1/24
Set de cartonașe de vocabular istoric privind politica externă, diplomația și bătăliile antiotomane ale Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei în secolele XIV-XV.
Obiectivele politicii externe românești (sec. XIV-XVI)
Menținerea ființei statale, păstrarea integrității teritoriale și a identității religioase în fața tendințelor hegemonice ale Ungariei și Poloniei, precum și a expansiunii Imperiului Otoman.
Cruciada târzie
Mișcare desfășurată în secolele al XIV-lea – al XVI-lea, definită prin expansiunea Imperiului Otoman în Peninsula Balcanică și lupta comună a statelor creștine împotriva turcilor.
Mircea cel Bătrân (1386-1418)
Domnitor al Țării Românești, caracterizat de un cronicar contemporan drept „cel mai viteaz și mai ager dintre principii creștini”, care a acționat pentru oprirea tendințelor hegemonice ale Ungariei, Poloniei și Imperiului Otoman.
Tratatul de la Radom (1389) – Lublin (1390)
Tratat semnat de pe poziție de egalitate între Mircea cel Bătrân și regele Poloniei Vladislav Iagello, intermediat de domnitorul Moldovei Petru I Mușat; semnat la 10 decembrie 1389 la Radom, ratificat la 20 ianuarie 1390 la Lublin și abandonat ulterior de Mircea.
Tratatul de la Brașov (7 martie 1395)
Prima alianță antiotomană din sud-estul Europei, semnată între Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg; regele Ungariei îi oferea domnitorului român Banatul de Severin, Amlașul și Făgărașul.
Bătălia de la Kossovopolje (1389)
Confruntare în care o coaliție creștină de sârbi, albanezi, bosniaci, bulgari și români condusă de Lazăr a luptat cu otomanii lui Murad I; după uciderea sultanului, fiul său Baiazid Ildârâm (Fulgerul) a întors cursul luptei, obținând victoria.
Tacticile militare ale lui Mircea cel Bătrân
Metode folosite pentru a combate raportul de inferioritate numerică (aproximativ 10 mii de oșteni români față de aproximativ 40 de mii de otomani), constând în hărțuială, pământul pârjolit (arderea recoltelor și otrăvirea fântânilor) și alegerea terenului prielnic.
Bătălia de la Rovine
Luptă desfășurată într-un loc mlăștinos cu șanțuri cu apă (probabil între Argeș și Jiu), unde otomanii au fost învinși datorită condițiilor de teren; istoricii apreciază că au existat două confruntări: una la 10 octombrie 1394 (câștigată de români) și una la 17 mai 1395 (încheiată cu victoria otomanilor).
Alexandru cel Bun (1400-1432)
Domnitor al Moldovei în timpul căruia s-a asigurat un echilibru în politica externă între pretențiile hegemonice ale Ungariei, Poloniei și Imperiului Otoman.
Tratatul moldo-polon din 1402
Tratat suzerano-vasalic încheiat de Alexandru cel Bun cu regele polon Vladislav Iagello, reînnoit în 1404, 1407 și 1411; în baza lui, domnul moldovean a oferit sprijin militar împotriva cavalerilor teutoni la Grunwald (1410) și Mariemburg (1422).
Tratatul polono-maghiar din 1412
Înțelegere între conducătorii Poloniei și Ungariei care stipula împărțirea teritoriului Moldovei în ipoteza în care Alexandru cel Bun refuza participarea la lupta antiotomană; tratatul nu a fost aplicat deoarece moldovenii au respins atacul otoman din 1420 asupra Cetății Albe.
Iancu de Hunedoara (1441-1456)
Voievod al Transilvaniei, guvernator și căpitan al Ungariei, numit „atlet al lui Hristos” de către papa Calixt al III-lea pentru conducerea acțiunilor ofensive împotriva turcilor.
Campania cea lungă (1443)
Operațiune militară ofensivă inițiată de Iancu de Hunedoara la sud de Dunăre; a durat aproximativ șase luni și s-a desfășurat pe o distanță de circa 300 kilometri, ducând la eliberarea orașelor Niș și Sofia și la amenințarea Adrianopolului.
Pacea de la Seghedin
Tratat favorabil creștinilor, semnat în urma „campaniei celei lungi”, prin care sultanul otoman s-a angajat să înceteze războiul pentru o durată de 10 ani și să evacueze anumite teritorii cucerite.
Cruciada de la Varna (1444)
Expediție militară creștină începută în septembrie 1444 după ruperea păcii de la Seghedin de către regele Vladislav; s-a sfârșit la 10 noiembrie 1444 prin înfrângerea creștinilor și uciderea regelui maghiar în luptă.
Cetatea Belgrad
Fortificație strategică considerată „cheia Europei Centrale”, vizată ca obiectiv esențial de cucerire de către sultanul Mohamed al II-lea în ofensiva sa din a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Cruciada de la Belgrad (1456)
Bătălie declanșată la 4 iulie 1456, în care armata creștină organizată de Iancu de Hunedoara a respins asediul forțelor otomane printr-un atac surpriză, deși era mai slab echipată, fără experiență și inferioară numeric.
Zemun
Tabără militară în care Iancu de Hunedoara a încetat din viață la 11 august 1456, fiind răpus de epidemia de ciumă după victoria de la Belgrad.
Vlad Țepeș (1448; 1456-1462; 1476)
Domnitor al Țării Românești pe parcursul a trei domnii; în a doua domnie a refuzat plata tributului, a atacat cetățile turcești de la sud de Dunăre și a participat la efortul antiotoman asociat apelului la cruciadă lansat de papa Pius al II-lea în 1459.
Campania otomană din 1462
Expediție militară condusă de Mohamed al II-lea cu o armată de peste 100 de mii de soldați împotriva Țării Românești, îndreptată spre Târgoviște, cu obiectivul de a-l înlocui pe Vlad Țepeș cu fratele său vitreg, Radu cel Frumos.
Radu cel Frumos
Fratele vitreg al lui Vlad Țepeș, susținut și adus de sultanul Mohamed al II-lea în vara anului 1462 pentru a fi instalat pe tronul Țării Românești.
Bătălia de la Codrii Cosminului (1497)
Luptă în care Ștefan cel Mare a învins armata poloneză condusă de Ioan Albert, care încercase asedierea Sucevei; relieful împădurit și deluros a împiedicat trupele poloneze să își folosească superioritatea.
Ioan Albert
Rege al Poloniei care a pătruns militar în Moldova în anul 1497 sub pretextul eliberării cetăților Chilia și Cetatea Albă, având de fapt intenția de a-l alunga pe Ștefan cel Mare și de a controla Moldova.
Tratatul de la Hârlău (1499)
Tratat semnat pe poziții de egalitate între Ștefan cel Mare și regele Ioan Albert, prin care cei doi își garantau „liniște și pace veșnică”, suzeranitatea poloneză asupra Moldovei era înlăturată și se convenea colaborarea împotriva otomanilor.
Pocuția
Regiune istorică a Moldovei aflată sub stăpânirea Poloniei, pe care Ioan Albert a refuzat să o cedeze lui Ștefan cel Mare, menținând starea de tensiune diplomatică după 1499.