Gafton, Alexandru - Elemente de istorie a limbii romane

Preliminarii

Generalități

Limbile naturale sunt sisteme de semne apărute odată cu umanitatea, rezultate din evoluții naturale și necesități de comunicare și cunoaștere. Aceste sisteme exprimă conținuturi afective, volitive, cognitive și de gândire.

Limbile evoluează ca sisteme structurate de semne cu funcție și funcționare socială. Ele reflectă sistemul conceptual, istoria intelectuală, socială, spirituală, afectivă și materială a unei comunități. Limba reflectă forma, relația și conținutul, fiind o activitate socială autonomă, în interacțiune cu gândirea, psihicul și societatea.

Limba este marcată de caracteristicile comunității în care apare și se dezvoltă. Ea este supusă presiunilor de contact cu alte limbi, reflectând particularități selectate de comunitatea vorbitoare. La nivel de conținut, limba are modalități de gramaticalizare și gândire individualizatoare, în funcție de factori genetici, lingvistici și extralingvistici.

Limba își dezvoltă un caracter comunitar accentuat și evoluează în contact cu alte popoare, contacte influențate de poziția geografică, politică, statutul poporului, factori culturali și dezvoltarea socio-economică. Limbile naturale suferă influențe diverse la nivele fonetic, gramatical și lexical, indicând o origine comună sau grupări conform unor criterii. Sistemele lingvistice pot intra în competiție, vizând impunerea celui mai bine structurat și economic. În general, sistemul învingător se întărește, asimilând elemente compatibile cu structurile sale în evoluție.

Noțiuni de fonetică generală

Sunetul este material de construcție și vehicul în limbajul uman vocal-articulat, cu valoare fonematică. Sunetele vorbirii se produc prin vibrații ale aerului în canalul fonator, vibrații ale coardelor vocale și obstacole întâlnite de aerul expirat.

Tipuri de sunete

Tonuri: Sunete produse prin vibrații regulate în rezonatori (pulmonar, faringian, nazal, oral) și prin vibrații ale coardelor vocale.
Zgomote: Sunete produse prin vibrații neregulate ale obstacolelor constituite de organele vocale.

Însușiri esențiale ale sunetelor

Cantitatea: Durata unui sunet (lung sau scurt). Româna nu are opoziție de cantitate. Latina avea un sistem fonologic bazat pe cantitate (ex: $silua$ vs $silua$ ).
Sonoritatea: Sunetele pot fi sonore (cu vibrații ale coardelor vocale) sau surde (fără vibrații). În română, opoziția surd/sonor are valoare fonematică (ex: $pat$ / $bat$ ).
Intensitatea: Depinde de amplitudinea vibrațiilor.
Înălțimea: Depinde de numărul de vibrații în unitatea de timp.
În vorbirea șoptită există opoziția fortis/lenis, unde surdele sunt fortis și sonorele lenis.
Mutația consonantică din germanică implică opoziția fortis/lenis.
Oclusivele sonore devin surde (lenis), iar oclusivele surde devin aspirate (fortis).
Ex: IE p, t, k > ph, th, kh și IE b, d, g > p, t, k
ph > f, th > p, kh > x
Timbrul: Depinde de forma rezonatorului. Vibrațiile armonice însoțesc tonul fundamental. Zgomotele pot avea timbru, dar fără intervale muzicale între vibrațiile armonice.

Vocalele

Tonuri produse prin vibrarea coardelor vocale la trecerea liberă a aerului prin canalul fonator. Limba, palatul și buzele concură la producerea vocalelor.

Româna are 7 vocale: a, e, i, o, u, ă, î
a este deschisă și neutră (centrală)
e și i sunt anterioare (palatale), semideschisă și închisă
o și u sunt posterioare (velare), echivalabile ca grad de deschidere cu e și i, labiale (rotunjite)
ă și î sunt velare lipsite de labialitate

Vocalele și caracteristice limbii germane, se pot obține prin articularea continuă a vocalelor e și i, adăugînd trăsătura articulatorie [+ labialitate].

Consoanele

Zgomote produse prin vibrarea obstacolelor sau frecarea aerului în canalul fonator. Româna are 3 tipuri:

Explozive/Oclusive: Coloana de aer întâlnește un obstacol, creând tensiune, apoi are loc o explozie. (bilabiale, labiodentale, dentale, palatale, velare)
Fricative: Coloana de aer se freacă de organe articulatorii, creând îngustări. (labiodentale, alveolare, palatale, velare, laringiene)
Africate/Semioclusive: Combină cele două moduri anterioare. (alveolare, palatalo-alveolare, alveolo-palatale)

Schimbări fonetice

Apar datorită capacității aparatului fonator de a schimba configurația instrumentului producător de sunete. Aparatul fonator poate produce o infinitate de sunete, dar limbajul uman vocal-articulat folosește o grupă limitată ca număr.

Coarticulația (influența reciprocă a sunetelor vecine) exclude apariția unor sunete și implică sunete compatibile cu sistemul fonetic al limbii. Limba reduce numărul sunetelor, armonizând contextele. Articularea sunetelor nu se face izolat, ci într-un flux sonor complex. Rostirea sunetelor tinde spre economie de mișcări, eliminând mișcările inutile.

Organele articulatorii acționează asupra sunetelor, care își pot pierde însușirile ce afectează contextul. Faptul acesta se petrece, de regulă, fără a se afecta trăsăturile distinctive ale fonemelor. Îmbinarea sunetelor se realizează prin anticiparea articulațiilor următoare sau contaminarea articulațiilor anterioare.

Asimilația

Mişcările articulatorii ale unui sunet se extind asupra altui sunet. Principiul fundamental este legea celui mai puternic - articulația devine mai economică.

Tipuri:
- Parțială (acomodare) vs Totală
- Vocalică vs Consonantică
- În contact vs La distanță
- Progresivă vs Regresivă

Ex: lat. nubilum > *nueru > nuăr sau cubitus > *coetu > *coătu > *cootu > col(u)

În contact cu iot, labialele se pot palataliza (piatră > Pyatră > pk'atră >k'atră)

Disimilația

Două articulații în succesiune nu se repetă, ci se diferențiază pentru a asigura lejeritate. Tot spre economie de efort tinde și inlăturarea succesiunilor de sunete identice.

Ex: Ruxandra > Ruxanda/Luxandra, malva > nalbă, Augustus > agust, Augustus > agust, derept > drept

Metateza

Schimbarea reciprocă a poziției a două sunete.

Ex: împotrivă < protivu, însfac < înfaşc, molitva > molitva.

Afereza

Dispariția unui sunet de la începutul cuvântului.

Ex: *gprilie > prier, anafură > nafură, dvornic > vornic

Sincopa

Căderea unei vocale interne între două consoane (de obicei posttonică între o oclusivă și o lichidă/sonantă).

Ex: auricula > oricla, dominus > domnu, viridis > verdis.

Apocopa

Dispariția unui sunet final.

Ex: bin pentru bine, foarfec pentru foarfece, sîmbur pentru sîmbure.

Sinereza

Două vocale în hiat nu se luptă până la dispariția uneia, ci una devine semivocală în diftong.

Ex: filiu < filius, leu < leo, piață < piață.

Proteza

Apariția unui sunet la începutul cuvântului.

Ex: alăută < lăută, harmăsar < armăsar.