1/27
Set de flashcard-uri despre originea, continuitatea, latinitatea și istoriografia romanității românilor.
Ideea de romanitate a românilor
Concept istoric și lingvistic care presupune descendența romană din coloniștii romani, continuitatea daco-romană după retragerea aureliană, unitatea de neam, latinitatea limbii, originea romană a unor obiceiuri și conștiința originii romane.
Pacea din 89 d.Hr.
Înțelegere încheiată între împăratul Domițian și regele Decebal, prin care Dacia devenea un regat clientelar al Romei.
Războaiele daco-romane (101-102 și 105-106)
Conflicte militare desfășurate în timpul împăratului Traian, încheiate cu victoria romanilor și transformarea unei părți a Daciei în provincie romană în anul 106.
Factorii romanizării
Elemente fundamentale ale procesului de romanizare în Dacia și Dobrogea: armata, administrația, veteranii, coloniștii latinofoni, viața economică, urbanizarea, dreptul roman, viața culturală și religioasă.
Retragerea aureliană (271 d.Hr.)
Decizia împăratului Aurelian de a retrage armata și administrația din Dacia, după care majoritatea populației a continuat să trăiască la nord de Dunăre.
Substratul limbii române
Componentă lingvistică reprezentată de un număr mic de cuvinte (mai puțin de 200) transmise din limba traco-dacă.
Structura limbii române
Structură neolatină alcătuită din substrat daco-moesic, strat latin (care reprezintă 80% din fondul principal de cuvinte) și adstrat slav meridional.
Strategikon
Tratat militar bizantin din secolul VII, atribuit împăratului Mauricius, care menționează identitatea etnică a românilor, numindu-i romani datorită limbii lor.
Despre administrarea imperiului
Lucrare scrisă de împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959), în care arată că românii se numeau romani pentru că au venit demult de la Roma.
Etimologia termenului „vlah”
Denumire proveniți din numele tribului celt „volcae”, preluată de germani („valh”, „walcher”), apoi transmisă slavilor („wlach”) în secolul IX, desemnând un străin sau neslav de limbă romanică.
Gesta Hungarorum
Cronică redactată de Anonymus, în care se afirmă că la sosirea ungurilor în Pannonia acolo se aflau slavi, bulgari și „blachi, adică păstorii românilor”.
Poggio Bracciolini
Primul umanist italian care afirmă originea romană a românilor și argumentează latinitatea limbii cu probe culese direct din spațiul românesc.
Cosmografia (1501)
Lucrare tipărită de papa Pius al II-lea (Enea Silvio Piccolomini) în care se susține originea romană a românilor și se derivă denumirea de „valachi” de la numele generalului roman Flaccus.
Decadele
Istorie a ungurilor redactată de umanistul italian Antonio Bonfini la comanda lui Matia Corvin, în care se afirmă că românii se trag din legiunile și coloniștii romani.
Francesco della Valle
Cărturar italian care a reprodus în 1532 prima propoziție în limba română („Știi Romînest”), menționând că românii își zic romani pentru că au venit din vremuri străvechi de la Roma.
Hungaria (1536)
Lucrare a umanistului ardelean Nicolaus Olahus în care este susținută unitatea de neam, limbă, obiceiuri și religie a românilor, priviți ca urmași ai colonilor romani.
Letopisețul Țării Moldovei (Grigore Ureche)
Cronică în limba română în care se demonstrează latinitatea limbii și romanitatea populației, consacrând ideea că „toți de la Râm ne tragram”.
Hronicul romano-moldo-vlahilor
Mancusris complex în 343 de foi scris de Dimitrie Cantemir, consacrat exclusiv romanității, originii pur romane, continuității și unității românilor în spațiul carpato-dunărean.
Szamoskozy Istvan
Umanist maghiar care în 1593 a recunoscut originea romană a românilor, dar ulterior, din ostilitate față de Mihai Viteazul, a negat-o, susținând că populația a fost strămutată la sud de Dunăre sub împăratul Gallienus.
Teoria imigraționistă (Sulzer)
Teorie lansată în 1781 de Franz I. Sulzer, care susținea că Dacia a fost părăsită de întreaga populație la retragerea aureliană, iar românii s-au format la sud de Dunăre și au migrat la nord abia în secolul XIII.
Supplex Libellus Valachorum (1791)
Memoriu elaborat de intelectualii români din Transilvania și înaintat Curții din Viena, solicitând drepturi egale pentru națiunea română pe baza vechimii și originii romane.
Școala Ardeleană
Mișcare ideologică și culturală iluministă (reprezentată de Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu) care a militat pentru emanciparea românilor, argumentând originea pur romană a acestora.
Pierit-au dacii (1860)
Studiu publicat de B. P. Hașdeu prin care se demonstrează menținerea substratului dacic și se formulează teoria circulației cuvintelor în limba română.
Teoria roesleriană
Variantă extinsă a teoriei imigraționiste formulată de Robert Roesler în lucrările „Dacien und Romanen” (1868) și „Romanischen Studien” (1871) pentru a nega continuitatea daco-romanilor și a justifica primatul maghiar în Transilvania.
Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia traiană (1884)
Lucrare a istoricului A. D. Xenopol prin care se demonstrează continuitatea românilor la nord de Dunăre și se combate teoria imigraționistă pe baza argumentelor istorice și logice.
O enigmă și un miracol istoric: poporul român (1937)
Lucrare scrisă de Gheorghe Brătianu prin care este demonstrat caracterul real și obiectiv al procesului de continuitate și romanitate a românilor.
Dacia preistorică (1913)
Lucrare de Nicolae Densușianu ce exagera rolul dacilor, susținând existența unui presupus imperiu pelasgic creat în Dacia de unde ar fi derivat civilizația mondială.
Manualul de istorie a României din 1947
Lucrare coordonată de Mihail Roller în perioada stalinistă prosovietică, în care se nega romanitatea și se exagera rolul elementului slav în etnogeneza românească.