Untitled

La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, între Marile Puteri euroANALIZA SURSELOR pene și asiatice se desfășura o competiție pentru supremație la niVIZUALE vel mondial. Motivele acestei competiții se datorau celei de-a doua revoluții industriale din noile state naționale constituite: Germania și Italia, dar și din cele consolidate: Japonia, după reformele Meiji, și SUA. Această revoluție a dus la dezvoltarea industriei, în special a celei grele – constructoare de mașini și siderurgia. Totodată, au fost implementate rezultatele progresului tehnico-științific. Astfel, s-a constituit ramura electrotehnicii și energeticii, în baza inventării becului electric, a motorului cu ardere internă, telegrafului, telefonului etc., ceea ce a revoluționat și modul de comunicare. A evoluat domeniul transporturilor, în rândul inovațiilor fiind automobilul și avionul. ProCarte poștală: Franz Joseph I al gresul economic a contribuit la creșterea populației, în primele dece-Austro-Ungariei, Umberto I al Italiei și nii ale sec. XX ajungând la două miliarde de oameni, la urbanizareaKaiser Wilhelm al II-lea (Tripla Alianță) societății și la modernizarea orașelor. În același timp, dezvoltarea economică a dus la o abundență de mărfuri pe piață, a provocat o luptă pentru obținerea de noi surse de materii prime și piețe de desfacere, de noi colonii și sfere de influen- ță. Lupta noilor state naționale pentru reîmpărțirea lumii a intrat în contradicție cu interesele marilor imperii coloniale existente: Imperiul Britanic, cel Francez și cel Rus, ceea ce a dus la acutizarea relațiilor internaționale. Pentru menținerea supremației sau a dominației au fost constituite sisteme de alianțe. Astfel, a avut loc polarizarea lumii în jurul a două blocuri militare – Antanta, compusă din Anglia, Franța și Rusia, în baza a trei tratate: Acordul franco-rus din 18 august 1892, Antanta Cordială dintre Franța și Anglia din 8 aprilie 1904 și Conven- ția dintre Regatul Unit și Rusia din 31 august 1907, și Tripla Alianță, Poster rusesc (1914) cu o reprezentare formată din Austro-Ungaria, Germania și Italia, la baza căreia stăteaalegorică a statelor membre ale AnTratatul Puterilor Centrale din 7 octombrie 1879 dintre Reichul Ger-tantei man și Imperiul Austro-Ungar și Tratatul de creare a Triplei Alianțe din Numește membrii celor două 20 mai 1882. blocuri militare. Politica de cucerire colonială s-a intensificat la sfârșitul sec. al XIXlea, astfel că 90,4 % din Africa erau posesiuni coloniale. S-a intensificat și expansiunea economică, realizată prin împrumuturi și investiții, în special în țările aflate sub control economico-financiar, precum China. Drept urmare au avut loc un șir de războaie: Războiul Chino-Japonez (1894–1895), Războiul Spaniolo-American din 1898, Războiul Anglo-Bur în sudul Africii (1899–1902), Războiul Ruso-Japonez (1904–1905). În plan european imperiile tindeau să-și extindă și să păstreze hegemonia, înăbușind mișcările naționale. În Peninsula Balcanică, supranumită „butoiul cu pulbere al Europei”, s-a intensificat lupta națională. Rivalitățile dintre imperii, pe fundalul mișcărilor de eliberare și de afirmare a statelor naționale și al conflictelor cu Imperiul Otoman, au dus la Primul Război Balcanic (octombrie 1912–mai 1913) și al Doilea Război Balcanic (iunie–august 1913). În urma celor două războaie balcanice Serbia a devenit o putere regională importantă, aliată a Rusiei, ceea ce a deranjat Austro-Ungaria și Germania. Polarizarea lumii, mișcările naționale, tensiunile politico-militare din Peninsula Balcanică au dus la acutizarea contradicțiilor internaționale și au creat premise pentru declanșarea conflagrației mondiale. Declanșarea Primului Război Mondial. Drept pretext pentru declanșarea războiului a servit asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, de către studentul sârb Gavrilo Princip, la 28 iunie 1914, la Sarajevo. Crima a declanșat o criză diplomatică. Austro-Ungaria a adresat un ultimatum Regatului Serbiei, care în mare parte a fost acceptat. Cu toate acestea, la 28 iulie 1914 Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. La 30 iulie, Imperiul Rus, ale cărui interese în Balcani au fost atinse, a anunțat mobilizarea generală. Drept răspuns, la 1 august, Germania a declarat război Rusiei. La 3 august Germania a declarat război Franței, iar la 4 august Anglia a declarat război Germaniei, astfel fiind puse în acțiune mecanismele Primul Război Mondial și formarea Statului Național Român 9 Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, la 28 iunie 1914. „Le Petit Journal”, 12 iulie 1914 DOCUMENTAR „[…] în vara anului 1914, fără o prealabilă înțelegere cu Italia, fără măcar a o informa și fără a fi luat în considerare câtuși de puțin îndemnul la moderație pe care i-l adresase guvernul regal, Austro-Ungaria a înaintat Serbiei ultimatumul din 23 iulie, care a fost cauza și punctul de plecare al actualei conflagrații europene [...] Iată pentru ce, încrezătoare în justețea cauzei sale, Italia afirmă și proclamă că își reia din acest moment deplina libertate de acțiune și declară nul și neavenit tratatul său de alianță cu Austro-Ungaria.” Giorgio Sidney Sonnino, ministrul de externe al Italiei, 3 mai 1915 Identifică poziția ministrului de externe al Italiei față de intrarea Austro-Ungariei în război. Explică semnificația documentului pentru relațiile dintre statele vizate. Formulează o consecință. Soldați cu măști de protecție contra gazelor toxice (Prima mască de protecție cu cărbune activ a fost inventată de savantul Nikolai Zelinski, originar din orașul Tiraspol.) 10 Unitatea 1 alianțelor Puterilor Centrale și ale Antantei. Războiul s-a transformat rapid din unul local în european, apoi mondial. Italia și România au rămas neutre. În august 1914 au fost mobilizați 6 milioane de soldați din partea Antantei și 3,5 milioane din partea Triplei Alianțe. Din punct de vedere militar, Europa a fost împărțită în trei fronturi: Frontul din Balcani, Frontul de Vest și Frontul de Est. La sfârșitul anului 1914, prin alăturarea Imperiului Otoman la Puterile Centrale, frontul s-a desfășurat până în Caucaz și Palestina. Pe Frontul de Vest s-au confruntat Germania cu Belgia, Franța și Anglia. Succesele armatei germane, care la 4 august 1914 a cucerit Luxemburgul, apoi a invadat Belgia și a pătruns în Franța, au creat serioase probleme aliaților. Parisul a fost salvat cu prețul a câteva sute de mii de morți în Bătălia de la Marna (5–9 septembrie 1914). Planul războiului-fulger de a cuceri Franța până la încheierea mobilizării în Imperiul Rus a suferit eșec. Germania nu a putut evita lupta pe două fronturi, deoarece Rusia a atacat înainte de a încheia mobilizarea generală. Pe Frontul de Est, în prima etapă, confruntarea a fost câștigată de armata rusă, care a avut succese în Prusia orientală și Galiția. Înaintarea trupelor ruse a fost oprită la Tannenberg la 26–30 august 1914. Intervenția armatei germane a salvat și Austro-Ungaria. În Extremul Orient, Japonia a atacat teritoriile deținute de Germania și până la sfârșitul anului 1914 a obținut succese. În același timp, Germania a pierdut multe dintre bătăliile de pe fronturile din Africa. Războiul de poziții, numit și război de tranșee, la care s-a trecut la începutul anului 1915 în Europa de Vest, a fost unul de măcinare a forțelor, iar un rol important le-a revenit aviației și artileriei. La 22 aprilie 1915, lângă orașul Ypres, armata germană a utilizat pentru prima dată arma chimică – vaporii de clor. În consecință s-au intoxicat 15 mii de soldați, iar 5 mii și-au pierdut viața. Urmările au fost dezastruoase pentru ambele tabere, deoarece norul de clor a vătămat și soldații germani neprotejați. Mai târziu arma chimică a fost utilizată și de britanici. În 1915 aliații din Antanta au deschis Frontul din Mediterană, însă operațiunea denumită „Dardanele” a eșuat, singurul avantaj pentru Anglia și Franța fiind consolidarea poziției la Salonic. Anul 1915 s-a încheiat cu un ușor avantaj pentru Puterile Centrale. Războiul submarin total declarat de germani a afectat și populația civilă, și statele neimplicate. Astfel, la 7 mai 1915 un submarin german a scufundat transatlanticul Luisitania, omorând 128 de pasageri americani. Perioada a fost marcată de o activitate diplomatică deosebită, menită să atragă noi aliați. Antanta a reușit să atragă de partea ei Italia, iar Puterile Centrale – Bulgaria. Intrarea acestora în război a modificat situația de ansamblu: în vest s-a menținut un război de poziții, iar pe Frontul de Est a fost declanșată ofensiva germană între Vistula și Carpați. Campania din 1915 împotriva Rusiei a durat până la sfârșitul verii, astfel că armata rusă a fost obligată să se retragă din Polonia, Lituania și Galiția. În anul 1916 Germania n-a putut înfrânge rezistența anglo-franceză în marile Bătălii de la Verdun (februarie–decembrie 1916), cunoscute și ca „Abatorul de la Verdun”, în care au murit circa 2 milioane de oameni, fiind printre cele mai sângeroase. În Bătălia de pe râul Somme pentru prima dată au fost folosite tancurile. În 1916 au avut loc numeroase operațiuni navale, cea mai mare fiind „Bătălia IutlanCRONICA ILUSTRATĂ dei” (31 mai–1 iunie 1916), care a implicat circa 250 de nave de toate tipurile și a fost câștigată de Anglia. La mijlocul anului 1916, rușii, sub conducerea generalului Brusilov, au reluat ofensiva pe Frontul de Est și doar transferarea trupelor germane din vest a oprit înaintarea rușilor. România a intrat în război la 15 august 1916, în prima etapă obținând succese, dar, fiind atacată din trei direcții, a fost înfrântă, iar 2/3 din țară au fost ocupate. Anul 1917 a început cu revolte ale populației din spatele frontului Tanc britanic „Mark V” și cu manifestații pentru încheierea păcii, cu intensificarea mișcărilorde eliberare națională, cu nesupuneri în rândurile soldaților. La 2 aprilie 1917, președintele Wilson a anunțat intrarea SUA în război alături de Antanta. S-au alăturat și țările din America Latină și China. Însă pe fronturile europene n-au fost obținute victorii decisive. Pe Frontul de Est situația s-a schimbat în urma Loviturii de stat din octombrie 1917 din Rusia. Puterea a fost preluată de bolșevici, care în decembrie 1917 au semnat un Armistițiu cu Germania, ceea ce a dus la prăbușirea Frontului, apoi la încheierea Tratatului de la Brest- Soldați britanici în tranșee Litovsk (3 martie 1918). Odată cu ieșirea Rusiei din război, acțiunile militare s-au transferat pe Frontul de Vest. Mai deosebit a fost succesul Angliei pe Frontul din Orientul Apropiat și Mijlociu. Armata turcă a capitulat, dând posibilitate englezilor să ocupe Gaza, Jaffa și Ierusalimul. Sfârșitul Primului Război Mondial. Soarta războiului a fost hotărâtă în vara-toamna anului 1918. Bătălia de pe Marna (25 iulie–7 august 1918), ultima mare ofensivă germană, s-a soldat cu eșec. Din 8 august Armata germană, înzestrată cu mitraAntanta a început contraofensiva generală pe Frontul de Vest, iar Pu-liere. Darkekhmen, Prusia de Est terile Centrale și aliații lor au suferit înfrângeri pe toate fronturile, ceea Analizează ilustrațiile. Prezintă ce a dus la dezmembrarea blocului Triplei Alianțe. La 29 septembrie in formații pe care le putem ex1918 a capitulat Bulgaria. La 30 octombrie Imperiul Otoman a închetra ge din imagini cu referire la iat Armistițiul de la Moudros, care a pus capăt ostilităților, iar armatele realitățile din timpul răz boiului. britanice și franceze, în noiembrie 1918, au intrat în Istanbul. Imperiul Otoman s-a destrămat. La 3 noiembrie 1918 Austro-Ungaria a semnat capitularea necondiționată. În același timp, în Germania a avut loc revoluția, împăratul Wilhelm al II-lea a abdicat și a fugit. La 11 noiembrie 1918, la Compiègne, a fost semnată capitularea Germaniei, ce a desemnat încheierea Primului Război Mondial. Condițiile Armistițiului pentru Germania au fost: evacuarea tuturor teritoriilor ocupate, cu excepția regiunii de răsărit, în decurs de 15 zile; retragerea imediată a trupelor germane din Austro-Ungaria și Turcia; ocuparea malului stâng al Rinului de către armatele aliate; renunțarea Germaniei la prevederile tratatelor de la Brest-Litovsk și de la București; capitularea Semnarea Armistițiului de la trupelor germane din Africa; eliberarea prizonierilor. Germania ceda Compiègne, 11 noiembrie 1918 învingătorilor 25 000 de mitraliere, 1 700 de avioane, 5 000 de tunuri grele, 5 000 de locomotive, 150 000 de vagoane, 5 000 de autocamioane, toate submarinele, 8 crucișătoare, 10 cuirasate. Urmările Primului Război Mondial. Războiul (numit în epocă și Marele Război) a implicat peste 100 de state. Și-au pierdut viața circa 10 milioane de militari și peste 7 milioane de civili. Peste 21 milioane de soldați au fost răniți, aproape 8 milioane au fost declarați dispăruți sau au căzut prizonieri. Viața de zi cu zi a milioane de oameni a fost influențată direct sau indirect: au pierdut membri ai familiilor, rude, prieteni, au suferit traume morale și psihice, au suportat lipsuri. Lumea a fost afectată de pandemia de gripă, numită impropriu „gripă spaniolă”, fiind infectate peste 500 de milioane de persoane, dintre care între 20 și 100 de milioane au murit. Primul Război Mondial și formarea Statului Național Român 11 S-au dezintegrat Imperiul Rus, Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Otoman. Au apărut noi state – Cehoslovacia, Austria, Ungaria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Turcia. A reapărut ca stat Polonia. În Rusia s-a schimbat regimul politic, fiind proclamată Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (7 noiembrie 1917). Republica Populară Ucraineană și Republica Populară Belarus au fost ocupate de Rusia sovietică la scurtă vreme după proclamarea independenței. Basarabia (desprinsă de Imperiul Rus) și Bucovina și Transilvania (desprinse de la Austro-Ungaria) s-au unit cu România. Armenia, Georgia și Azerbaidjan au devenit state independente până în 1922, când au fost ocupate și au intrat în componența URSS. Noile realități politice au fost fixate în tratatele de pace semnate între statele învingătoare și cele învinse la Conferința de Pace de la Paris (1919–1920). Victoria Antantei a dus la apariția unei noi superputeri – Statele Unite ale Americii. Costurile financiare ale războiului au fost estimate la 331,6 miliarde de dolari. În urma crizelor economice cauzate de război, statele lumii au suferit de lipsa produselor alimentare, de foamete și subnutriție. Primul Război Mondial a accelerat dezvoltarea de noi arme și mijloace de luptă. Pentru prima dată au fost folosite tancuri, arme chimice, măștile antigaz, tunuri antiaeriene și antitanc și aruncătoare de flăcări. Aviația a devenit o ramură independentă a armatei. Numărul avioanelor militare a crescut de la 850 la circa 10 mii. Rolul trupelor inginerești a crescut, iar rolul cavaleriei a scăzut. Au apărut „tacticile de tranșee”.

Perioada neutralității (1914–1916). Izbucnirea Primului Război Mondial, la 28 iulie 1914, afecta România. Independența și suveranitatea țării au fost supuse amenințării. România trebuia să aleagă cu care din cele două alianțe politico-militare să se alieze – cu Antanta sau Puterile Centrale – pentru a-și realiza idealurile naționale. Hotărârea era complicată, deoarece Basarabia se afl a în componența Imperiului Rus, care făcea parte din Antantă, iar Transilvania și Bucovina erau stăpânite de Austro-Ungaria, care se afla în tabăra Puterilor Centrale. Totodată, România era legată de Tripla Alianță prin Tratatul din 1883 cu Austro-Ungaria. Pentru a dezbate problema, pe 21 iulie (calendar pe stil vechi)/3 august (calendar pe stil nou) 1914 regele Carol I a convocat la Sinaia Consiliul de Coroană, la care au participat prințul moștenitor Ferdinand, membrii Guvernului Brătianu, lideri de partide. Opinia publică era divizată în proantantiști (Nicolae Iorga, Octavian Goga), care doreau implicarea în război pentru eliberarea Transilvaniei, și germanofili (P. P. Carp, Titu Maiorescu), care se pronunțau pentru respectarea Tratatului din 1883, la care se alătura regele Carol I. Majoritatea s-a pronunțat pentru neutralitate. Carol I a acceptat formula neutralității armate, supunându-se majorității. În 1914–1916 Guvernul român a căutat să asigure pregătirea armatei pentru război: economia a fost orientată spre producția militară; în vederea cumpărării de echipament militar s-au obținut împrumuturi din partea Angliei și s-au făcut comenzi către Germania și Austro-Ungaria. Cu toate aceste măsuri, dotarea armatei române era modestă, căci industria autohtonă nu putea satisface decât o mică parte din cerințe, iar transportul achizițiilor din Vest se făcea cu dificultate. În cei doi ani de neutralitate România a desfășurat o intensă activitate diplomatică pentru a primi asigurări din partea uneia sau alteia dintre taberele beligerante, sperând că va beneficia de sprijin în realizarea unității statale depline. Participarea efectivă la război (1916–1918). Sub presiunea evenimentelor de pe front, Antanta a acceptat garanțiile cerute, dar în vara anului 1916 a forțat România să intre în război „acum ori niciodată”. După îndelungi tratative, la 4/17 august 1916, Guvernul Brătianu a semnat la București cu reprezentanții diplomatici ai Franței, Marii Britanii, Rusiei și Italiei Tratatul de alianță și Convenția militară. Acestea prevedeau intrarea rapidă a țării în război contra Austro-Ungariei, aprovizionarea armatei române de către Antanta, sprijinul dat României de armata rusă în Dobrogea, ofensiva dinspre Salonic (Grecia) a trupelor aliate contra armatelor bulgare și turcești. Țările Antantei se obligau să respecte integritatea teritorială a României și să-i asigure condiții de egalitate cu părțile semnatare la viitoarea Conferință de pace. Cel mai important aspect era recunoașterea de către Franța, Anglia, Rusia, Italia și aliații lor a integrării Transilvaniei, Banatului, Cri- șanei, Maramureșului și Bucovinei în statul român. Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 a aprobat oficial Convenția și Tratatul și a decis intrarea țării în război alături de Antantă. La 15/28 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei, iar la 27 august 1916, cu un efectiv de peste 800 000 de militari, armata română și-a îndreptat atacul pe linia Carpaților spre Ardeal, eliberând Brașovul, Toplița, Sibiul etc. O altă direcție de atac era spre Dobrogea, contra trupelor germano-bulgaro-turcești, dar cu un efectiv mult mai mic. Presată de CRONICA ILUSTRATĂ un inamic superior ca număr și ca înzestrare, lipsită de unele ajutoare promise din partea Antantei, armata română a fost înfrântă la Dunăre și apoi a fost obligată să se retragă, pas cu pas, din Transilvania. Trupele austro-ungare și germane forțau văile râurilor spre a pătrunde la sud de Carpați. La 6/19 decembrie 1916, trupele germane au intrat în București, ocupând două treimi din România de atunci. Casa Regală a României, Guvernul, administrația centrală și o parte din populație s-au retras în Moldova. Frontul s-a stabilizat în sudul Moldovei, dar pericolul era iminent. Rezistența românilor era dificilă: asprimea iernii, foametea, bolile au afectat milioane de oameni, murind de tifos circa 300 000. Parlamentul, Guvernul, regele au luat măsuri de ieșire Regele Ferdinand împreună cu din criză. S-au promis reforma agrară și cea electorală. O parte din regina Maria vizitând o unitate militară arhive, tezaurul Casei Regale Române și valori unice ale tezaurului național au fost evacuate în Imperiul Rus. Pe de altă parte, regimul militar instituit de germani și austro-ungari în partea ocupată a jefuit România de cantități uriașe de bunuri (în valoare de circa 18 miliarde lei aur). Conducerea României și comandamentul militar concentrat în Moldova au refăcut o armată de circa 460 000 de militari, înzestrată cu echipamente și armament modern. Cu eforturi uriașe, armata română a ținut piept trupelor Puterilor Centrale care au înaintat spre Moldova în iulie-august 1917. Prin victoriile obținute pe linia frontului Mărăști, Mărășești, Oituz a salvat statul român. Bătălia de la Mără- șești (24 iulie/6 august–21 august/3 septembrie 1917) a avut impact major asupra întregului război de reîntregire națională. Printre eroii Regina Maria, patroană a organizației luptelor s-au evidențiat generalul Eremia Grigorescu, care a intrat înCrucea Roșie, îngrijind răniți istorie datorită talentului său, dar și pentru deviza: „Pe-aici nu se tre-ce!”, și generalul Alexandru Averescu. Din cauza Loviturii de stat bolșevice din Rusia din octombrie 1917 și semnării unei păci separate cu Puterile Centrale de către bolșevici, România a rămas fără susținerea aliaților. Fiind amenințată să dispară ca stat, a fost nevoită să semneze cu Puterile Centrale Armistițiul de la Focșani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) și Pacea de la București (24 aprilie / 7 mai 1918), un tratat de pace defavorabil, care prevedea cedarea a 131 comune și sate în favoarea Austro-Ungariei, desființarea armatei, monopolul Puterilor Centrale asupra petrolului și cerealelorMauzoleul de la Mărășești etc. Însă Ferdinand I nu a promulgat acel Tratat. Apreciază importanța luptelor La 10 noiembrie 1918, când trupele Antantei au avansat pe frontul pentru reîntregirea neamului. din Salonic, dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în război contra Puterilor Centrale. Armistițiul cerut de Germania a găsit România alături de Antantă. Autoritățile române au reușit să-și convingă aliații că pacea cu Germania și Austro-Ungaria (din mai 1918) nu a fost o trădare, după cum apreciau unii, ci o soluție temporară, respinsă la momentul oportun. România a pierdut 340 000 de militari, avea 300 000 de răniți și 115 000 de prizonieri și dispăruți. Impactul Primului Război Mondial asupra Basarabiei. Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial și crearea Frontului Român, Basarabia a constituit spatele acestui front. Basarabia era locul de dislocare a forțelor militare de rezervă rusești, cu toate obligațiile materiale și financiare aferente acestei situații. Provincia a fost obligată să mobilizeze în armata țaristă aproape 300 de mii de bărbați (inclusiv în garnizoanele din Iași – 70 de mii, din Odesa – 50–60 de mii). În aprilie 1915–februarie 1916, 125 de mii de oameni și 15 mii de care au fost mobilizate la construcția fortificațiilor de apărare. Condițiile grele de muncă, subnutriția, lipsa asistenței medicale au dus la izbucnirea unor epidemii, cu efecte nefaste pentru populație. Agricultura era în decădere, au sporit achizițiile de cereale și de vite, iar industria a intrat în criză. Numărul întreprinderilor industriale active s-a micșorat cu 35 %, iar numărul muncitorilor a scăzut cu 40 %. Funcționau doar întreprinderile care îndeplineau comenzi de război (fabricile de prelucrare a lânii, a pielii, de producere a bombelor, grenadelor, materialului explozibil, stațiile electrice, morile, oloinițele, fabricile de cherestea). Basarabenii participanți la război, dar și populația civilă au resimțit toate greutățile războiului: 7 000 de oameni și-au pierdut viața, au fost luați prizonieri sau au fost declarați dispăruți.