1/33
Flashcarduri de vocabular pentru morfologia dinților frontali superiori permanenți (incisiv central, incisiv lateral, canin), cronologia erupției și sistemele clinice de notare dentară.

Punctul de contact
Zona situată pe feţele proximale unde doi dinţi vecini au raport de contact; prin mobilitatea dinţilor în alveole şi tocirea ţesuturilor în timp, acesta se măreşte şi devine suprafaţă de contact.

Aria (suprafața) de contact interdentar
Zona mărită de contact rezultată din tocirea punctului de contact; are rolul de a dispersa forţele orizontale din descompunerea presiunilor ocluzale pe un grup de dinţi (menajând parodonţiul) şi de a împiedica traumatismele asupra papilei interdentare.
Nişa (ambrazura) masticatorie
Spaţiul triunghiular situat între punctul de contact interdentar şi planul de ocluzie.

Nişa (ambrazura) papilei gingivale
Spaţiul triunghiular situat între punctul de contact şi papila interdentară; este complet ocupată de papilă la tineri şi devine liberă prin atrofia acesteia în timp, favorizând retenţia alimentelor.
Sistemul F.D.I. pentru dentiția permanentă
Sistem de notare în care fiecare hemiarcadă este desemnată cu cifre de la 1 la 4 în sens orar (1 – maxilară dreaptă, 2 – maxilară stângă, 3 – mandibulară stângă, 4 – mandibulară dreaptă), iar dintele cu cifre arabe de la 1 la 8 de la linia mediană spre distal, separate printr-un punct.
Sistemul F.D.I. pentru dentiția temporară
Sistem de notare în care hemiarcadele temporare sunt desemnate cu cifre arabe de la 5 la 8 în sens orar (5 – maxilară dreaptă, 6 – maxilară stângă, 7 – mandibulară stângă, 8 – mandibulară dreaptă), iar dinţii cu cifre arabe de la 1 la 5 pornind de la linia mediană, separate prin punct.
Sistemul francez de notare dentară
Sistem care definește hemiarcadele prin litere (D – maxilară dreaptă, S – maxilară stângă, s – mandibulară stângă, d – mandibulară dreaptă), poziţia dinţilor permanenţi fiind marcată cu cifre arabe de la 1 la 8, iar a celor temporari cu cifre romane de la I la V.
Sistemul unghiular de notare dentară
Sistem în care hemiarcadele sunt definite prin semne în unghi (intersecţia planului ocluzal cu cel medio-sagital; unghiul succede cifra la dreapta şi o precede la stânga), dinţii permanenţi fiind notaţi cu cifre arabe (1–8), iar cei temporari cu cifre romane (I–V).
Sistemul aritmetic de notare dentară
Sistem în care hemiarcadele maxilare sunt notate cu semnul „+”, iar cele mandibulare cu „−” (semnul succede cifra la dreapta şi o precede la stânga), dinţii fiind notaţi de la linia mediană cu cifre arabe (1–8) la permanenţi şi cifre romane (I–V) la temporari.
Sistemul american de notare dentară
Sistem de numerotare continuă fără diviziune pe cadrane: pentru dentiția permanentă dinţii maxilari se notează cu 1–16 de la molarul 3 superior drept la cel stâng, iar cei mandibulari cu 17–32 de la molarul 3 inferior stâng la cel drept; pentru temporari se folosesc literele A–J (maxilar) şi K–T (mandibulă).
Funcţiile incisivilor
Participarea la fizionomie, fonaţie, secţionarea (incizia) alimentelor, propulsia mandibulei (ghidaj anterior) şi susţinerea părţilor moi (buze).
Cronologia dezvoltării incisivului central superior permanent
Debutul calcificării: 3–4luni după naştere; încheierea formării coroanei: 4–5ani; momentul erupţiei: 7–8ani; încheierea formării rădăcinii: 10ani.
Dimensiunile medii ale incisivului central superior permanent
Lungime coronară: 10.5mm; lungime radiculară: 13mm; diametru coronar M-D: 8.5mm; diametru coronar V-P: 7mm; diametru la colet M-D: 7mm; diametru la colet V-P: 6mm.
Lobulii feţei vestibulare (incisiv central superior)
Trei proeminenţe verticale inegale separate de două depresiuni ce pornesc de la creasta incizală şi se pierd la jumătatea înălţimii feţei; ordinea mărimii lor este: distal > mezial > central.
Cingulum
Formaţiune anatomică proeminentă situată în treimea cervicală a feţei palatinale a dinților frontali superiori, determinând un relief convex.
Fosa palatină (incisiv central superior)
Depresiune situată în cele 2/3 incizale ale feţei palatinale, delimitată de marginea incizală, cingulum şi cele două creste marginale de smalţ (mezială mai subţire, distală mai bine reprezentată).
Foramen caecum
Depresiune punctiformă situată la joncţiunea dintre cingulum şi fosa palatină pe faţa orală a incisivilor superiori; este mai bine exprimat la incisivul lateral superior decât la incisivul central superior.
Creasta incizală
Relief format prin unirea feţelor vestibulară şi orală ale dintelui spre planul de ocluzie; se deosebeşte de marginea incizală, care reprezintă doar linia ce delimitează o singură faţă dentară.
Rădăcina incisivului central superior permanent
Rădăcină unică, de formă conică, orientată drept în ax în 75% din cazuri, cu secţiune transversală triunghiulară cu vârfuri rotunjite la nivelul coletului; suprafaţa feţelor scade în ordinea: vestibulară > mezio-palatinală > disto-palatinală.
Canalul radicular al incisivului central superior
Canal unic, conic, ce reproduce forma rădăcinii în miniatură şi al cărui lumen se îngustează spre apex şi odată cu vârsta prin depunere de dentină secundară; prezintă canale accesorii laterale (23%) sau apicale (13%).
Cronologia dezvoltării incisivului lateral superior permanent
Debutul calcificării: 10–12luni după naştere; încheierea formării coroanei: 4–5ani; momentul erupţiei: 8–9ani; încheierea formării rădăcinii: 11ani.
Dimensiunile medii ale incisivului lateral superior permanent
Lungime coronară: 9mm; lungime radiculară: 13mm; diametru coronar M-D: 6.5mm; diametru coronar V-P: 6mm; diametru la colet M-D: 5mm.
Rădăcina incisivului lateral superior permanent
Rădăcină unică, efilată şi mai subţire decât la incisivul central, ce prezintă o angulare strict apicală orientată spre distal şi posibile şanţuri longitudinale pe feţele proximale în treimea mijlocie.
Şanţul de dezvoltare al cingulumului (incisiv lateral superior)
Şanţ adânc de dezvoltare care poate străbate cingulumul proeminent, fiind situat mai frecvent spre distal şi având particularitatea că se continuă la nivelul rădăcinii.
Morfologia coronară a caninului superior permanent
Coroană de forma unui vârf de lance, cu marginea incizală în formă de „V” deschis spre colet (braţ mezial mai scurt decât braţul distal) şi cu cel mai mare diametru vestibulo-palatinal (8mm) dintre dinţii frontali.
Cronologia dezvoltării caninului superior permanent
Debutul calcificării: 4–5luni după naştere; încheierea formării coroanei: 6–7ani; momentul erupţiei: 11–12ani; încheierea formării rădăcinii: 13–15ani.
Dimensiunile medii ale caninului superior permanent
Lungime coronară: 10mm; lungime radiculară: 17mm (cea mai lungă rădăcină din dentiţia umană permanentă); diametru coronar M-D: 7.5mm; diametru coronar V-P: 8mm; diametru la colet M-D: 5.5mm; diametru la colet V-P: 7mm.
Creasta esenţială vestibulară (canin superior)
Creastă vestibulară de smalţ ce porneşte din vârful cuspidului caninian şi coboară până în treimea cervicală a feţei vestibulare, flancată de două depresiuni (cea distală fiind mai profundă).
Creasta mediană de smalţ (canin superior)
Creastă esenţială palatinală orientată vertical de la vârful cuspidului până la cingulum, împărţind concavitatea orală în două fose palatine (fosa distală fiind mai bine exprimată decât cea mezială).
Rădăcina caninului superior permanent
Rădăcină unică, conică şi masivă, dreaptă în 40% din cazuri sau distalizată în 33%, cu secţiune ovalară la colet şi feţe mezială şi distală aproape plate prevăzute cu depresiuni longitudinale.
Canalul radicular al caninului superior
Cel mai lung şi larg canal radicular din dentiţia permanentă, de formă conică; prezintă canale accesorii laterale în 24% din cazuri şi apicale în 8%.
Coarnele pulpare ale caninului superior
Cele trei proeminenţe ale plafonului camerei pulpare corespunzătoare lobulilor incizali, a căror mărime descreşte în ordinea: central > distal > mezial.