1-Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
Romanitatea românilor, adică originea latină a poporului român și a limbii române, reprezintă o realitate istorică pe care o acceptă majoritatea cercetătorilor. Această idee a fost afirmată încă din zorii Evului Mediu de cronicari, geografi, oameni politici sau de cultură, dar, mai ales de istorici.
Etnogeneza românească
reprezintă procesul istoric de formare a poporului român și a limbii române
poporul român face parte din familia popoarelor romanice/latine/neolatine
se înrudește cu italienii,francezii,spaniolii,portughezii
Localizare:
spațiul geografic- s-a constituit în spațiul carpato-danubiano-pontic, atât la nord cât și la sud de Dunăre
spațiul istoric- provinciile romane Dacia și Moesia
Etapele etnogenezei românești
Sinteza/Simbioza daco-romană (sec. I î.Hr.-sec. III)
a constat în contopirea dintre traci (geto-daci,moesi) și romani în cadrul procesului de romanizare
geto-daci+romani=>daco-romani (reprezentau o populație vorbitoare de limba latină)
Asimilarea migratorilor în masa romanicilor (sec. III-sec. VII-VIII)
migratorii cu origini diferite au fost asimilați de către daco-romani
daco-romani+migratori(slavi sec. VI-VII)=>poporul român→sec. VII-IX
În Evul Mediu, românii au fost numiți sub diverse denumiri (valahi.vlahi,volohi,blachi/olahi)
Formarea limbii române- limba română face parte din familia limbilor romanice (neolatine)
Prezintă o structură alcătuită din:
substratul traco-dacic (10%)
stratul latin (+60%)
adstratul slav (20%)
Etapele romanizării
Romanizarea reprezintă procesul prin care un popor neroman primește elemente de cultură și civilizație romană (limba latină).
Etapa preromană (sec. I î.Hr.-106)
a constatat în contacte ocazionale între geto-daci și romani, de natură economică
intensitate scăzută
Etapa romană(106-271)
autoritățile romane au acționat în mod oficial
procesul a cunoscut intensitate maximă
Etapa postromană(271/275-sec. VII)
a avut loc romanizarea dacilor liberi
intensitate scăzută
Izvoare istorice despre romanitatea românilor
Izvoare istorice(scrieri,documente)
Externe (sec. VII-XVI)
Interne (sec. XVI-XVIII)
Izvoare externe
Izvoare istorice bizantine
sec. VII, Împăratul Mauricius, în lucrarea “Strategikon“, îi numește pe locuitorii din spațiul nord-dunărean romani
sec. X, împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, în lucrarea “Despre administrarea imperiului“ folosește termenul romani
sec. X-XI, Vasile al II-lea Macedoneanul, îi numește pe români “vlahi“ în corespondența împăratului bizantin
Izvoare istorice maghiare
în sec. XII, cronicarul maghiar Anonymus, în lucrarea “Gesta Hungaroroum“ îi numește pe români blachi
Izvoare istorice italiene
în sec. XV, Enea Silvio Piccolomini (Papa Pius al II-lea) în lucrarea “Cosmografia“, susține latinitatea poporului român și a limbii române
sec. XVI, Francesco della Valle este primul scriitor umanist italian care a reprodus o propoziție în limba română “Sti rominest?“
Izvoare interne
în 1536, Nicolaus Olahus, în lucrarea “Hungaria“ a sybliniat latinitatea românilor din cele trei provincii (Ț. Ro., Moldova, Transilvania)
în 1542, Johannes Honterus “Dacia“, a realizat o hartă a spațiului românesc numind Dacia întreg teritoriul locuit de români
cronicarii moldoveni Grigore Ureche (“Letopisețul Țării Moldovei“) și Miron Costin (“De neamul moldovenilor“) au susținut latinitatea românilor din cele trei țări (sec. XVII)
Dimitrie Cantemir și reprezentanții Școlii Ardelene au susținut originea pur latină a românilor (sec. XVIII)
Teorii istoriografice privind romanitatea românilor
Cauza esențială a apariției teoriei imigraționiste începând cu sec. XVIII, lupta românilor pentru drepturi politice și naționale în Transilvania s-a intensificat.
Fapt istoric: 1791 documentul “Supplex Libellus Valachorum“ →reprezentanții Școlii Ardelene
Teorii despre romanitatea românilor
Teoria imigraționistă (roesleriană)
neagă latinitatea poporului român
poporul român s-a format în Peninsula Balcanică
poporul român a migrat la nordul Dunării în sec. XIII în teritorii ocupate de maghiari, sași(germani)
teoria are un caracter neștiințific
susținători:
Sec. XVIII → F.J.Sulzer(1781) “Istoria Daciei Transalpine“
Sec. XIX → Robert Roesler(1871) “Studii românești. Cercetări asupra istoriei vechi a României“
Teoria autohtonistă (continuității)
susține latinitatea românilor
poporul român s-a format în spațiile carpato-danubiano-pontic
poporul român a locuit neîntrerupt la nordul Dunării
în sec. XIX și primele 4 decenii ale sec. XX, susținătorii teoriei autohtoniste au folosit arguemnte științifice
susținători:
sec. XIX
Bogdan Petriceicu-Hașdeu “Pierit-au dacii?“
susține latinitatea poporului român, continuitatea dacilor, a formulat teoria circulației cuvintelor
A. D. Xenopol “Teoria lui Roesler“ (1884)
a susținut ideea că poporul român reprezintă o îmbinare a elementelor tracic, roman și slav, elementul roman fiind fundamental, a folosit argumente istorice, arheologice, lingvistice, de logica istoriei
sec. XX
Vasile Pârvan “Începuturile vieții romane la Gurile Dunării” (1923) “Getica“ (1926) a apelat la argumente arheologice și a evidențiat sinteza daco-romană
Gheorghe I. Brătianu “O enigmă și un miracol istoric:poporul român“ (1937) a demonstrat că romanitatea și continuitatea românilor sunt procese reale și nu miracole
Romanitatea românilor în perioada regimului totalitar comunist
Stalinism: s-a exagerat rolul slavilor în etnogeneza românească
Fapt istoric: 1947, Mihail Roller a realizat un manual de istorie a României
Național-comunism: s-a exagerat rolul geto-dacilor în etnogeneza românească
Românii au fost prezentați ca niște cuceritori.
Prin urmare, în perioada regimului totalitar comunist, abordarea romanității românilor a fost subordonată intereselor politice.
Importanța: Abordarea romanității românilor este necesară pentru a combate teoriile neștiințifice.
Cauză a abordării romanității românilor în E.M.: lupta românilor împotriva I.Otoman în “cruciada târzie“