LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 – Nota de studiu pe Legea egalității de șanse
LEGEA nr. 202 din 19 aprilie 2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați
Emitent:
Parlamentul României
Publicată în Monitorul Oficial nr. 326 din 5 iunie 2013
Modificări și republicare:
Republicată în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2012
Aprobări prin Legea nr. 115/2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 240 din 25 aprilie 2013)
Capitolul I: Dispoziții generale
Articolul 1:
Legea reglementează măsurile pentru promovarea egalității de șanse și tratament între femei și bărbați, pentru eliminarea discriminărilor pe criteriu de sex în toate sferele vieții publice din România.
Definiție: Egalitatea de șanse și de tratament se referă la considerarea capacităților, nevoilor, și aspirațiilor diferite ale bărbaților și femeilor și la tratamentul egal al acestora.
Articolul 2:
Măsurile pentru promovarea egalității se aplică în toate sectoarele, cum ar fi:
Public și privat
Muncă, educație, sănătate, cultură, politică
Accesul la bunuri și servicii.
Instituțiile au obligația de a aduce la cunoștință persoanelor relevanța acestei legi.
Reglemetarea ocupației de expert în egalitate se face conform Clasificării ocupațiilor din România.
Instituțiile cu peste 50 de angajați pot desemna un responsabil pentru egalitatea de șanse.
Atribuțiile expertului includ analiza discriminării de gen, formularea de recomandări, evaluarea impactului măsurilor propuse și implementarea legilor în domeniu.
Articolul 3:
Prevederile legii nu se aplică cultelor religioase și nu afectează viața privată.
Articolul 3^1:
Principiile egalității de șanse și tratament:
a) Legalitate: Respectarea Constituției și legislației internaționale.
b) Respectarea demnității umane: Garanția dezvoltării complete a personalității fiecărei persoane.
c) Cooperare: Colaborarea autorităților cu societatea civilă pentru eliminarea discriminării.
d) Transparență: Publicarea și evaluarea politicilor relevante.
e) Transversalitate: Colaborarea instituțiilor la toate nivelele pentru asigurarea egalității.
Articolul 4: Definiția termenilor
Discriminare directă: Tratamente favorabile diferite pe criterii de sex.
Discriminare indirectă: Practici aparent neutre care dezavantajează un sex.
Hărțuire: Comportamente nedorite ce afectează demnitatea unei persoane.
Hărțuire sexuală: Comportamente cu conotație sexuală ce afectează demnitatea.
Hărțuire psihologică: Comportamente repetate care afectează personalitatea unei persoane.
Sex: Ansamblul trăsăturilor biologice.
Gen: Roluri și comportamente considerate adecvate fiecărui sex de către societate.
Acțiuni pozitive: Măsuri temporare pentru accelerarea egalității de șanse.
Discriminare multiplă: Discriminarea bazată pe două sau mai multe criterii.
Violenta de gen: Violență împotriva unei persoane pe criteriu de sex, afectând disproporționat femeile.
Articolul 5:
Prevederile legii prevalează asupra celorlalte acte normative în cazul conflictelor de domeniu.
Articolul 6:
Interzicerea oricărei forme de discriminare pe criteriu de sex în domeniile specificate.
Interzicerea hărțuirii morale, sexuale, și psihologice.
Statutul familial și marital nu reprezintă motive de discriminare.
Capitolul II: Egalitatea în domeniul muncii
Articolul 7:
Egalitatea de șanse în muncă presupune accesul nediscriminatoriu la:
Exercitarea liber ale profesiei.
Angajarea în orice post.
Venituri egale pentru munca de valoare egală.
Promovare la orice nivel profesional.
Articolul 8:
Obligația angajatorilor de a asigura egalitatea și de a preveni discriminarea.
Articolul 9:
Interzicerea discriminării prin practici ce dezavantajează un sex în legătură cu:
Concursuri.
Modificarea raportului de muncă.
Articolul 10:
Maternitatea nu poate fi un motiv de discriminare.
Condiții stricte pentru concedierea femeilor în concediu de maternitate.
Articolul 11:
Comportamentele de hărțuire la locul de muncă reprezintă discriminare.
Articolul 12:
Interzicerea modificărilor unilaterale adverse în raport cu persoanele ce sesizează discriminarea.
Articolul 13:
Părțile negociază clauze pentru interzicerea discriminării în contractele colective.
Capitolul III: Accesul la educație, sănătate, cultură și informare
Articolul 14:
Interzicerea discriminării în educație și formare profesională.
Obligația instituțiilor de educație de a include teme de egalitate de șanse în curricula.
Articolul 15:
Ministerul Educației asigură instruirea cadrelor didactice pe tema egalității de șanse.
Articolul 16:
Accesul egal la asistență medicală.
Articolul 17:
Ministerul Sănătății asigură egalitatea de șanse în sănătate.
Articolul 18:
Instituțiile publice de cultură asigură accesul nediscriminatoriu la producțiile culturale.
Articolul 19:
Publicitatea care prejudiciază demnitatea este interzisă.
Articolul 20:
Asigurarea accesului la informații fără discriminare.
Capitolul IV: Participarea la luarea deciziilor
Articolul 21:
Instituțiile publice și organizațiile promovează participarea echilibrată a femeilor și bărbaților.
Articolul 22:
Măsuri pentru asigurarea reprezentării echitabile la toate nivelurile decizionale.
Capitolul V: Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES)
Articolul 23:
Înființarea ANES cu rol de a promova egalitatea de șanse.
Funcții precum:
Elaborarea strategiilor în domeniu.
Armonizarea legislației cu cea europeană.
Articolul 23^1:
ANES este condusă de un secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului.
Articolul 23^2:
Obligații de raportare anuală privind egalitatea de șanse.
Capitolul VI: Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor
Articolul 30:
Dreptul angajaților de a face sesizări privind discriminarea.
Articolul 31:
Drepturile celor discriminate în alte domenii decât munca.
Articolul 32:
Instanțele pot dispune măsuri împotriva discriminării.
Articolul 33:
Despăgubiri pentru victimele discriminării.
Capitolul VII: Control, constatare și sancționare
Articolul 36:
Încălcarea legii atrage răspunderea penală, civilă, etc.
Articolul 37:
Constituie contravenții discriminarea pe diferite tipuri.
Controlul se efectuează de diverse autorități.
Capitolul VIII: Dispoziții finale
Articolul 38:
Se completează cu OUG nr. 2/2001 privind contravențiile.
Articolul 39:
Legea intră în vigoare în 30 de zile de la publicare.
Articolul 40:
Transpunerea legislației europene.
LEGEA nr. 202 din 19 aprilie 2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați
Emitent:
Parlamentul României
Publicată în Monitorul Oficial nr. 326 din 5 iunie 2013
Modificări și republicare:
Legea a fost republicată în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2012, menționând actualizarea conținutului și îmbunătățirea acestuia.
Aprobări prin Legea nr. 115/2013, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 240 din 25 aprilie 2013, pentru a adapta legislația națională la standardele internaționale.
Capitolul I: Dispoziții generale
Articolul 1:
Legea reglementează măsurile pentru promovarea egalității de șanse și tratament între femei și bărbați, vizând eliminarea discriminărilor pe criteriu de sex în toate domeniile vieții publice din România.
Definiție: Egalitatea de șanse și de tratament implică luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale bărbaților și femeilor, asigurând astfel o aplicare echitabilă a drepturilor în toate aspectele vieții.
Articolul 2:
Măsurile pentru promovarea egalității se aplică în toate sectoarele, cum ar fi:
Public și privat, inclusiv în sectorul instituțional.
Muncă, educație, sănătate, cultură și politică, influențând toate domeniile esențiale ale societății.
Accesul nediscriminatoriu la bunuri și servicii,
Instituțiile sunt obligate să informeze persoanele cu privire la relevanța acestei legi, educându-le despre drepturile și responsabilitățile legate de egalitatea de șanse.
Regulile privind ocupația de expert în egalitate se aliniază cu Clasificarea ocupațiilor din România, pentru a standardiza competențele necesare.
Instituțiile cu peste 50 de angajați pot desemna un responsabil pentru egalitatea de șanse, asigurând o implementare eficientă a legii.
Atribuțiile expertului includ:
Analiza discriminării de gen în cadrul instituției.
Formularea de recomandări pentru îmbunătățirea politicilor interne.
Evaluarea impactului măsurilor propuse și implementarea legilor în domeniu, garantând efectivitatea strategiilor.
Articolul 3:
Prevederile legii nu se aplică cultelor religioase și nu afectează viața privată, stabilind un cadru clar de aplicare al drepturilor.
Articolul 3^1:
Principiile egalității de șanse și tratament:
a) Legalitate: Respectarea Constituției și a legislației internaționale, inclusiv a convențiilor ONU.
b) Respectarea demnității umane: Garantarea dezvoltării complete a personalității fiecărei persoane, fără prejudecăți.
c) Cooperare: Colaborarea eficientă între autorități și societatea civilă pentru a combate discriminarea pe toate nivelurile.
d) Transparență: Publicarea și evaluarea periodică a politicilor relevante pentru a asigura accountability.
e) Transversalitate: Colaborarea interinstituțională la toate nivelele pentru a asigura implementarea eficientă a măsurilor pe termen lung.
Articolul 4: Definiția termenilor
Discriminare directă: Tratamente favorabile diferite pe criterii de sex, ce expedientează inegalitatea.
Discriminare indirectă: Practici aparent neutre care, în realitate, dezavantajează un sex.
Hărțuire: Comportamente nedorite ce afectează demnitatea unei persoane, consultate adesea de codurile de etică la locul de muncă.
Hărțuire sexuală: Comportamente cu conotație sexuală ce afectează demnitatea, inclusiv avansuri sau comentarii inadecvate.
Hărțuire psihologică: Comportamente repetate care afectează personalitatea și bunăstarea unei persoane.
Sex: Ansamblul trăsăturilor biologice, inclusiv caracteristicile fiziologice diferite.
Gen: Roluri și comportamente considerate adecvate fiecărui sex de către societate, având în vedere și perspectivele culturale.
Acțiuni pozitive: Măsuri temporare menite să accelereze egalitatea de șanse, precum programe de formare și angajare targetate.
Discriminare multiplă: Discriminarea bazată pe două sau mai multe criterii, respectiv interacțiunea dintre diferite forme de prejudecată.
Violenta de gen: Violență împotriva unei persoane pe criteriu de sex, afectând disproporționat femeile și manifestându-se prin abuzuri fizice, psihologice și economice.
Articolul 5:
Prevederile legii prevalează asupra celorlalte acte normative în caz de conflict de domeniu, asigurând astfel prioritatea protecției egalității de șanse.
Articolul 6:
Interzicerea oricărei forme de discriminare pe criteriu de sex în domeniile specificate, inclusiv în procesele de selecție și promovare.
Interzicerea hărțuirii morale, sexuale, și psihologice, stabilind un mediu de lucru sănătos.
Statutul familial și marital nu reprezintă motive de discriminare, asigurând astfel demnitatea tuturor angajaților.
Capitolul II: Egalitatea în domeniul muncii
Articolul 7:
Egalitatea de șanse în muncă presupune accesul nediscriminatoriu la:
Exercitarea liber ale profesiei, indiferent de sex sau gen.
Angajarea în orice post, fără prejudecăți de gen.
Venituri egale pentru munca de valoare egală, conform principiului de echitate.
Promovare la orice nivel profesional, inclusiv în funcții de conducere,
Articolul 8:
Obligația angajatorilor de a asigura egalitatea și de a preveni discriminarea prin programe specifice și politici interne de egalitate de șanse.
Articolul 9:
Interzicerea discriminării prin practici ce dezavantajează un sex în legătură cu:
Concursuri pentru ocuparea posturilor.
Modificarea raportului de muncă, incluzând și condițiile de muncă.
Articolul 10:
Maternitatea nu poate fi un motiv de discriminare, iar legislația prevede condiții stricte pentru concedierea femeilor care sunt în concediu de maternitate, protejând astfel drepturile lor fundamentale.
Articolul 11:
Comportamentele de hărțuire la locul de muncă reprezintă discriminare, fiind tratate sever de legislația muncii.
Articolul 12:
Interzicerea modificărilor unilaterale adverse în raport cu persoanele ce sesizează discriminarea, pentru a asigura protecție celor care își exercită drepturile.
Articolul 13:
Părțile negociază clauze în contractele colective pentru interzicerea discriminării, protejând astfel drepturile angajaților.