Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)

Fișe de vocabular istoric care acoperă etapele constituirii statului român modern: memoriile secolului al XVIII-lea, revoluțiile din 1821 și 1848, epoca lui Alexandru Ioan Cuza, domnia lui Carol I, cucerirea independenței și Marea Unire din 1918.

Partida Națională

Grupare politică constituită în secolul XVIII care urmărea modernizarea societății românești, modificarea statutului politico-juridic al Principatelor, înlăturarea regimului fanariot și revenirea la domniile pământene.

Regimul fanariot

Sistem politic instaurat în 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească (până la 1821), în care domnul era numit direct de sultan din cartierul Fanar, funcționând ca înalt dregător otoman, fără drept de inițiativă în politica externă, în paralel cu desființarea armatei naționale și creșterea obligațiilor economice.

Memoriul de la Focșani (1772)

Document elaborat de o delegație comună a boierilor din Țara Românească și Moldova, adresat marilor puteri, prin care se revendicau revenirea la domniile pământene, respectarea autonomiei și unirea Principatelor sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei.

Memoriul de la Șiștov (1791)

Proiect elaborat de Divanul Țării Românești și adresat delegaților austrieci și ruși, solicitând revenirea la domniile pământene, unirea și independența Principatelor sub garanția Austriei și Rusiei, libertatea comerțului și desființarea raialelor.

Supplex Libellus Valachorum (1791)

Petiție elaborată de reprezentanții Școlii Ardelene și înaintată Curții de la Viena (fiind ulterior respinsă), prin care se cerea recunoașterea egalității națiunii române cu celelalte națiuni din Transilvania și eliminarea denumirii jignitoare de „tolerați”.

Cererile norodului românesc (1821)

Principalul program politic al revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, prin care se propuneau suveranitatea poporului exercitată prin Adunarea poporului, accesul în funcții publice pe bază de merit și reînființarea armatei naționale.

Constituția Cărvunarilor (1822)

Proiect politic elaborat în Moldova de boierul Ionică Tăutu, care susținea aplicarea principiului separării puterilor în stat, libertatea comerțului, precum și acordarea de drepturi și libertăți cetățenești.

Regulamentele Organice

Primele documente cu rol de constituție intrate în vigoare în Principate (1831 în Țara Românească), elaborate de comisii boierești sub îndrumarea Curții de la Petersburg, care au introdus principiul separației puterilor în stat, modernizarea sistemului fiscal și alcătuirea unui buget.

Act de unire și independență (1838)

Proiect politic redactat de Ion Câmpineanu în numele Partidei Naționale, prin care se cerea desființarea suzeranității otomane și a protectoratului rusesc, alături de unirea Principatelor într-un singur stat.

Petițiunea proclamațiune (27 martie 1848)

Program revoluționar redactat de Vasile Alecsandri în 95 de articole în fața hotelului Petersburg din Iași, ce solicita desființarea cenzurii, reforma învățământului și grabnica îmbunătățire a stării locuitorilor săteni; a fost respins de Mihail Sturdza.

Prințipiile noastre pentru reformarea patriei (12 mai 1848)

Document redactat la Brașov de către revoluționarii moldoveni refugiați (Costache Negri și Vasile Alecsandri), ce cerea unirea Moldovei cu Țara Românească într-un stat neatârnat, desființarea privilegiilor și împroprietărirea țăranilor fără despăgubire.

Dorințele Partidei Naționale în Moldova (august 1848)

Program redactat la Cernăuți de Mihail Kogălniceanu, care definea unirea Principatelor ca fiind „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național”, cerând drepturi cetățenești, egalitate și împroprietărirea țăranilor prin acordarea de despăgubiri.

Proclamația de la Islaz (9 iunie 1848)

Act revoluționar redactat de Ion Heliade Rădulescu în 22 de articole, cu funcție de constituție între iunie și septembrie 1848; prevedea un domn responsabil ales pe 5 ani, separația puterilor, reformă școlară și împroprietărirea clăcașilor prin despăgubire.

Tratatul de Pace de la Paris (martie 1856)

Act internațional prin care s-a pus capăt Războiului Crimeei: a desființat protectoratul rusesc, a menținut suzeranitatea otomană sub garanția colectivă a Marilor Puteri, a retrocedat Moldovei trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail) și a prevăzut convocarea Adunărilor Ad-Hoc.

Rezoluțiile Adunărilor Ad-Hoc (1857)

Documente adoptate la Iași și București cuprinzând cerințele esențiale ale românilor: unirea Principatelor sub numele România, aducerea unui principe străin ereditar crescut în religia țării, formarea unei adunări legislative reprezentative și respectarea autonomiei.

Convenția de la Paris (august 1858)

Act internațional cu rol de constituție (1858-1864) care instaura Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, prevăzând doi domni, două adunări și două guverne, dar cu două instituții comune la Focșani: Comisia Centrală și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza

Soluție politică prin care românii au realizat unirea Principatelor profitând de textul Convenției de la Paris, alegându-l pe Cuza ca domnitor în Moldova la 5 ianuarie 1859 și în Țara Românească la 24 ianuarie 1859.

Legea Secularizării averilor mănăstirești (decembrie 1863)

Măsură prin care aproximativ 25% din suprafața teritoriului României (păduri și terenuri arabile deținute de mănăstiri) a trecut în proprietatea statului, formând rezerva funciară necesară împroprietăririi țăranilor.

Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris (2 mai 1864)

Document cu valoare constituțională adoptat de Cuza după dizolvarea Adunării, prin care se instaura domnia autoritară, sporea atribuțiile puterii executive și se înființa a doua cameră parlamentară, Corpul Ponderator (Senatul).

Legea Agrară (14 august 1864)

Reformă prin care se desființa claca și se acordau loturi de pământ țăranilor în funcție de numărul de vite deținute (fruntași, mijlocași, pălmași), pământul primit fiind inalienabil timp de 30 de ani, iar despăgubirea proprietarilor eșalonată pe 15 ani.

Legea Învățământului (7 decembrie 1864)

Reformă școlară amplă care structura învățământul în trei cicluri (primar, secundar și superior) și instaura caracterul obligatoriu și gratuit al învățământului primar.

Monstruoasa Coaliție

Alianță eterogenă formată din conservatori și liberali radicali, creată cu scopul înlăturării lui Alexandru Ioan Cuza din cauza orientării sale autoritare și a modului de aplicare a marilor reforme.

Convenția româno-rusă (4 aprilie 1877)

Acord militar semnat la București de guvernul Ion C. Brătianu, prin care se aproba tranzitul trupelor ruse pe teritoriul românesc spre Dunăre, în schimbul angajamentului Rusiei de a respecta integritatea teritorială a țării și de a achita costurile transportului.

Tratatul de Pace de la San Stefano (19 februarie 1878)

Tratat ruso-otoman care recunoștea independența României și atribuia acesteia Dobrogea și Delta Dunării, în schimbul cedării către Rusia a celor trei județe basarabene din sud (Cahul, Bolgrad și Ismail).

Congresul de Pace de la Berlin (1878)

Întrunire internațională (1 iunie - 1 iulie 1878) care a condiționat recunoașterea independenței României de modificarea Articolului 7 din Constituție, cedând Rusiei sudul Basarabiei și acordând României Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.

„Prin noi înșine”

Doctrina economică și politică a Partidului Național Liberal (înființat în 1875), ce promova dezvoltarea statului prin valorificarea resurselor interne și stimularea burgheziei industriale și financiare autohtone.

„Politica pașilor mărunți”

Principiu susținut de Partidul Conservator (înființat în 1880), care pleda pentru o modernizare lentă, organică, ce respectă tradițiile autohtone și combate importul pripit de instituții occidentale («Teoria formelor fără fond»).

Principiul Rotativei Guvernamentale

Mecanism politic introdus de regele Carol I în 1895, pe model britanic, prin care Partidul Național Liberal și Partidul Conservator alternau periodic și stabil la conducerea guvernului.

Pacea de la București (1913)

Tratatul internațional care a pus capăt celui de-al Doilea Război Balcanic împotriva Bulgariei, aducând României administrarea teritoriului Cadrilater și demonstrând creșterea prestigiului său diplomatic regional.

Pacea de la București-Buftea (aprilie 1918)

Tratat de pace separată cu Puterile Centrale prin care România pierdea Dobrogea, ceda Austro-Ungariei crestele Carpaților și își subordona economia Germaniei timp de 90 de ani; a devenit nul întrucât regele Ferdinand nu l-a promulgat.

Sfatul Țării

Organul reprezentativ al Basarabiei, prezidat de Ion Inculeț, care a proclamat autonomia, independența și, la 27 martie 1918 la Chișinău, unirea provinciei cu Regatul României.

Congresul General al Bucovinei

Adunare reprezentativă condusă de Iancu Flondor care a votat și proclamat unirea Bucovinei cu România la 15 noiembrie 1918, în contextul destrămării Imperiului Austro-Ungar.

Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia

Adunare plebiscitară desfășurată la 1 decembrie 1918, formată din 1288 de delegați și 100 de mii de participanți, la care s-a adoptat Rezoluția Unirii citită de Vasile Goldiș, consfințind unirea Transilvaniei și a Banatului cu România.