1. Legea -2. Legea celor XII Table 3. Edictul perpetuu

Definiție: Termenul $lex$ provine, conform unor etimologii, de la $legere$ (a citi) sau $ligare$ (a lega), reprezentând o convenție sau o hotărâre a poporului care obligă toate subiectele de drept.
Tipologii legislative:
- Leges rogatae: Lege propusă de un magistrat (consul, pretor) și votată de popor în adunările cetățenești (comitia).
- Leges datae: Lege emisă direct de magistrat în baza unei delegări de putere din partea poporului, specifică organizării provinciilor sau administrării orașelor.
Părțile constitutive ale legii:
1. Praescriptio: Partea introductivă care cuprinde numele magistratului, data, locul votării și prima unitate de vot care a exprimat opțiunea.
2. Rogatio: Textul propriu-zis al legii, cel propus de magistrat și supus aprobării fără modificări.
3. Sanctio: Partea finală care stabilește consecințele nerespectării legii sau relația acesteia cu legile anterioare.

Conform clasificării lui Ulpian, legile se împart în:

Leges perfectae: Acele legi care prevăd nulitatea actului întocmit cu încălcarea lor (actul este considerat inexistent).
Leges minus quam perfectae: Legile care nu anulează actul interzis, dar aplică o pedeapsă (amendă sau infamie) celui care l-a săvârșit.
Leges imperfectae: Legi care interzic o anumită conduită, dar nu prevăd nici nulitatea actului, nici o sancțiune pentru autor.

Context: Redactată între 451-449 î.Hr. de către o comisie de zece bărbați (decemviri legibus scribundis) pentru a pune capăt arbitrarului judiciar al patricienilor.
Importanță: Reprezintă codificarea dreptului cutumiar și este considerată de Cicero drept "fons omnis publici privatique iuris" (izvorul întregului drept public și privat).
Conținut: Cuprinde reglementări de drept civil (familie, succesiuni, proprietate), drept penal, procedură judiciară și norme de drept public. Deși arhaică, nu a fost niciodată abrogată oficial, fiind de o autoritate supremă timp de un mileniu.

Edictul pretorului: La intrarea în funcție, pretorul publica un edict prin care anunța mijloacele juridice (acțiuni, excepții) pe care le va acorda cetățenilor în anul respectiv.
Edictul perpetuu: În timpul împăratului Hadrian, juristul Salvius Julianus a sistematizat și fixat textul edictului, acesta devenind neschimbător și obligatoriu pentru toți pretorii viitori.
Raportul Ius Civile - Ius Praetorium: Papinian definea dreptul pretorian ca fiind cel creat pentru a "ajuta (adjuvandi), completa (supplendi) sau corecta (corrigendi)" dreptul civil în scopul utilității publice. Pretorul nu putea anula legea civilă, dar putea paraliza efectele acesteia prin mijloace procedurale, adaptând dreptul rigid la echitatea (aequitas) cotidiană.