Formarea polisurilor. Marea colonizare greacă

Perioada din istoria Greciei Antice din sec. al VIII-lea î.H. este numită \"miracolul grecesc\". Grecii au creat un stat și au concurat cu țări dezvoltate.
În sec. VIII-VI î.H., grecii s-au stabilit de-a lungul țărmurilor Mării Mediterane și Mării Negre.
Relocarea grecilor și crearea de așezări (colonii) pe pământuri străine a fost numită \"marea colonizare greacă\".

Constituirea şi structura polisului

Relieful muntos a împiedicat unificarea Greciei într-un singur stat.
Necesitatea consolidării economice și politice a dus la constituirea unor state mici.
Prin anul 750 î.H., orașul-stat, sau polisul, era unitatea politică fundamentală în Grecia Antică.
Un polis era alcătuit dintr-un oraș și peisajul rural din jur, care includea sate.
Polisurile erau mici, cu populația variind de la câteva sute la câteva mii de cetățeni.
Fiecare polis avea propria conducere, armată, trezorerie.
Puterea supremă o deținea Adunarea Populară, la care participau cetățenii cu drepturi depline.
Adunarea adopta legile, aproba declararea războiului și încheierea păcii, alegea judecătorii.
Centrul vieții sociale și comerciale a polisului era agora - piața publică.
Agora era decorată cu statui ale zeilor și liderilor politici, precum și cu porticuri.
În agora, agricultorii vindeau alimente, erau expuse produsele meșteșugarilor și se vindeau sclavi.
Meșteșugarii locuiau aproape de agora. În casa meșterului era și atelierul. Agora era situată la poalele acropolei.
Vocabular:
- Aristocrație: categorie socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi.
- Cetățean: persoană aparținând unui stat, cu drepturi și obligații.
- Colonizare: popularea unei țări sau regiuni cucerite.
- Demos: păturile de oameni liberi dintr-un oraș grec, cu drepturi politice depline.
- Metropolă: oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale.
- Polis: oraș-stat.
- Tiranie: guvernarea unui tiran.

Formele de guvernare a polisurilor

Orașele-state grecești aveau diferite forme de guvernare:
- Monarhie: regele conducea statul.
- Aristocrația: un grup mic de familii nobile conducea orașul.
- Oligarhie: conducere formată din câțiva oameni puternici.
- Tiranii: nobili sau cetățeni bogați preluau controlul conducerii.
- Democrație: puterea era oferită poporului.
Acropola era construită pe un deal și era înconjurată de un zid.
Templul principal era ridicat în cinstea protectorului sacru al orașului.
Orașul era înconjurat de ziduri trainice, unde se puteau ascunde locuitorii în caz de pericol.
În Grecia Antică existau câteva sute de polisuri independente.
Dezvoltarea fiecărui polis a fost determinată de ocupația populației și de amplasare.
Atena era situată la 5 km de mare, având portul Pireu.
Corintul controla rutele comerciale maritime.
Sparta avea pământuri fertile.

Structura societății polisurilor greceşti

Structurată în trei categorii:
- Cetățeni cu drepturi depline, inclusiv politice.
- Metecii: străinii stabiliți în polis, fără drepturi politice.
- Sclavii: captivi, cumpărați sau născuți în robie, fără drepturi.

Colonizarea greacă (sec. VIII-VI î.H.)

Dezvoltarea economică a dus la creșterea numărului locuitorilor.
Condițiile de viață au devenit grele, cu lipsă de pământuri libere.
Mulți nu se mai puteau hrăni în patria lor.
Exista o luptă între demos și aristocrație pentru pământ și putere politică.
Colonizarea purta un caracter organizat.
Conducerea polisului pregătea expediții de recunoaștere.
Perioada creării de orașe noi a fost numită \"marea colonizare greacă\".
Orașele de unde porneau coloniștii se numeau metropole, iar cele întemeiate - colonii.
Colonii grecești au apărut pe coasta Italiei, Siciliei, în Egipt și în regiunea nordică a Mării Negre.
Coloniile erau organizate după modelul metropolei, dar erau independente.
Colonizarea a dus la avântul agriculturii, meșteșugurilor și comerțului.
Comerțul grecesc a devenit internațional.
Grecii importau cereale, sare, lemn, metale etc.
S-a dezvoltat comerțul cu sclavi.
A crescut rolul economic și politic al demosului: negustorilor, meșteșugarilor, proprietarilor de corăbii.

Relațiile dintre geto-daci şi greci

Locuitorii noilor orașe de pe țărmul Mării Negre erau intermediari între metropole și geto-daci.
Grecii furnizau mărfuri de lux, arme și procurau cereale și alte produse agricole.
Coloniile erau piețe de desfacere a bunurilor.
Prosperitatea orașelor a depins de relațiile bune cu autohtonii, obținute cu daruri și protectorat.

Atena și Sparta. Pericle și epoca sa

Atena şi Sparta

Atena și Sparta, cele mai puternice polisuri, au avut diferite forme de guvernare.
Spartanii și-au impus dominația prin forță, iar atenienii prin reforme și democrație.
Atena a devenit centrul unui stat independent - polisul.
Populația Atenei era compusă din cetățeni, meteci și sclavi. Femeile nu aveau drepturi politice.
Atena a fost condusă inițial de regi. Apoi, puterea a fost preluată de aristocrați (eupatrizi).
Consiliul Bătrânilor alegea arhonti.
Demosul cerea reforme, provocând conflicte.
Dracon a elaborat un cod juridic bazat pe egalitatea atenienilor în fața legii, dar a fost foarte dur.
Solon a scos în afara legii sclavia din datorie și a organizat cetățenii în patru categorii sociale în funcție de venit.
Toți cetățenii puteau participa la Adunarea ateniană.
Clistene a spart puterea aristocrației, organizând cetățenii în zece grupuri în funcție de teritoriul locuit.
A sporit puterea Adunării și a creat Consiliul celor cinci sute.
A introdus ostracismul.
Reformele lui Clistene au permis cetățenilor atenieni să participe la conducere printr-o democrație limitată.
Doar proprietarii adulți, născuți în Atena, erau considerați cetățeni.

Epoca lui Pericle

Pericle a avut trei scopuri: să întărească democrația, să mențină imperiul și să glorifice Atena.
A crescut numărul funcționarilor publici plătiți cu salarii.
La Adunarea Poporului participau toți cetățenii începând cu vârsta de 20 de ani, care aveau ambii părinți atenieni.
Această reformă a făcut din Atena unul dintre cele mai democratice orașe-state.
Atena a contribuit la organizarea Ligii de la Delos și a preluat conducerea Ligii.
Pericle a folosit banii din trezoreria Ligii pentru a întări flota Atenei.
Armata ateniană i-a permis lui Pericle să trateze alți membri ai Ligii de la Delos ca parte a imperiului.

Organizarea socială spartană

Sparta era situată în Peloponez. În loc de democrație, Sparta a construit un stat militar aristocratic (oligarhie).
Imaginea Spartei se datorează reformelor lui Licurg.
Sistem educațional strict, sistem social rigid, bazat pe ideea că toți cetățenii trebuie să împărtășească aceleași valori.
Sparta a cucerit Messina, iar messinienii au devenit iloți.
Forțele militare ale Spartei erau conduse de doi regi.
O adunare rezolva problemele majore.
Consiliul Bătrânilor propunea legi.
Cinci aleși executau legile și controlau educația.
Organizarea socială spartană era formată din:
- Cetățeni (militari).
- Perieci (liberi, se ocupau cu comerțul).
- Iloții (lucrau la câmp).
Spartanii apreciau simțul datoriei, puterea și disciplina.

Educația în Sparta

Băieții plecau de acasă la șapte ani și locuiau în barăcile armatei până la 30 de ani.
Zile întregi făceau exerciții și se luptau, indiferent de vreme.
Fetele spartane au fost educate în stil militar, crescând rezistente.
Fetele au fost învățate să pună interesele Spartei mai presus de orice.

Războaiele greco-persane (medice)

Războaiele dintre Grecia și Imperiul Persan au început în anul 490 î.H.
Grecii au luptat pentru apărare.
O flotă persană a transportat 25.000 de oameni peste Marea Egee.
La Maraton, 10.000 de atenieni au învins perșii, care erau numeric mai mulți.
În anul 480 î.H., regele persan Xerxes a adunat o forță enormă pentru a zdrobi Atena.
Temistocle i-a convins pe atenieni să evacueze orașul și să lupte pe mare.
După Bătălia de la Salamina și Bătălia de la Plateea, perșii au fost mereu în defensivă.
Mai multe orașe-state grecești au format Liga de la Delos și au obținut victoria totală.

Afirmarea Macedoniei. Imperiul lui Alexandru cel Mare

Războiul Peloponesiac a slăbit polisurile grecești.
Regele Filip al II-lea al Macedoniei a luat act de această slăbire a grecilor.
Filip dorea să preia controlul asupra Greciei și să se îndrepte împotriva Persiei.
Macedonia era situată la nord de Grecia.
Macedonenii trăiau mai mult în sate de munte decât în orașe-state.
În anul 359 î.H. Filip al II-lea a devenit rege al Macedoniei.
Filip avea o armată profesionistă bine pregătită, trupele fiind organizate în falange.
În anul 338 î.H., în Bătălia de la Cheroneea, macedonenii i-au învins pe greci.
Această înfrângere a pus capăt independenței Greciei.
În 336 î.H. Alexandru, fiul lui Filip, s-a proclamat rege al Macedoniei.
Falangă: formațiune de luptă a infanteriei grecești din epoca clasică.

Campaniile militare și imperiul lui Alexandru Macedon (336-323 î.H.)

Alexandru avea doar 20 de ani când a devenit rege.
Sub îndrumarea lui Aristotel, Alexandru învățase științele, geografia și literatura.
În anul 334 î.H. a condus 35.000 de soldați prin strâmtoarea Dardanele în Anatolia.
La râul Granicus, armata lui Alexandru a învins armata persană.
Victoria lui Alexandru la Granicus l-a alarmat pe regele persan, Darius al III-lea.
Lângă Issos, Alexandru și-a surprins dușmanii și l-a atacat direct pe Darius.
Regele persan, înspăimântat, a fugit, urmat de armata sa în panică. Această victorie i-a dat lui Alexandru controlul asupra Anatoliei.
În anul 332 î.H. Alexandru s-a îndreptat spre Egipt.
În Egipt, Alexandru a fondat la gura Nilului orașul Alexandria.
În continuare s-a îndreptat spre est, în Mesopotamia, pentru a-l înfrunta pe Darius.
Bătălia decisivă s-a dat la Gaugamela. Atacul masiv al falangelor macedonene, urmat de cel al cavaleriei, a dus la înfrângerea perșilor.
Victoria lui Alexandru la Gaugamela a pus capăt puterii Persiei.
Armata lui Alexandru a ocupat Babilonul, Susa și Persepolis.
La câteva luni după ce a fost ocupată capitala regală a Persiei, Persepolis, aceasta a fost arsă din temelii.
Campania în India. În anul 326 î.H. Alexandru și armata sa au ajuns în Valea Indusului.
La râul Hydaspes, o puternică armată indiană le-a blocat calea.
După ce au câștigat totuși bătălia, soldații lui Alexandru au mărșăluit cu aproximativ 300 km mai departe, dar moralul lor a scăzut.
Obosiți de lupte îndelungate, soldații nemulțumiți doreau să plece acasă. Alexandru a fost nevoit să se retragă.
Până în primăvara anului 323 î.H., Alexandru și armata sa s-au reîntors în Babilon.
Alexandru s-a îmbolnăvit grav și a murit la vârsta de doar 33 de ani.

Moștenirea lui Alexandru

După moartea lui Alexandru, generalii săi macedoneni au luptat între ei pentru preluarea controlului asupra imperiului.
Imperiul a fost divizat în trei părți:
- Antigon a devenit rege al Macedoniei și a preluat controlul asupra orașelor-state grecești.
- Ptolemeu I controla Egiptul.
- Seleucos I a preluat cea mai mare parte din vechiul Imperiu Persan, care a devenit cunoscut sub numele de Regatul Seleucid.
Din fuziunea culturii grecești cu cea orientală a apărut una nouă, numită cultura elenistică.

Cultura elenistică

Ambițiile lui Alexandru cel Mare erau atât militare, politice, cât și culturale.
În timpul războaielor sale de cucerire, el a căutat să îmbine cultura popoarelor cucerite cu cea a grecilor.
A întemeiat noi orașe ca centre administrative și culturale grecești. Aceste orașe au adoptat modele și obiceiuri grecești.

Sinteza culturală

Koine, limba populară vorbită în orașele elenistice, a fost rezultatul direct al sintezei culturale.
Orașul Alexandria a ajuns să fie cel mai important centru de civilizație elenistică și de comerț înfloritor.
Până în sec. al III-lea î.H., Alexandria devenise o comunitate internațională.

Realizări ale culturii şi ştiinţei

Locuitorii au admirat frumusețea Alexandriei, cu alei largi, statui ale zeilor greci.
Conducătorii au construit palate regale magnifice cu vedere la port. La o înălțime de peste 100 m deasupra portului se ridica un far enorm din piatră, numit Pharos.
Cele mai mari atracții ale Alexandriei au fost faimosul său muzeu şi biblioteca.

Ştiinţă şi tehnologie

Savanții elenistici, în special cei din Alexandria, au continuat tradițiile egiptene și grecești de studiere a științelor.
Astronomul Aristarh din Samos a ajuns la două concluzii științifice semnificative: că Soarele este de cel puțin 300 de ori mai mare decât Pământul, și că Pământul și celelalte planete se învârt în jurul Soarelui.
Eratostene a încercat să calculeze dimensiunea reală a Pământului, estimând-o între 45.000 şi 80.000 km.
Euclid a scris lucrarea Elemente, ce conținea 465 de propoziții și dovezi de geometrie riguros prezentate.
Arhimede a estimat cu precizie valoarea lui $π$ (pi) - raportul dintre circumferința unui cerc şi diametrul acestuia. În plus, Arhimede a explicat legea pârghiei.
Cultură elenistică: sinteza culturală rezultată din simbioza dintre cultura greacă şi cele orientale.

Filosofie

Filosofii s-au preocupat de modul în care oamenii ar trebui să-și trăiască viața.
Din această preocupare s-au dezvoltat două curente filosofice majore: stoicismul şi epicurismul.

Realismul în sculptură

Sculptura a înflorit în epoca elenistică.
Sculptorii elenistici au creat lucrări mai naturale, explorând subiecte noi.
În loc de chipul senin şi corpul perfect ale unui bărbat sau ale unei femei, sculptorii elenistici au creat lucrări mai naturale.

Neamul tracilor

În mileniul al III-lea î.H. triburi de păstori nomazi și seminomazi din regiunile de nord ale Indiei și din Asia Centrală au început să migreze spre Europa.
Contopirea și simbioza etnică și lingvistică dintre popoarele migratoare și cele locale europene din perioada Eneoliticului au format indo-europenii.
În Epoca Bronzului, din populația indo-europeană răspândită în sud-estul Europei au luat naștere mai multe popoare: grecii, tracii, ilirii.
Tracii reprezentau grupul de triburi indo-europene care vorbeau limba tracă și erau răspândiți în estul, centrul și sudul Peninsulei Balcanice și la nord de Dunăre.
Tracii sunt cei mai îndepărtați strămoși direcți ai poporului român.
Etnic - referitor la apartenenţa la un popor.
Traci - grup de triburi indo-europene ce vorbeau limba tracă.

Dialog istoric: Despre traci şi Troia

La începutul mileniului al II-lea î.H., în spațiul carpato-balcanic s-a încheiat procesul de indo-europenizare.
Ca urmare, la sfârşitul mileniului al II-lea î.H., s-a format neamul tracilor, care face parte din popoarele indo-europene, alături de greci, celți, germani etc.
Tracii au avut realizări remarcabile în cultura materială şi spirituală.
Pentru prima dată tracii au fost menționați în poemele lui Homer, Iliada şi Odiseea.
Poemul Iliada, făcând referire la Războiul Troian (sec. XIII î.H.), relata că un grup de traci, conduşi de Rhesus, i-a susținut pe troieni în războiul cu aheii.
În prima jumătate a mileniului I î.H., datorită particularităților culturii materiale şi diferențelor lingvistice, tracii s-au divizat în două grupuri, numite tracii meridionali (la sud de Dunăre) şi tracii septentrionali (la nord de Dunăre).

Modul de viață al tracilor

Tracii au fost o populație sedentară, principalele ocupații fiind cultivarea cerealelor și creșterea animalelor.
Recolta era strânsă cu seceri din bronz, apoi din fier. Cerealele erau măcinate cu râşniţele.
S-au răspândit meșteșugurile țesutului și olăritului, confecționarea uneltelor și armelor din bronz și fier.
Tracii erau apreciați ca războinici puternici.
Așezările tracilor erau amplasate pe colinele înalte și pe pantele dealurilor.
Unele erau fortificate, având înfățișarea unor adevărate cetăți.
Transformările din societate au influențat și credințele religioase ale tracilor.
În ritualul funerar, tracii practicau atât incinerarea, cât şi înhumarea morților.

Viața socială a tracilor

În societate a devenit dominantă familia de tip patriarhal.
Principala formă de conviețuire a tracilor era tribul, în frunte cu un conducător.
Pe lângă conducătorul tribului exista Sfatul bătrânilor, membrii căruia erau reprezentanți ai aristocraţiei tribale.

Geto-dacii. Sarmizegetusa

Din ramura nordică a tracilor s-au evidențiat geto-dacii.
La sfârşitul Epocii Bronzului şi al primelor vârste ale fierului, ei constituiau o unitate etnică/culturală/lingvistică.
Geto-dacii au fost creatorii unei culturi materiale şi spirituale originale.
Din mulțimea de triburi nord-tracice, geții și dacii au reuşit să creeze formațiuni prestatale, primele fiind menționate la mijlocul mileniului I î.H.
Printre aşezările dacice s-a remarcat Sarmizegetusa, situată în Munții Orăştiei, care a fost principalul centru politic, religios, economic şi militar al lumii geto-dace.
Autorii antici greci îi menționau pe tracii de nord sub numele de geți, iar autorii romani - sub numele de daci.

Structura societății geto-dacilor

În anul 514 î.H., Herodot amintea și de trecerea regelui persan prin Dobrogea, unde a întâmpinat rezistența geților, ",cei mai viteji și mai drepți dintre traci\".