1/23
Flashcarduri de vocabular pentru Cursul 1 de Chimie Generală, acoperind materia, metoda științifică, domeniile chimiei, stările de agregare, unitățile de măsură S.I., distribuția elementelor în natură și principiile sistemelor chimice.
Materia
Formă a realității obiective care există independent de conștiința noastră și se prezintă sub două forme fundamentale: substanță și energie.
Relația lui Einstein
Ecuația E=mc2 care guvernează transformarea reciprocă a substanței în energie, unde E reprezintă energia în J, m este masa în kg, iar c este viteza luminii în ms−1.
Lege (în științele naturii)
O relație care stabilește cantitativ efectele unui fenomen precedat sau urmat de alte fenomene.
Chimia
Știința naturii care se concentrează asupra speciilor materiale unitare și bine definite (substanțe) și se ocupă cu studiul atomilor și al combinațiilor acestora: molecule, ioni și cristale.
Chimia descriptivă
Domeniu al chimiei format din chimia anorganică și chimia organică, în cadrul căruia se studiază și se clasifică combinațiile elementelor chimice în funcție de structură și proprietăți.
Chimia sintetică
Ramură a chimiei care studiază metodele prin care procesele chimice duc la obținerea de substanțe, stând la baza industriei chimice.
Chimia analitică
Ramură a chimiei care se ocupă de stabilirea compoziției și a structurii substanțelor, prin analize calitative (identificarea elementelor sau compușilor) și cantitative (determinarea cantităților din fiecare component).
Corp
Ansamblu de materiale a cărui compoziție poate fi discontinuă, suprafețele de discontinuitate definind suprafețele de separare dintre diferitele materiale componente.
Material
Formă de agregare a materiei care poate avea o compoziție variabilă, dar nu discontinuă.
Substanță (material omogen)
Formă de existență a materiei definită printr-o compoziție chimică constantă, care se deplasează prin univers cu o viteză mai mică decât viteza luminii.
Aliaj
Amestec de metale în stare solidă sau soluție solidă a metalelor cu mici cantități de carburi metalice și oxizi metalici.
Constante fizice
Proprietăți fizice ale substanțelor pure exprimate prin valori numerice caracteristice (de exemplu: temperatura de topire, temperatura de fierbere, densitatea, indicele de refracție, constanta dielectrică).
Unitățile fundamentale ale S.I.
Cele 7 unități de măsură de bază din Sistemul Internațional: metru (m) pentru lungime, kilogram (kg) pentru masă, secundă (s) pentru timp, grad Kelvin (K) pentru temperatura termodinamică, Amper (A) pentru curentul electric, candela (cd) pentru intensitatea luminoasă și mol (mol) pentru cantitatea de substanță.
Element chimic
Cea mai mică parte de substanță care poate fi decelată prin metode fizice și chimice obișnuite (excluzând procesele nucleare precum fuziunea și fisiunea).
Moleculă chimică (compus chimic)
Ansamblu de elemente chimice legate între ele prin legături chimice, care nu poate fi decelat prin metode fizice obișnuite.

Abundența relativă a elementelor în galaxie
Raportul atomic al elementelor raportat la carbon (C=1), dominat masiv de hidrogen (H=1928) și heliu (He=157), urmate de oxigen (O=1,7).
Atmosfera terestră
Zona gazoasă care înconjoară Pământul, având o compoziție chimică relativ constantă până la 57km de la sol: 78% N2, 20,95% O2, 0,93% Ar și 0,03% CO2.

Variația temperaturii în funcție de altitudine
Profilul termic al atmosferei care delimitează straturile majore (troposferă, stratosferă cu zona de ozon, mezosferă și termosferă) prin zone de tranziție (tropopauză, stratopauză, mezopauză).

Compoziția globală a crustei terestre
Distribuția gravimetrică și atomică a elementelor din scoarță, dominată în procente de masă de oxigen (46,60%) și siliciu (26,72%), urmate de aluminiu (8,13%) și fier (5,00%).

Structura geologică a Pământului
Organizarea straturilor terestre pe adâncime: crusta (0−100km), mantaua (până la 2900km), nucleul extern lichid (2900−5100km) și nucleul intern solid (5100−6378km).
Sistem
Ansamblu de elemente (obiecte, ființe, particule, procese, legi, concepte, simboluri) între care se stabilesc relații specifice ce conferă întregului o individualitate proprie, însușirile sale nefiind simple sume ale însușirilor componentelor.
Interacție
Caz particular al relației, caracterizat prin faptul că între două corpuri se stabilesc sau există forțe de legătură.
Principiul interacției (P1)
Stabilitatea sistemelor chimice, precum și capacitatea acestora de a se transforma, se datorează interacțiunilor dintre elementele componente, respectiv dintre sistemul chimic și alte sisteme (inclusiv mediul înconjurător).
Principiul minimei energii (P2)
Orice sistem chimic este stabil dacă se află într-o stare de energie minimă; dacă este scos din starea stabilă, el tinde să evolueze spre o stare de energie minimă prin interacțiuni cu sistemele învecinate.