limitează utilizarea acesteia de către vârstnici.
Frica de a face greșeli tehnice și lipsa instruirii adecvate reduc încrederea vârstnicilor în tehnologie.
Un vârstnic evită utilizarea unui
computer de teama de a nu șterge
fișiere importante.
Beneficiile tehnologiei în sănătatea vârstnicilor
Tehnologia sprijină sănătatea prin monitorizarea la distanță, programe de fitness și acces la servicii medicale.
Jimison et al. (2008): A demonstrat că dispozitivele de monitorizare la domiciliu îmbunătățesc gestionarea bolilor cronice.
Tehnologia ajută vârstnicii să-și monitorizeze sănătatea și să primească suport medical personalizat.
Un vârstnic folosește un dispozitiv de monitorizare a tensiunii arteriale conectat la aplicații mobile pentru urmărirea sănătății.
Efectele sociale ale tehnologiei
Tehnologia ajută la reducerea izolării sociale a vârstnicilor prin facilitarea interacțiunilor online.
Charness et al. (2016): Studiul a arătat că platformele sociale contribuie la menținerea conexiunilor sociale și la reducerea singurătății.
Vârstnicii care folosesc tehnologia pentru comunicare au o stare emoțională mai bună și se simt mai conectați.
Un vârstnic utilizează Facebook pentru a ține legătura cu prietenii și familia.
Aplicații și instrumente digitale pentru vârstnici
Dezvoltarea de aplicații intuitive și adaptate nevoilor vârstnicilor.
Fisk et al. (2009): Au subliniat importanța designului accesibil, cu interfețe clare și text vizibil.
Aplicațiile simple și bine adaptate cresc șansele ca vârstnicii să folosească tehnologia.
O aplicație care trimite alerte pentru administrarea medicamentelor este utilizată de un vârstnic.
Educația digitală pentru vârstnici
Programele de instruire îmbunătățesc încrederea și competențele digitale ale vârstnicilor.
Charness & Boot (2016): Au arătat că instruirea practică reduce anxietatea legată de tehnologie și crește utilizarea acesteia.
Educația digitală permite vârstnicilor să devină mai independenți și mai implicați în activități online.
Un vârstnic învață să folosească aplicații mobile pentru a comanda produse alimentare.
Restricția calorică (RC)
Reducerea aportului caloric fără a compromite aportul de nutrienți esențiali, care poate încetini procesul de îmbătrânire.
Weindruch & Walford (1988): studii pe animale au arătat că RC prelungește durata de viață și întârzie debutul bolilor asociate cu îmbătrânirea. Fontana et al. (2004): Studii pe oameni au demonstrat efecte pozitive asupra sănătății metabolice și cardiovasculare. Restricția calorică stimulează mecanismele de reparare celulară și reduce inflamația, încetinind procesul de îmbătrânire.
O persoană care reduce consumul de alimente bogate în calorii și adoptă o dietă echilibrată își menține sănătatea pe termen lung.
Efectele RC asupra longevității
RC este asociată cu creșterea duratei de viață și întârzierea apariției bolilor cronice.
Mattson et al. (2003): RC activează căi moleculare care protejează celulele, precum autofagia și reducerea stresului oxidativ.
Reducerea caloriilor contribuie la protejarea organismului împotriva îmbătrânirii premature și a bolilor.
O persoană care reduce aportul caloric consumând mai multe legume și proteine de calitate are un risc mai scăzut de boli cardiovasculare.
RC și sănătatea metabolică
RC îmbunătățește sensibilitatea la insulină și reduce inflamația sistemică.
Fontana et al. (2010): RC este asociată cu scăderea nivelului de insulină și a markerilor inflamatori, ceea ce duce la o stare metabolică
mai sănătoasă.
Prin reducerea caloriilor, organismul devine mai eficient în utilizarea glucozei și în combaterea inflamațiilor.
Un vârstnic care adoptă o dietă săracă în calorii dar bogată în nutrienți are niveluri mai scăzute de colesterol și inflamație.
Restricția calorică și funcția cognitivă
RC are efecte neuroprotectoare și poate reduce riscul de declin
cognitiv.
Halagappa et al. (2007): RC a arătat efecte benefice asupra memoriei și învățării în studiile pe animale.
RC stimulează producerea de factori neurotrofici care susțin sănătatea creierului.
O persoană care adoptă o dietă echilibrată și practică RC are o memorie mai bună și un risc redus de demență.
RC și autofagia
RC activează autofagia, un proces de curățare celulară care elimină componentele deteriorate.
Mizushima et al. (2008): Autofagia indusă de RC contribuie la menținerea sănătății celulare și la întârzierea îmbătrânirii.
Prin activarea autofagiei, organismul elimină celulele deteriorate și reduce acumularea de proteine toxice.
RC poate ajuta la prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer prin susținerea autofagiei.
Critici și limitări ale RC
Restricția calorică nu este potrivită pentru toată lumea și poate avea efecte adverse dacă nu este monitorizată.
Heilbronn et al. (2006): RC poate duce la scăderea masei musculare și la deficiențe nutriționale dacă nu este bine planificată.
RC trebuie personalizată și monitorizată pentru a evita riscurile asociate cu deficitul caloric pe termen lung.
O persoană care reduce drastic caloriile fără să țină cont de nutrienți poate dezvolta deficiențe și slăbiciune.
Îmbătrânirea diferențiată
Oamenii îmbătrânesc în ritmuri diferite datorită influențelor genetice,
stilului de viață și factorilor de mediu.
Schaie (2005): A demonstrat că diferențele în îmbătrânire sunt influențate de educație, sănătate și activitatea cognitivă.
Nu toți indivizii experimentează aceleași schimbări la aceeași vârstă; factorii personali și de mediu joacă un rol important.
Doi oameni de 70 de ani pot avea niveluri diferite de mobilitate și cogniție, în funcție de stilul lor de viață.
Rolul geneticii în îmbătrânire
Factori genetici influențează durata de viață și susceptibilitatea la boli legate de vârstă.
Christensen et al. (2006): Studiile pe gemeni au arătat că genetica contribuie la 25-30% din variabilitatea longevității.
Deși genetica joacă un rol important, factorii de mediu și stilul de viață au o influență majoră asupra îmbătrânirii sănătoase.
Un individ cu părinți longevivi are un risc mai mic de boli cardiovasculare, dar alegerile legate de stilul de viață sunt decisive.
Influența stilului de viață asupra îmbătrânirii
Alimentația, exercițiile fizice și activitatea cognitivă influențează ritmul îmbătrânirii.
Rowe & Kahn (1997): Teoria îmbătrânirii de succes susține că un stil de viață activ promovează longevitatea și sănătatea.
Un stil de viață sănătos poate încetini declinul cognitiv și fizic, reducând riscul bolilor cronice.
Un vârstnic care face mișcare regulată și are o dietă echilibrată își păstrează funcțiile cognitive și mobilitatea.
Diferențele de gen în îmbătrânire
Bărbații și femeile îmbătrânesc diferit, atât din punct de vedere biologic, cât și psihosocial.
Austad (2006): Femeile trăiesc mai mult decât bărbații datorită unor factori genetici și hormonali.
Femeile au o speranță de viață mai mare, dar sunt mai predispuse la boli cronice, în timp ce bărbații au un risc mai mare de boli cardiovasculare.
O femeie de 80 de ani poate avea osteoporoză, în timp ce un bărbat de aceeași vârstă este mai expus riscului de infarct.
Factori socioeconomici și îmbătrânirea
Nivelul de educație și statutul economic influențează calitatea îmbătrânirii.
Hertzman (2012): Condițiile socioeconomice din copilărie afectează sănătatea pe tot parcursul vieții.
Persoanele cu un statut socioeconomic mai ridicat au acces la îngrijiri medicale mai bune și îmbătrânesc mai sănătos.
Un vârstnic cu pensie mică poate avea acces limitat la îngrijiri medicale și o dietă dezechilibrată.
Personalitatea și îmbătrânirea
Tipul de personalitate influențează sănătatea fizică și mentală în
îmbătrânire.
Friedman et al. (1995): Persoanele cu trăsături de conștiinciozitate au o speranță de viață mai lungă.
Conștiinciozitatea este asociată cu alegeri de viață mai sănătoase și o mai bună gestionare a stresului.
Un vârstnic organizat, care respectă controalele medicale și are un stil de viață echilibrat, trăiește mai mult.
Efectele de cohorta
Diferențele observate între grupuri de vârstă sau cohortă rezultă din influențele specifice generației, mediului socio-economic și culturilor în care au crescut. Aceste efecte pot afecta dezvoltarea psihologică, comportamentele și experiențele de viață ale indivizi
Intensive Measurement Burst Designs (planuri cu masuratori intensive „în rafale”)
Aceste planuri de cercetare implică colectarea frecventă și sistematică a datelor într-o perioadă scurtă de timp, permițând cercetătorilor să capteze variabilitatea între indivizi și să analizeze schimbările în comportamente și procese psihologice. Utilizarea acestor designuri ajută la obținerea de informații detaliate despre dinamica fenomenelor studiate.
Este noțiunea de criza a varstei mijlocii compatbila cu studiile empirice?
Perioada de reevaluare personală și profesională, adesea asociată cu schimbări în identitate și priorități, însă existența sa ca fenomen universal este discutabilă în rândul cercetătorilor, studiile empirice sugerând variații individuale în experiențele acestei etape
Îmbătrânire primară și secundară
Îmbătrânirea primară se referă la procesul natural de degradare care apare cu trecerea timpului, în timp ce îmbătrânirea secundară este influențată de factori externi, cum ar fi bolile sau stilul de viață.
De ce declinul cognitv nu afecteaza in mod automat funcțonarea persoanei in viata de zi cu zi?
Declinul cognitiv poate avea efecte variate asupra funcționării unei persoane în viața de zi cu zi, iar acest impact nu este întotdeauna imediat sau evident. Iată câteva motive pentru care:
Compensarea prin experiență: Persoanele cu multă experiență într-un domeniu pot să compenseze pierderile cognitive folosindu-și cunoștințele și abilitățile acumulate de-a lungul timpului.
Adaptarea la schimbare: Oamenii sunt capabili să se adapteze la schimbările cognitive prin dezvoltarea de strategii noi pentru a gestiona sarcinile de zi cu zi.
Variabilitatea declinului: Declinul cognitiv nu afectează toate funcțiile mentale în mod uniform. De exemplu, o persoană poate avea probleme de memorie, dar capacitatea de a raționa și de a rezolva probleme poate rămâne intactă.
Suport social: Sprijinul din partea familiei, prietenilor și comunității poate ajuta persoanele să facă față declinului cognitiv și să mențină funcționarea normală în viața de zi cu zi.
Intervenții și tratamente: Există intervenții medicale, terapeutice și tehnologice care pot ajuta la menținerea sau îmbunătățirea funcțiilor cognitive, diminuând astfel impactul declinului cognitiv asupra vieții de zi cu zi.
Care sunt abilitațile cognitve ce descresc de-a lungul timpului?
Memoria: Capacitatea de a reține și de a-și aminti informații noi poate scădea.
Viteza de procesare: Timpul necesar pentru a gândi și a răspunde poate crește.
Atenția: Este posibil să fie mai greu să te concentrezi pentru perioade lungi sau să gestionezi atenția distributivă.
Funcțiile executive: Abilitățile de planificare, organizare și rezolvare a problemelor pot fi afectate.
Fluida inteligență: Capacitatea de a gândi logic și de a rezolva probleme noi poate scădea.
Cand incepe imbatranirea cognitiva?
Îmbătrânirea cognitivă poate începe în general în jurul vârstei de 30-40 de ani, dar acest proces este gradual și variază de la o persoană la alta. Declinul cognitiv devine mai evident în decada a șasea și a șaptea de viață (60-70 de ani). Totuși, este important de menționat că fiecare individ este unic și că mulți factori, cum ar fi stilul de viață, sănătatea și nivelul de educație, pot influența acest proces.
Ce sunt dementele și care sunt caracteristicile și cauzele?
Demența este un termen medical care descrie deteriorarea capacității mintale, afectând funcțiile de gândire, memorie și abilitățile sociale. Este important de menționat că demența nu este o boală specifică, ci un simptom asociat cu diverse afecțiuni1.
Caracteristicile demenței:
Declinul memoriei: Probleme de amintire a informațiilor noi și dificultăți de reținere a datelor vechi.
Probleme de gândire: Dificultăți în rezolvarea problemelor și planificarea activităților zilnice.
Schimbări de personalitate: Schimbări de dispoziție, iritabilitate și apatia.
Dificultăți de comunicare: Probleme în comunicarea eficientă cu cei din jur.
Cauzele demenței:
Boala Alzheimer: Cea mai frecventă formă de demență, caracterizată prin depunerea anormală a proteinelor Beta-Amiloide și TAU în creier.
Accidente vasculare cerebrale: Reducerea fluxului sanguin către creier poate duce la demență vasculară.
Tulburări neurodegenerative: Afecțiuni care afectează progresiv funcțiile cognitive și motorii.
Factori de stil de viață: Hipertensiune, diabet, fumat, consum excesiv de alcool și dietă nesănătoasă.
Istoricul familial: Cazurile de demență în familie pot crește riscul.
Boala Alzheimer - care sunt principalele modificari biologice proprii acestei boli și care sunt factorii de risc?
Modificări biologice în boala Alzheimer:
Plăci amiloide (beta-amiloid): Acestea sunt depuneri de proteine beta-amiloide care se formează inițial în cortexul cerebral asociat cu cogniție și se răspândesc treptat în alte părți ale creierului.
Ghemuri neurofibrilare: Acestea apar în interiorul neuronilor și afectează transportul nutrienților la nivel celular, ceea ce duce la pierderea ireversibilă a acestora.
Factori de risc pentru boala Alzheimer:
Genetica: Aproximativ 70% din risc este moștenit. Gene precum APOE4 sunt asociate cu un risc mai mare2.
Istoric de lovituri la cap: Lovituri la nivelul capului severe pot crește riscul de Alzheimer.
Hipertensiune arterială: Presiunea arterială ridicată poate contribui la deteriorarea vasculară a creierului.
Diabet: Diabetul de tip 2 este un factor de risc pentru Alzheimer.
Stil de viață nesănătos: Fumatul, obesitatea și sedentarismul pot crește riscul.
Depresie: Stările de depresie severe și persistente pot fi un factor de risc
Ce este deficitul cognitiv lejer, ce caracteristici are si care sunt criteriile de diagnostic?
Deficitul cognitiv lejer (MCI - Mild Cognitive Impairment)
Deficitul cognitiv lejer (MCI) este o stare intermediară între declinul cognitiv normal legat de vârstă și demența severă. Persoanele cu MCI prezintă deficiențe cognitive care sunt mai mari decât ar fi așteptate pentru vârsta lor, dar nu suficient de severe pentru a afecta semnificativ activitățile zilnice.
Caracteristicile MCI:
Tulburări de memorie: Dificultăți în amintirea recentă a informațiilor.
Probleme de limbaj: Dificultăți în găsirea cuvintelor și formarea propozițiilor.
Atenție redusă: Probleme de concentrare și dificultăți în urmărirea conversațiilor.
Deteriorarea abilităților vizuo-spațiale: Dezorientare în locuri familiare.
Criterii de diagnostic pentru MCI:
Declinul cognitiv: Deficiențe cognitive care depășesc normele pentru vârsta și nivelul educațional al persoanei.
Funcționarea zilnică: Capacitatea de a-și desfășura activitățile zilnice rămâne intactă.
Absența demenței: Simptomele nu sunt severe încât să justifice un diagnostic de demență.
Care sunt teoriile procesarii informatiei (principii si argumente empirice)?
Teoriile procesării informației studiază modul în care oamenii percep, înțeleg, stochează și utilizează informațiile. Iată câteva dintre principalele teorii, principiile lor și argumentele empirice:
Teoria lui Atkinson și Shiffrin (Modelul Memoriei în Trei Etape)
Principii:
Informația este procesată în trei etape: memorie senzorială, memorie de scurtă durată și memorie de lungă durată.
Informația neutilizată se pierde, iar informația reținută trece la etapele următoare.
Argumente empirice:
Studii experimentale: Experimentele de reamintire și recunoaștere susțin existența diferitelor tipuri de memorie.
Studiile neuroștiințifice: Imagistica creierului arată regiuni diferite asociate cu diferite tipuri de memorie.
Teoria lui Baddeley și Hitch (Modelul Memoriei de Lucru)
Principii:
Memoria de lucru constă din mai multe componente: bucla fonologică, agenda vizuo-spațială și episodul tampon central.
Este folosită pentru manipularea și stocarea temporară a informațiilor.
Argumente empirice:
Studii comportamentale: Testele de sarcini duale demonstrează capacitatea și limitările memoriei de lucru.
Studii de neuroimagerie: Regiunile cortexului prefrontal sunt esențiale pentru funcțiile memoriei de lucru.
Teoria Nivelelor de Procesare (Craik și Lockhart)
Principii:
Adâncimea procesării influențează retenția memoriei; procesarea mai profundă duce la amintiri mai durabile.
Tipuri de procesare: superficială (caracteristici fizice), medie (caracteristici fonetice) și profundă (semnificație).
Argumente empirice:
Studii experimentale: Testele de reamintire și recunoaștere arată că procesarea profundă îmbunătățește retenția.
Studii de neuroimagistică: Activitatea crescută în hipocamp și cortexul frontal în timpul procesării profunde.
Teoria Schemelor (Bartlett)
Principii:
Schema este o structură mentală organizată care influențează modul în care interpretăm și stocăm informațiile.
Informațiile noi sunt interpretate și integrate în schele existente.
Argumente empirice:
Studii cognitive: Experimentele arată că oamenii își amintesc informații mai bine dacă se potrivesc cu schelele lor existente.
Studii de neuroștiință: Rețelele neuronale demonstrează cum se formează și se utilizează schele pentru procesarea informațiilor.
Poate fi considerata îmbătrânirea cognitiva o rezultanta a unei boli vasculare? Argumentati
Da, îmbătrânirea cognitivă poate fi considerată o rezultantă a unor boli vasculare. Iată câteva argumente în acest sens:
1. Demența vasculară:
Demența vasculară este a doua cea mai frecventă cauză de demență după boala Alzheimer și este direct legată de problemele vasculare. Aceasta apare atunci când fluxul de sânge către creier este redus, ducând la leziuni ale țesutului cerebral.
2. Hipertensiunea arterială:
Hipertensiunea arterială cronică poate deteriora vasele de sânge din creier, ducând la un risc crescut de accidente vasculare cerebrale (AVC). Repetatele mici AVC-uri sau un AVC major pot provoca leziuni cerebrale și, implicit, declin cognitiv.
3. Ateroscleroza:
Ateroscleroza, care este acumularea de plăci de aterom în artere, poate afecta fluxul sanguin cerebral. Acest lucru poate duce la scăderea aportului de oxigen și nutrienți esențiali creierului, afectând astfel funcțiile cognitive.
4. Diabetul:
Diabetul de tip 2 este asociat cu un risc crescut de probleme vasculare, inclusiv în creier. Nivelurile ridicate de zahăr din sânge pot deteriora vasele de sânge și pot contribui la declinul cognitiv prin mecanisme similare cu cele observate în demența vasculară.
5. Studii științifice:
Cercetările au arătat că există o legătură strânsă între sănătatea vasculară și sănătatea cognitivă. Studii epidemiologice și clinice au demonstrat că pacienții cu factori de risc vasculari (hipertensiune, diabet, hipercolesterolemie) prezintă un risc mai mare de declin cognitiv.
Prezentati ideea principala legata de ipoteza efortului cognitiv la
persoanele cu probleme de auz.
Ipoteza efortului cognitiv sugerează că persoanele cu probleme de auz trebuie să depună un efort mental suplimentar pentru a înțelege vorbirea. Din cauza pierderii de auz, acestea trebuie să compenseze printr-o atenție sporită și resurse cognitive suplimentare pentru a procesa informațiile auditive incomplete sau distorsionate. Acest efort suplimentar poate duce la oboseală cognitivă și poate afecta performanța în alte sarcini cognitive.
Prezentati ideea principala a teoriei „esafodajului cognitiv”
Teoria „eșafodajului cognitiv” (scaffolding theory) propune că pe măsură ce oamenii îmbătrânesc și se confruntă cu declinul cognitiv natural, ei își dezvoltă și folosesc strategii și resurse compensatorii pentru a menține funcționarea cognitivă. Aceste strategii pot include utilizarea experienței și a cunoștințelor acumulate, precum și apelarea la ajutor extern, cum ar fi tehnologia sau sprijinul social. Eșafodajul cognitiv funcționează ca un suport temporar care ajută individul să navigheze prin provocările cognitive și să rămână funcțional și independent pe măsură ce îmbătrânește.
Explicati notiunea de rezerva cognitiva.
Rezerva cognitivă se referă la capacitatea creierului de a se adapta și de a compensa schimbările sau leziunile, menținând funcționarea cognitivă normală, chiar și în fața deteriorărilor. Conceptul este folosit pentru a explica de ce unele persoane pot avea un nivel mai mare de funcționare cognitivă decât altele, în ciuda faptului că au aceleași niveluri de afectare cerebrală.
Elemente cheie ale rezervei cognitive:
Plasticitatea creierului: Capacitatea creierului de a forma noi conexiuni neuronale și de a reorganiza circuitele existente pentru a compensa pierderile.
Activități stimulative: Implicarea în activități intelectuale, educație, muncă complexă și hobby-uri care stimulează mintea ajută la construirea rezervei cognitive.
Factori de viață sănătoși: Menținerea unui stil de viață activ, o dietă echilibrată și o bună stare de sănătate generală contribuie la rezerva cognitivă.
Argumente empirice:
Studii longitudinale: Cercetările pe termen lung au arătat că persoanele cu niveluri mai ridicate de educație sau care desfășoară activități intelectuale complexe prezintă un risc mai scăzut de declin cognitiv.
Studiile de neuroimagistică: Imagistica creierului demonstrează că persoanele cu un nivel ridicat de rezerva cognitivă pot activa diferite părți ale creierului pentru a îndeplini sarcini, comparativ cu cei cu o rezervă mai mică.
Prezentati relatia dintre stress si performantele cognitive
Efecte negative ale stresului asupra performanțelor cognitive:
Memoria: Stresul cronic poate afecta memoria de lucru și capacitatea de a reține și a reaminti informații.
Atenția: Nivelurile ridicate de stres pot duce la probleme de concentrare și la o capacitate redusă de a menține atenția pe sarcini complexe.
Luarea deciziilor: Stresul poate influența negativ capacitatea de a lua decizii raționale și poate duce la reacții impulsive.
Procesarea informațiilor: Stresul cronic poate încetini viteza de procesare a informațiilor, afectând performanțele în sarcini cognitive.
Mecanisme biologice:
Cortizolul: Stresul determină eliberarea cortizolului, un hormon care, în cantități mari și pe termen lung, poate deteriora neuronii din hipocamp, regiunea creierului asociată cu memoria și învățarea.
Sistemul nervos simpatic: Activarea cronică a sistemului nervos simpatic poate duce la oboseală mentală și la epuizarea resurselor cognitive.
Efecte pozitive ale stresului moderat:
Stresul acut: În cantități moderate și pe termen scurt, stresul poate îmbunătăți performanțele cognitive prin creșterea atenției și a nivelului de alertă, pregătind organismul pentru a face față provocărilor imediate.
Factori individuali:
Rezistența la stres: Capacitatea individuală de a face față stresului variază, iar persoanele cu o rezistență mai mare la stres pot avea performanțe cognitive mai puțin afectate.
Strategii de gestionare: Tehnicile de gestionare a stresului, cum ar fi meditația, exercițiile fizice și sprijinul social, pot ajuta la minimizarea efectelor negative ale stresului asupra cognitivului.
Prezentati conceptul de ganduri repetitive nonconstructive si rolul sau in procesul de stres
Gândurile repetitive nonconstructive se referă la un tip de gândire caracterizat de ruminație și preocupare persistentă asupra problemelor sau situațiilor negative, fără a ajunge la soluții utile sau constructive. Aceste gânduri sunt adesea ciclice și pot amplifica stresul și anxietatea.
Caracteristicile gândurilor repetitive nonconstructive:
Focalizare pe negativ: Tendința de a se concentra pe aspectele negative ale unei situații.
Persistență: Gândurile se repetă în mod constant și pot deveni intrusive.
Lipsa de soluții: Gândirea nu duce la rezolvarea problemelor, ci doar la amplificarea lor.
Rolul în procesul de stres:
Amplificarea stresului: Gândurile repetitive nonconstructive pot crește nivelul de stres prin menținerea unei stări de alertă și îngrijorare constantă.
Epuizarea resurselor cognitive: Aceste gânduri pot consuma resurse cognitive și mentale, lăsând mai puține resurse disponibile pentru alte sarcini și funcții cognitive.
Creșterea riscului de afecțiuni psihologice: Gândurile repetitive nonconstructive sunt asociate cu un risc crescut de depresie, anxietate și alte tulburări psihologice.
Impact asupra sănătății fizice: Stresul cronic generat de aceste gânduri poate avea efecte negative asupra sănătății fizice, inclusiv probleme cardiovasculare și un sistem imunitar slăbit.
Fenomenul amenintarii stereotipurilor
Fenomenul amenințării stereotipurilor se referă la situația în care indivizii simt că ar putea confirma un stereotip negativ despre grupul lor social, ceea ce poate duce la stres și anxietate, afectându-le astfel performanțele și comportamentul.
Caracteristicile fenomenului:
Activarea stereotipurilor: Când o persoană este conștientă de un stereotip negativ legat de grupul său, aceasta poate activa anxietatea legată de confirmarea acelui stereotip.
Performanțe scăzute: Stresul și anxietatea pot afecta negativ capacitatea de concentrare și performanțele cognitive sau fizice.
Evitarea situațiilor: Persoanele afectate de amenințarea stereotipurilor pot evita situațiile în care riscă să fie judecate conform acestor stereotipuri.
Exemple de situații:
Educație: Elevele pot performa mai slab la matematică atunci când li se reamintește de stereotipul conform căruia fetele nu sunt la fel de bune la matematică ca băieții.
Muncă: Angajații din grupuri minoritare pot resimți presiunea de a-și demonstra competențele în mod constant, pentru a nu confirma stereotipurile negative.
Prezentati mecanismele prin care nivelul de educatie are un impact asupra sanatatii
1. Cunoștințe și comportamente de sănătate:
Educația: Oferă cunoștințele necesare pentru a înțelege și adopta comportamente sănătoase, cum ar fi alimentația echilibrată, exercițiile fizice și evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool.
Prevenție: Educația promovează importanța prevenției și a controalelor medicale regulate, ceea ce poate duce la depistarea precoce a bolilor și la intervenții timpurii.
2. Accesul la resurse și servicii medicale:
Resurse financiare: Persoanele cu un nivel de educație mai ridicat au adesea acces la locuri de muncă mai bine plătite și, prin urmare, la resurse financiare mai mari pentru a accesa servicii medicale de calitate.
Asigurări de sănătate: Nivelul de educație este corelat cu accesul mai mare la asigurări de sănătate, ceea ce facilitează accesul la îngrijiri medicale.
3. Capacitatea de a lua decizii informate:
Înțelegerea informațiilor medicale: Educația sporește capacitatea de a înțelege și evalua informațiile medicale, permițând astfel luarea unor decizii informate privind sănătatea.
Aderența la tratament: Persoanele educate tind să fie mai aderente la tratamentele prescrise și să urmeze indicațiile medicale.
4. Stil de viață și condiții de muncă:
Stil de viață sănătos: Nivelul de educație mai ridicat este asociat cu un stil de viață mai sănătos, inclusiv diete mai echilibrate și o activitate fizică mai mare.
Condiții de muncă: Educația poate duce la locuri de muncă mai puțin solicitante fizic și mai puțin periculoase, reducând riscul de accidentări și boli ocupationale.
5. Sănătatea mentală și socială:
Suport social: Educația este corelată cu o rețea socială mai solidă și suport social mai mare, ceea ce contribuie la sănătatea mentală și la rezistența la stres.
Stimulare cognitivă: Un nivel mai ridicat de educație poate contribui la menținerea sănătății cognitive și la reducerea riscului de declin cognitiv și demență.
De ce nivelul de educatie este asociat cu declinul cognitiv?
Nivelul de educație este asociat cu declinul cognitiv datorită conceptului de rezerva cognitivă. Persoanele cu un nivel de educație mai ridicat tind să aibă o rezervă cognitivă mai mare, ceea ce le permite să compenseze mai eficient deteriorarea cognitivă legată de îmbătrânire sau de boli neurodegenerative. Iată câteva motive pentru această asociere:
1. Stimulare cognitivă continuă:
Educația: Oferă oportunități de învățare și dezvoltare continuă, menținând activitatea neuronală și creând noi conexiuni sinaptice.
Activități intelectuale: Persoanele educate sunt mai predispuse să se angajeze în activități stimulatorii din punct de vedere intelectual, cum ar fi cititul, rezolvarea puzzle-urilor și participarea la discuții.
2. Abilități de gestionare a stresului:
Educația: Contribuie la dezvoltarea abilităților de gestionare a stresului și la adoptarea unor strategii eficiente de coping.
Informare și conștientizare: Persoanele educate sunt mai conștiente de importanța unui stil de viață sănătos și sunt mai probabil să adopte comportamente sănătoase, reducând astfel riscul de declin cognitiv.
3. Acces la resurse și servicii medicale:
Educația: Este corelată cu accesul mai bun la resurse financiare și servicii medicale de calitate, ceea ce contribuie la menținerea sănătății cognitive.
Prevenție: Persoanele educate sunt mai inclinate să participe la controale medicale regulate și să urmeze recomandările medicale.
4. Capacitatea de a utiliza strategii compensatorii:
Rezerva cognitivă: Oferă capacitatea de a găsi și utiliza strategii compensatorii pentru a menține funcționarea cognitivă normală în ciuda deteriorării neuronale.
Flexibilitate cognitivă: Educația contribuie la dezvoltarea flexibilității cognitive, permițând adaptarea mai ușoară la schimbările cognitive.
Argumentati rolul relatiilor sociale pentru sanatatea fizica si cognitiva.
Relațiile sociale joacă un rol esențial în menținerea sănătății fizice și cognitive, și iată de ce:
1. Sprijin emoțional și reducerea stresului:
Sprijin social: Persoanele care au relații sociale puternice primesc sprijin emoțional în momente dificile, ceea ce poate reduce nivelul de stres.
Hormoni de stres: Interacțiunile sociale pozitive pot diminua nivelul de cortizol, hormonul de stres, contribuind astfel la reducerea riscului de boli asociate cu stresul.
2. Stimularea cognitivă:
Interacțiuni sociale: Comunicarea și interacțiunile sociale stimulează funcțiile cognitive prin implicarea în conversații și schimburi de idei.
Prevenirea declinului cognitiv: Participarea la activități sociale regulate poate întârziere declinul cognitiv și reduce riscul de demență.
3. Comportamente sănătoase:
Influență pozitivă: Prietenii și familia pot influența pozitiv comportamentele de sănătate, cum ar fi adoptarea unei diete echilibrate, exercițiile fizice și evitarea comportamentelor riscante.
Suport în aderența la tratament: Persoanele cu rețele sociale puternice sunt mai predispuse să urmeze tratamentele medicale și să participe la controale regulate.
4. Longevitate și calitate a vieții:
Risc redus de mortalitate: Studiile arată că persoanele cu relații sociale puternice au un risc redus de mortalitate comparativ cu cele izolate social.
Calitate a vieții: Relațiile sociale contribuie la o calitate mai bună a vieții, oferind un sentiment de apartenență și scop.
5. Impact asupra sănătății fizice:
Funcția imunitară: Relațiile sociale pozitive pot întări sistemul imunitar, făcându-l mai eficient în combaterea infecțiilor.
Sănătate cardiovasculară: Studiile sugerează că sprijinul social poate contribui la scăderea tensiunii arteriale și la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.
Argumentari rolul sentimentului de control personal pentru sanatatea fizica si cognitiva
Sentimentul de control personal, cunoscut și sub numele de "autoeficacitate," se referă la credința unei persoane în capacitatea sa de a influența evenimentele și rezultatele din viața sa. Acesta joacă un rol important în menținerea sănătății fizice și cognitive. Iată câteva argumente în acest sens:
1. Reducerea stresului:
Gestionarea stresului: Persoanele cu un sentiment puternic de control personal sunt mai capabile să gestioneze stresul, deoarece cred că pot influența rezultatele și pot face față provocărilor.
Hormoni de stres: Nivelurile mai scăzute de cortizol (hormonul de stres) sunt asociate cu sentimentul de control, contribuind astfel la o mai bună sănătate fizică.
2. Promovarea comportamentelor sănătoase:
Adoptarea de obiceiuri sănătoase: Persoanele care cred că își pot influența sănătatea sunt mai predispuse să adopte comportamente sănătoase, cum ar fi alimentația echilibrată, exercițiile fizice și evitarea fumatului.
Respectarea tratamentului: Sentimentul de control personal sporește aderența la tratamente medicale și la recomandările de sănătate, ceea ce contribuie la o mai bună sănătate generală.
3. Îmbunătățirea sănătății cognitive:
Stimulare cognitivă: Persoanele cu un sentiment puternic de control personal sunt mai motivate să se implice în activități care stimulează mintea, cum ar fi învățarea continuă și rezolvarea de probleme.
Reziliență cognitivă: Aceste persoane dezvoltă strategii eficiente pentru a face față declinului cognitiv și pentru a-și menține funcțiile cognitive pe termen lung.
4. Întărirea sistemului imunitar:
Impact pozitiv asupra imunității: Sentimentul de control personal este asociat cu un sistem imunitar mai puternic, ceea ce ajută la prevenirea și combaterea bolilor.
5. Calitatea vieții și bunăstarea:
Satisfacție și fericire: Persoanele care simt că au control asupra vieții lor raportează o calitate a vieții mai bună și niveluri mai ridicate de satisfacție și fericire.
Reducerea riscului de afecțiuni psihologice: Sentimentul de control personal reduce riscul de depresie și anxietate, contribuind astfel la o mai bună sănătate mentală.
Prezentati mecanismele prin care sentimentul de control personal are un impact asupra sanatatii
Sentimentul de control personal are un impact profund asupra sănătății prin intermediul mai multor mecanisme. Iată o prezentare detaliată a acestor mecanisme:
1. Reducerea stresului și a anxietății:
Gestionarea stresului: Persoanele care simt că au control asupra vieții lor sunt mai capabile să gestioneze stresul. Aceasta contribuie la reducerea nivelului de cortizol, hormonul de stres, care în cantități mari poate deteriora sănătatea.
Reglarea emoțiilor: Un sentiment puternic de control personal ajută la reglarea emoțiilor și la menținerea unui echilibru emoțional.
2. Promovarea comportamentelor sănătoase:
Adoptarea unor obiceiuri sănătoase: Persoanele care cred că pot influența rezultatele vieții lor sunt mai predispuse să adopte comportamente sănătoase, cum ar fi alimentația echilibrată, exercițiile fizice și evitarea substanțelor nocive.
Adherența la tratamente: Sentimentul de control personal îmbunătățește aderența la tratamentele medicale și la respectarea recomandărilor de sănătate.
3. Îmbunătățirea sănătății cognitive:
Stimulare intelectuală: Persoanele cu un sentiment puternic de control personal sunt mai motivate să se angajeze în activități intelectuale și de învățare continuă, menținând astfel sănătatea cognitivă.
Reziliență cognitivă: Aceste persoane dezvoltă strategii eficiente pentru a face față provocărilor cognitive și pentru a-și menține funcțiile cognitive pe termen lung.
4. Întărirea sistemului imunitar:
Răspuns imun îmbunătățit: Sentimentul de control personal este asociat cu un sistem imunitar mai puternic, ceea ce ajută la prevenirea și combaterea infecțiilor și bolilor.
5. Calitatea vieții și bunăstarea generală:
Satisfacție și fericire: Persoanele care simt că au control asupra vieții lor raportează o calitate a vieții mai bună și niveluri mai ridicate de satisfacție și fericire.
Reducerea riscului de tulburări psihologice: Sentimentul de control personal reduce riscul de depresie și anxietate, contribuind astfel la o mai bună sănătate mentală.
6. Impactul asupra sănătății cardiovasculare:
Tensiunea arterială: Persoanele cu un sentiment de control personal mai puternic tind să aibă o tensiune arterială mai scăzută și un risc redus de boli cardiovasculare.
Ritmul cardiac: Sentimentul de control personal contribuie la reglarea ritmului cardiac și la reducerea riscului de aritmii.
Este sentimentul de control personal modificabil? Argumentati.
Da, sentimentul de control personal este modificabil, și există diverse intervenții și strategii care pot ajuta la îmbunătățirea acestuia. Iată câteva argumente în acest sens:
1. Intervenții psihologice:
Terapia cognitiv-comportamentală (CBT): CBT este eficientă în schimbarea gândurilor și comportamentelor negative, ajutând indivizii să dezvolte un sentiment mai mare de control asupra vieții lor.
Mindfulness și meditație: Aceste practici ajută la creșterea conștientizării de sine și la dezvoltarea unui sentiment de control asupra propriilor reacții și emoții.
2. Educație și informare:
Autocunoașterea: O mai bună înțelegere a propriei persoane și a mecanismelor de control poate spori sentimentul de autoeficacitate.
Resurse educaționale: Accesul la informații și resurse educaționale poate oferi indivizilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona mai bine viețile și sănătatea.
3. Stabilirea obiectivelor și planificarea:
Obiective SMART: Stabilirea de obiective specifice, măsurabile, realizabile, relevante și limitate în timp poate ajuta indivizii să simtă că au control asupra direcției vieții lor.
Planificarea: Dezvoltarea unui plan de acțiune detaliat pentru atingerea obiectivelor poate întări sentimentul de control personal.
4. Sprijin social:
Rețele de suport: Sprijinul din partea familiei, prietenilor și comunității poate crește sentimentul de control, oferind resurse și suport emoțional.
Grupuri de suport: Participarea la grupuri de suport poate ajuta indivizii să împărtășească experiențe și strategii, crescând sentimentul de control.
5. Exercițiile fizice:
Activitate fizică regulată: Exercițiile fizice nu doar că îmbunătățesc sănătatea fizică, dar pot și crește sentimentul de control asupra propriei vieți prin creșterea stimei de sine și a autoeficacității.
6. Tehnici de rezolvare a problemelor:
Dezvoltarea abilităților: Învățarea și aplicarea tehnicilor de rezolvare a problemelor poate ajuta indivizii să își gestioneze mai eficient viața și să simtă că au control asupra rezultatelor.
Discutati rolul de protectie al activitatilor cognitive si fizice pentru imbatranirea cognitiva
Activitățile cognitive:
Stimularea mentală: Angajarea în activități care provoacă gândirea, cum ar fi cititul, rezolvarea puzzle-urilor, învățarea unei limbi străine sau a unui instrument muzical, poate ajuta la menținerea funcțiilor cognitive.
Creșterea plasticității neuronale: Activitățile cognitive stimulează formarea de noi conexiuni neuronale și întăresc circuitele existente, contribuind la plasticitatea creierului.
Întârzierea declinului cognitiv: Studiile au arătat că persoanele care se angajează în activități intelectuale au un risc mai scăzut de a dezvolta boli neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer.
Rezerva cognitivă: Participarea la activități cognitive pe tot parcursul vieții contribuie la construirea rezervei cognitive, permițând creierului să compenseze mai eficient deteriorările legate de vârstă.
Activitățile fizice:
Îmbunătățirea fluxului sanguin cerebral: Exercițiile fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos, alergatul, înotul sau yoga, cresc fluxul de sânge către creier, asigurând un aport adecvat de oxigen și nutrienți esențiali.
Stimularea factorilor neurotrofici: Activitatea fizică promovează eliberarea factorilor neurotrofici, cum ar fi BDNF (factorul neurotrofic derivat din creier), care susțin creșterea și supraviețuirea neuronilor.
Reducerea riscului de boli vasculare: Exercițiile fizice ajută la menținerea sănătății cardiovasculare, reducând riscul de hipertensiune, diabet și accidente vasculare cerebrale, toate acestea fiind factori de risc pentru declinul cognitiv.
Îmbunătățirea sănătății mentale: Activitatea fizică este asociată cu o stare de bine generală, reducând simptomele de depresie și anxietate, care pot afecta negativ funcțiile cognitive.
Interacțiunea dintre activitățile cognitive și fizice:
Activitățile cognitive și fizice nu sunt doar complementare, ci se pot potența reciproc. De exemplu, participarea la sporturi de echipă sau la dans combină stimularea fizică și socială cu provocările cognitive, oferind beneficii suplimentare pentru sănătatea creierului.
Argumentati rolul cumulativ al factorilor de protectie
Rolul cumulativ al factorilor de protecție este esențial în menținerea sănătății fizice și cognitive pe termen lung. Acești factori acționează sinergic pentru a oferi o apărare mai puternică împotriva deteriorării legate de îmbătrânire și boli. Iată câteva argumente în favoarea rolului lor cumulativ:
Efecte sinergice:
Interacțiuni pozitive: Combinația dintre activitățile fizice și cognitive, alimentația sănătoasă și un stil de viață activ poate avea un efect sinergic, în care impactul combinat este mai mare decât suma efectelor individual
Care sunt criteriile unei interventii de buna calitate? Argumentati.
Criteriile unei intervenții de bună calitate variază în funcție de domeniul de aplicare (de exemplu, sănătate, educație, asistență socială, inginerie etc.), dar există câteva principii generale care pot fi aplicate în majoritatea contextelor. Aceste criterii sunt esențiale pentru a asigura eficacitatea, etica și sustenabilitatea intervenției. Iată câteva dintre cele mai importante criterii și argumentele care le susțin:
1.Bazat pe dovezi (Evidence-based)
Argument: O intervenție de bună calitate trebuie să se bazeze pe dovezi științifice sau pe practici dovedite a fi eficiente. Acest lucru asigură că intervenția are șanse mai mari de a produce rezultatele dorite și de a evita efecte adverse neprevăzute.
Exemplu: În domeniul sănătății, utilizarea unui tratament dovedit eficient prin studii clinice este preferabilă în locul unuia fără suport științific.
2.Orientat spre rezultate (Outcome-oriented)
Argument: Intervenția trebuie să aibă obiective clare și măsurabile, iar progresul trebuie monitorizat pentru a evalua impactul. Acest lucru permite ajustări în timp real și asigură că resursele sunt utilizate eficient.
Exemplu: În educație, un program de intervenție ar putea avea ca obiective îmbunătățirea rezultatelor elevilor la teste standardizate.
3.Adaptat la context (Contextually appropriate)
Argument: Intervenția trebuie să țină cont de specificul cultural, social, economic și de mediu al populației țintă. O intervenție care funcționează într-un context poate eșua în altul dacă nu este adaptată.
Exemplu: Un program de sănătate publică care funcționează într-o țară dezvoltată poate necesita ajustări semnificative pentru a fi eficient într-o țară în curs de dezvoltare.
Ce stim despre interventiile in randul persoanelor deja diagnosticate cu boala Alzheimer?
Tratamente farmacologice
Inhibitori de colinesterază: Medicamente precum donepezil (Aricept), rivastigmina (Exelon) și galantamina (Razadyne) sunt utilizate pentru a ameliora simptomele cognitive la persoanele cu Alzheimer. Aceste medicamente cresc nivelul de acetilcolină în creier, un neurotransmițitor important pentru memorie și gândire.
Memantină (Namenda): Acest medicament este utilizat pentru a gestiona simptomele la persoanele cu Alzheimer moderat până la sever. Memantina acționează prin reglarea activității glutamatului, un alt neurotransmițitor implicat în funcțiile cognitive.
2. Intervenții non-farmacologice
Terapii cognitive și de stimulare: Programele de stimulare cognitivă, cum ar fi terapia de reminiscență (folosirea fotografiilor, obiectelor sau muzicii pentru a stimula amintirile) și exercițiile cognitive, pot ajuta la menținerea funcțiilor mentale și la îmbunătățirea calității vieții.
Terapie ocupațională: Terapeutul ocupațional poate ajuta pacienții să-și mențină abilitățile practice și să gestioneze activitățile zilnice, precum îmbrăcatul, mâncatul și igiena personală.
Exercițiu fizic: Activitatea fizică regulată, cum ar fi plimbările sau exercițiile de echilibru, poate îmbunătăți starea generală de sănătate, mobilitatea și starea de spirit a pacienților.
3. Intervenții comportamentale și psihologice
Managementul comportamentului: Tehnicile de gestionare a comportamentului, cum ar fi abordări pozitive și reorientarea, pot ajuta la gestionarea simptomelor comportamentale și psihologice ale demenței, cum ar fi agitația, agresivitatea și tulburările de somn.
Terapie de validare: Această abordare se concentrează pe validarea sentimentelor și experiențelor pacientului, ceea ce poate reduce anxietatea și îmbunătăți comunicarea.
Poate fi perspectiva temporala viitoare în teoria selectivitatii socio-emotionale manipulata experimental? Argumentati.
Da, perspectiva temporală viitoare poate fi manipulată experimental în cadrul Teoriei Selectivității Socio-Emotionale (SST). Această manipulare experimentală este una dintre metodele cheie folosite pentru a testa și valida ipotezele teoriei. Prin schimbarea percepției participanților asupra timpului rămas (nelimitat vs. limitat), cercetătorii pot observa cum această schimbare influențează prioritățile, comportamentele și alegerile sociale ale oamenilor.
Cum se schimba motivatiile personale de-a lungul vietii?
Motivațiile personale se schimbă semnificativ de-a lungul vieții, fiind influențate de o combinație de factori biologici, psihologici, sociali și contextuali. Aceste schimbări sunt în concordanță cu teoriile dezvoltării umane, precum Teoria Selectivității Socio-Emotionale (SST) și Teoria Etapelor Psihosociale ale lui Erikson, care subliniază că prioritățile și obiectivele oamenilor evoluează pe măsură ce aceștia trec prin diferite etape ale vieții. Iată o analiză a modului în care motivațiile personale se schimbă de-a lungul ciclului de viață.
Definiti paradoxul imbatranirii.
Paradoxul îmbătrânirii se referă la observația că, în ciuda declinului fizic și cognitiv asociat cu vârsta înaintată, multe persoane în vârstă raportează un nivel ridicat de satisfacție cu viața și bunăstare emoțională. Acest fenomen pare contraintuitiv, deoarece ne-am aștepta ca sănătatea precară, pierderea resurselor sau izolarea socială să ducă la o scădere a fericirii. Cu toate acestea, cercetările arată că, în medie, persoanele în vârstă tind să fie mai mulțumite de viața lor decât persoanele de vârstă mijlocie.
Ilustrati efectul de pozitivitate si potentialele aplicatii practice.
Atentie selectivă
Persoanele în vârstă tind să acorde mai multă atenție informațiilor pozitive decât celor negative. De exemplu, într-un experiment în care participanților li se arată imagini pozitive, neutre și negative, persoanele în vârstă își amintesc și reacționează mai puternic la cele pozitive.
Exemplu: Un vârstnic poate reține mai ușor un compliment primit decât o critică.
Memorie emoțională
Amintirile persoanelor în vârstă sunt adesea "filtrate" prin prisma efectului de pozitivitate. Ei tind să își amintească evenimente plăcute din trecut și să minimizeze sau să uite cele neplăcute.
Exemplu: Un pensionar poate povesti cu plăcere despre vacanțele din tinerețe, dar să nu mai își amintească detaliile unei dispute trecute.
Procesarea emoțiilor
Persoanele în vârstă procesează emoțiile pozitive mai profund și le rețin mai bine decât pe cele negative. Acest lucru contribuie la o perspectivă mai optimistă asupra vieții.
Exemplu: În ciuda unor probleme de sănătate, un vârstnic poate rămâne încrezător și fericit datorită capacității de a se bucura de momentele mici și pozitive.
Pe ce dimensiuni sunt conceptualizate stereotipurile in viziunea cercetatoarei Susan T. Fiske?
Susan T. Fiske, o psihologă socială renumită, a dezvoltat un model influent pentru înțelegerea stereotipurilor și a modului în care oamenii percep și evaluează ceilalți. Modelul ei, cunoscut sub numele de Modelul conținutului stereotipurilor (Stereotype Content Model, SCM), propune că stereotipurile sunt organizate pe două dimensiuni principale: caldățea (warmth) și competenta (competence). Aceste dimensiuni reflectă modul în care oamenii evaluează grupurile sociale și influențează atitudinile și comportamentele lor față de aceste grupuri.
Cum poate fi redusa probabilitatea/anvergura fenomenului de ageism?
Ageism-ul (sau discriminarea pe bază de vârstă) este un fenomen complex care poate fi redus prin intervenții la nivel individual, social și instituțional. Combaterea ageism-ului necesită o abordare multifațetată, care să includă educație, schimbarea atitudinilor, politici publice și practici organizaționale.
Promovarea înțelegerii îmbătrânirii: Programele educaționale care explică procesul natural al îmbătrânirii și diversitatea experiențelor vârstnicilor pot reduce stereotipurile negative.
Exemplu: Campanii de conștientizare care subliniază contribuțiile pozitive ale persoanelor în vârstă la societate.
Argument: Educația poate schimba percepțiile eronate și reduce prejudecățile.
Promovarea interacțiunilor intergeneraționale
Programe care aduc împreună persoane de diferite vârste: Interacțiunile pozitive între generații pot sparge stereotipurile și construi înțelegere reciprocă.
Exemplu: Proiecte în care tinerii și vârstnicii colaborează la activități comune, cum ar fi voluntariatul sau workshop-uri.
Argument: Contactul direct reduce teama față de necunoscut și crește empatia.
Argumentati de ce rezilienta trebuie conceputa ca un concept multidimensional
Reziliența este un concept complex și dinamic care se referă la capacitatea unei persoane, comunități sau sistem de a face față adversităților, de a se adapta la schimbări și de a reveni sau chiar de a prospera după experiențe dificile. Deși uneori este percepută simplist ca o trăsătură de personalitate sau o abilitate individuală, reziliența trebuie concepută ca un concept multidimensional datorită multiplelor factori care o influențează și a diverselor forme în care se manifestă. Iată argumente care susțin această perspectivă:
Interacțiunea dintre factori individuali, sociali și de mediu
Dimensiuni multiple ale rezilienței:
Reziliență emoțională: Capacitatea de a gestiona emoțiile intense și de a menține echilibrul psihologic.
Reziliență cognitivă: Abilitatea de a gândi flexibil și de a găsi soluții creative la probleme.
Reziliență socială: Capacitatea de a construi și menține relații de sprijin.
Reziliență fizică: Capacitatea corpului de a face față stresului și de a se recupera după boli sau traume.
