7

Introducere în lingvistică

Relația limbaj – limbă – vorbire

  • Autori: Ferdinand de Saussure, Eugen Coșeriu

4.1. Limbajul

  • Definiție: Limbajul verbal = un sistem de semne simbolice folosite pentru intercomunicarea socială.

  • Distincții:

    • Limbajul ≠ limba.

    • Limbajul este atât fizic, cât și fiziologic, psihic.

    • Este un fenomen individual și social.

  • Perspective:

    • Ferdinand de Saussure:

    • Orice sistem de semne utilizat pentru a exprima și comunica idei și sentimente (conținuturile conștiinței).

    • Afirmă că limbajul este un sistem + activitate de comunicare; abilitatea de a vorbi; limba utilizată în contexte specializate.

    • Eugen Coșeriu:

    • Definește limbajul ca un sistem + activitate de comunicare.

Nivelurile limbajului (Eugen Coșeriu)

  1. Nivelul universal:

    • Limbajul în general, competența elocuțională.

  2. Nivelul istoric:

    • Limbile comunităților istoric constituite.

  3. Nivelul individual:

    • Discursul individului vorbitor într-o limbă dată.

4.2. Limbă – vorbire
4.2.1. Relația limbă – vorbire la Ferdinand de Saussure

  • Limba (la langue):

    • Este un sistem de semne normat, relativ omogen și constituit istoric, prin care oamenii comunică între ei.

    • Există un sistem gramatical care există virtual, pasiv, în fiecare individ din comunitate, având afirmația: „căci limba nu este completă la nici unul, ea nu există perfect decât în masă” (Saussure 1998: 35-42).

  • Vorbirea (la parole):

    • Definiție: Un act individual, distingându-se între:

    • combinațiile prin care subiectul vorbitor utilizează codul limbii pentru a exprima gândirea sa personală;

    • mecanismul psihofizic care îi permite vorbitorului să exteriorizeze aceste combinații.

4.2.2. Relația limbă – vorbire la Eugen Coșeriu

  • Această relație este văzută ca două moduri diferite de a înfățișa aceeași realitate:

    • „limba și vorbirea nu sunt momente succesive, ci simultane și inseparabile ale unei realități unice pe care o numim limbaj” (Coșeriu 2009: 169).

  • Limbă funcțională (Coșeriu):

    • Un sistem omogen de semne care funcționează în vorbirea indivizilor, concretizându-se în acte lingvistice individuale, dar sociale prin participanți și finalitate.

  • Actul lingvistic:

    • Rezultatul utilizării limbii în situații de comunicare concrete.

  • Limbă istorică:

    • Limbă constituită istoric și recunoscută de comunitatea care o vorbește.

Trăsăturile limbii

  1. Omogenitatea

  2. Varietatea:

    • Sintopică: referitor la situarea geografică.

    • Sinstratică: referitor la stratificarea socială.

    • Diatopică: referitor la diferitele regiuni.

    • Diastratică: referitor la diferitele clase sociale.

    • Sinfazică: referitor la stiluri.

    • Diafazică: referitor la funcțiile comunicative.

Funcțiile limbajului

  • Autori: Karl Bühler, Roman Jakobson

5.1. Karl Bühler (1870-1963)

  1. Emițător:

    • Funcția expresivă

  2. Destinatar (receptor):

    • Funcția interogativă (de apel)

  3. Referent (context):

    • Funcția de reprezentare

5.2. Roman Jakobson (1896-1982)

  • Procesul de comunicare:

    • Emițătorul: (transmițătorul) trimite un mesaj destinatarului (receptorului).

    • Condiții pentru succesul mesajului:

    • Necesitatea unui context (referent) pe care destinatarul să îl înțeleagă.

    • Există nevoie de un cod comun (cel puțin parțial) între emițător și destinatar.

    • Un contact psihofizic, direct sau mediat, pentru ca mesajul să fie receptat.

  • Funcțiile limbajului:

    • Funcția emotivă: centrată asupra emițătorului.

    • Funcția conativă: centrată asupra destinatarului.

    • Funcția poetică: centrată asupra mesajului.

    • Funcția referențială: centrată asupra contextului (referentului).

    • Funcția metalingvistică: codul devine obiect de comunicare.

    • Funcția fatică: centrată pe contact.

1. Funcția emotivă

  • Caracteristici:

    • Expresivă, interjecțională.

    • Centrată asupra emițătorului (E).

    • Scop: exprimarea atitudinii vorbitorului față de conținutul enunțului.

    • Realizată prin interjecții, pronumele și verbele la persoana I, intonația interogativă sau exclamativă, lungirea emfatică a sunetelor etc.

    • Exemplu: „Vaaai, ce lung e cursul ăsta!”

2. Funcția conativă

  • Caracteristici:

    • Persuasivă, retorică.

    • Centrată asupra receptorului (R).

    • Realizată prin folosirea pronumelui și a verbelor la persoana a II-a, vocativul substantivelor și imperativul verbelor.

    • Exemplu: „Ascultă-mă!”, „De ce nu mă crezi?”

3. Funcția poetică

  • Caracteristici:

    • Estetică, literară.

    • Centrată asupra mesajului.

    • Funcția artei verbale; apare în combinație cu celelalte funcții în diversele genuri literare.

4. Funcția referențială

  • Caracteristici:

    • Denotativă, informativă.

    • Centrată asupra contextului (referentului).

    • Se manifestă în enunțuri neutru-informative.

    • Exemplu: „Pisica este un animal domestic.”

5. Funcția metalingvistică

  • Caracteristici:

    • Se referă la enunțuri care aparțin metalimbajului.

    • Transmit informații despre un anumit cod, devenit obiect al comunicării.

    • Exemplu: „Nu se spune ei este, ei face, ci ei sunt, ei fac.”

6. Funcția fatică

  • Caracteristici:

    • Centrată pe contact.

    • Asigură menținerea contactului dintre emițător și receptor.

    • Realizată prin expresii care atrag atenția destinatarului.

    • Exemplu: „Alo, mă mai auzi?”

Bibliografie

  • Bidu-Vrănceanu, Angela, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan. 2005. Dicționar de științe ale limbii (DȘL). București: Nemira.

  • Coșeriu, Eugenio. 1995. Introducere în lingvistică. Cluj: Editura Echinox.

  • Coșeriu, Eugen. 2000. Lecții de lingvistică generală. Chișinău: Arc.

  • Coșeriu, E. 2009. Omul și limbajul său. Studii de filosofie a limbajului, teorie a limbii și lingvistică generală. Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza".

  • Graur, Al. (ed.). 1972. Introducere în lingvistică, ediția a III-a revizuită și adăugită. București: Editura Științifică.

  • Graur, Al., S. Stati, Lucia Wald (ed.). 1971. Tratat de lingvistică generală. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.

  • Irimia, Dumitru. 2011. Curs de lingvistică generală, ediția a III-a. Iași: Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza".

  • Saussure, Ferdinand de. 1998. Curs de lingvistică generală, publicat de Charles Bally și Albert Sechehaye, în colaborare cu Albert Riedlinger. Traducere și cuvânt înainte de Irina Izverna Tarabac. Iași: Polirom.