Subiecte-teorie-CM.docx

Subiecte teorie CM

Partea I

1.Definirea sistemelor de comunicaţii mobile

• sistemele de radiocomunicaţii mobile (RCM) reprezintă o categorie distinctă de sisteme de comunicaţii radio, destinată realizării de legături de comunicaţie între o unitate mobilă şi un terminal fix sau între două unităţi mobile
• reţelele mobile se deosebesc de reţelele fixe prin faptul că ultimul segment al conexiunii bazează pe tehnici de transmisie radio

2. Clasificarea sistemelor de comunicaţii mobile

• din punct de vedere al tipului de transmitere a informației
  • 1G
  • 2G
  • 2,5G
  • 3G
  • 4G
  • 5G
• după tipul de legături utilizat
  • unilaterale
  • bilaterale
    • simplex
    • semi-duplex (half-duplex)
    • duplex (full-duplex)
• după modalitatea de realizare a accesului multiplu
  • pentru G1 (sistemele analogice): accesul multiplu cu divizare în frecvență FDMA (Frequency Division Multiple Access)
  • pentru G2 și în continuare (sisteme digitale)
    • accesul multiplu cu divizare în timp TDMA (Time Division Multiple Access)
    • accesul combinat în frecvență și timp FD/TDMA
    • accesul multiplu cu divizare în cod CDMA (Code Division Multiple Access)
• după mărimea suprafeței de acoperire cu semnal radio
  • reţele personale PAN (Personal Area Network), la care zona de acoperire se reduce la dimensiunile unei camere
  • reţele locale LAN (Local Area Network), în care mobilitatea comunicaţiei se reduce la dimensiunile unei clădiri, ale unui grup de clădiri sau eventual la dimensiunile unei localităţi mici
  • reţele metropolitane MAN (Metropolitan Area Network) sau cu acoperire zonală, în care se asigură o mobilitate la nivelul unui oraş de mari dimensiuni
  • reţele cu zone largi de acoperire WAN (Wide Area Network), care asigură o acoperire la nivel regional sau naţional
  • reţele cu acoperire globală GAN
• După banda de frecvențe în care operează
  • banda de 40 MHz
  • banda de 150 MHz
  • banda de 450 MHz
  • banda de 900 MHz (în SUA 800 MHz)
  • banda de 1800 MHz (în SUA 1900 MHz)
  • banda de 2 GHz
  • banda de 2,4 GHz (ISM)
  • banda de 3,5 GHz
  • banda de 5,8 GHz (UNII).

3. Tipuri legaturi

• unilaterale - se pot realiza
  • fie între o staţie de emisie fixă şi un număr de receptoare mobile adresabile individual sau în grup
  • fie între un număr de emiţătoare mobile şi o staţie de recepţie fixă
• bilaterale - permit comunicaţia în ambele sensuri între un terminal şi reţea
  • simplex
    • se obţine cu o singură frecvenţă utilizată pentru comunicarea în ambele sensuri între bază şi mobil
    • sunt cele mai simple şi mai eficiente din punct de vedere al benzii ocupate şi permit legături directe între Staţiile mobile
  • semi-duplex (half-duplex)
    • se realizează cu două frecvenţe, câte una pentru fiecare sens de comunicare, dar cele două frecvenţe pot fi utilizate numai alternativ
    • sunt eficiente din punct de vedere al benzii ocupate
    • ele fac posibilă utilizarea unor Staţii fixe de retranslaţie sau repetoare, ceea ce măreşte raza de acţiune a sistemelor
  • duplex (full-duplex)
    • se obţine cu două frecvenţe utilizate simultan pentru transmisia pe cele două sensuri
    • sunt cele mai performante deoarece fac posibilă transmiterea unor convorbiri sau mesaje personale

4. Metode de acces multiplu

• accesul multiplu cu divizare în frecvenţă FDMA (Frequency Division Multiple Access) a fost soluţia generalizată pentru sisteme RCM analogice
• accesul multiplu cu divizare în timp TDMA (Time Division Multiple Access) - mai multe canale temporale pe o singură purtătoare
• accesul combinat în frecvenţă şi timp FD/TDMA - mai multe purtătoare, pe fiecare din ele mai multe canale temporale
• accesul multiplu cu divizare în cod CDMA (Code Division Multiple Access)

5. Necesitatea protocoalelor de acces multiplu

• problema pricipală este utilizarea în comun a aceluiaşi mediu de transmisie de către mai mulţi utilizatori
• accesul la mediu poate conduce la conflicte dacă mai mulţi utilizatori doresc să transmită în acelaşi moment
• se impune obligatoriu respectarea anumitor reguli în privinţa modului în care capacitatea canalului este alocată utilizatorilor
• aceste reguli constituie protocoalele de acces multiplu şi ele trebuie să fie riguros respectate de utilizatori, respectiv de terminalele acestora, atunci când se accesează un canal comun de comunicaţie
• necesitatea utilizării acestor protocoale ar putea fi evitată dacă s-ar putea aloca resurse separate pentru fiecare utilizator în parte
• in cazul radiocomunicaţiilor mobile acest lucru nu este posibil datorită limitarii resurselor

6. Proprietăţile protocoalelor de acces multiplu

• controleaza modalitatea prin care utilizatorii transmit în sistem
• gestioneaza alocarea unei anumite părţi din capacitatea canalului pentru fiecare utilizator
• realizeaza alocarea astfel încât mediul de transmisie să fie utilizat eficient
• distribuie resursele în mod egal pentru toţi utilizatorii individuali, fără a fi favorizaţi unii în dauna altora
• trebuie să fie flexibil în privinţa tipului de trafic pe canal, pentru a permite transmisia unor informaţii sau mesaje cu un conţinut cât mai divers posibil (voce, imagini, date etc)
• trebuie să fie stabil - dacă sistemul de comunicaţii este în echilibru şi se produce o creştere de sarcină, acest fenomen va deplasa sistemul către un nou punct de echilibru
• trebuie să fie rezistent la modificarea condiţiilor de funcţionare şi la apariţia unor defecţiuni tehnice

7. Clasificarea protocoalelor de acces multiplu

• metode de acces convenţional
  • protocoale cu acces aleator (random access protocols), sau de tip concurenţial (contention protocols)
  • protocoale cu acces programat (scheduling access protocols), sau de tip neconcurenţial (contentionless protocols)
• metode de acces neconvenţional
  • protocoale de acces multiplu cu divizare prin cod CDMA (coded division multiple access protocols)
  • protocoale de acces OFDMA

8. Protocoale cu acces aleator: protocolul p-ALOHA

• reprezintă un protocol centralizat, în cadrul căruia un număr de utilizatori pot transmite pachete de date către staţia de bază folosind un canal frecvenţial alocat pentru legătura ascendentă (uplink) şi pot recepţiona pachete de la staţia de bază pe un alt canal frecvenţial, alocat pentru legătura descendentă (downlink)
• este foarte simplu dar are o eficienţă foarte scăzută în privinţa numărului de pachete recepţionate fără coliziuni

9. Protocoale cu acces aleator: protocolul s-ALOHA

• o modalitate de îmbunătăţire a performanţelor protocolului p-ALOHA constă în reducerea perioadei de vulnerabilitate. Acest lucru se poate realiza divizând axa timpului în intervale temporale (time slots) şi impunând utilizatorilor să pornească transmisia pachetelor numai la începutul unui interval temporal.
• in cazuri de coliziune, reprogramarea transmisiei pachetelor se efectuează de asemenea în sincronism cu intervalele temporale stabilite

10. Protocoale cu acces aleator: protocolul r-ALOHA

• o altă modalitate de creştere a eficienţei se obţine utilizând protocoale de acces aleator cu rezervare
• dacă un utilizator are de transmis un şir de pachete, transmisia primului pachet este realizată în acelaşi mod ca la un protocol cu acces pur aleator
• diferenţa dintre protocolul cu rezervare şi cel fără rezervare apare abia după ce primul pachet a fost recepţionat corect de bază. În acel moment, o parte fixă din capacitatea canalului este alocată utilizatorului. Acesta obţine astfel o rezervare şi poate continua să transmită restul pachetelor din şir sub forma unei comunicaţii programate, fără nici un risc de coliziune

11. Protocoale cu acces programat

• protocoale cu acces multiplu de tip neconcurenţial evită situaţiile în care doi sau mai mulţi utilizatori ar putea accesa acelaşi canal simultan printr-o programare a transmisiilor acestora
• alocarea resurselor poate fi realizată într-o manieră fixă, prin împărţirea în mod egal a resurselor între toţi utilizatorii, indiferent de activitatea acestora

12. Definirea sistemelor celulare

• un sistem celular poate acoperi cu semnal radio un teritoriu oricât de mare, asigurând astfel o mobilitate teoretic nelimitată abonaţilor
• in condiţiile unui spectru radio limitat, sistemul celular poate asigura servicii unui număr foarte mare de abonaţi prin reutilizarea frecvenţelor din banda alocată
• in cazul sistemelor celulare, modul de operare direct (fără intermedierea reţelei) între două staţii mobile nu este posibil

13. Modul de operare al unui sistem celular

• Modul de operare al unui sistem celular presupune efectuarea următoarelor operaţii sau faze pentru desfăşurarea unor convorbiri:
  1. Iniţializarea unităţii mobile
  2. Lansarea unui apel de către staţia mobilă
  3. Lansarea unui apel din reţea către staţia mobilă
  4. Transferul automat al legăturilor
  5. Încheierea unei legături

14. a) Administrarea frecvenţelor

• in cazul general al propagării undelor radio, pierderile pe traseul de propagare cresc atât cu frecvenţa cât şi cu distanţa. Într-un mediu ideal, atenuarea de propagare creşte cu pătratul distanţei
• dacă distanţa dintre emiţător şi receptor creşte de la 1km la 10km, atunci puterea recepţionată se reduce de 100 de ori

b) reutilizarea frecventelor

• reutilizarea frecvenţelor reprezintă un concept fundamental în sistemele celulare. Pe baza lui, utilizatori din celule diferite pot folosi simultan aceeaşi frecvenţă de canal. În acest mod se îmbunătăţeşte substanţial eficienţa utilizării spectrului alocat dar, dacă sistemul nu este corect proiectat, pot surveni interferenţe puternice

15. a) Nivele de interferenta

• mărimea suprafeţei unei celule este determinată de aria de acoperire cu semnal radio. Această acoperire se obţine cu o anumită putere de emisie. Atâta timp cât mărimea celulelor vecine este aceeaşi, interferenţa de canal comun este independentă de puterea de emisie din fiecare celulă
• intr-o reţea celulară ce utilizează forme hexagonale pentru celule, într-o zonă complet acoperită, pe primul nivel de interferenţă se vor afla întotdeauna 6 celule.

b) utilizarea celulelor sectorizate

• prin echiparea staţiilor de bază cu sisteme radiante directive în plan orizontal, suprafaţa celulelor poate fi divizată în mai multe sectoare, fiecare sector urmând să utilizeze frecvenţe diferite
• in cazul celulelor sectorizate, pentru un model de reutilizare a frecvenţelor dat, interferenţa de canal comun este mai mică decât în cazul celulelor omnidirecţionale, deoarece se reduce numărul celulelor de pe primul nivel de interferenţă
• sectorizarea unui grup de celule reduce interferenţa de canal comun deoarece în spatele unei antene directive puterea radiată este mult mai mică decât in cazul antenei omnidirecţionale şi astfel se reduce numărul celulelor interferente

16. Gestionarea canalelor (+ exemplu)

• banda de frecvenţe alocată unui sistem celular este împărţită în două subbenzi (DL, UL), ce conţin fiecare un număr egal de frecvenţe de canal distanţate uniform
• în cazul sistemului GSM, staţiile de bază emit în subbanda superioară, de la 935 MHz la 960MHz, iar unităţile mobile emit în subbanda inferioară, de la 890 MHz la 915 MHz
• fiecare subbandă, cu o lăţime de 25 MHz, conţine 124 de frecvenţe purtătoare corespunzând celor 124 de canale frecvenţiale necesare

Partea II

17. Sistemul GSM: Localizarea unei statii mobile

• un echipament terminal poate fi oprit, caz in care el se afla in stare power-off, adica nu poate fi contactat de retea, nu se cunoaste pozitia lui
• atunci cand este pornit trece intr-o stare de repaus, de idle, atunci terminalul este localizat de retea la nivel de grup de celule, caz in care daca cineva il apeleaza reteaua poate sa il gaseasca
• ultima stare atunci cand transfera trafic catre retea el trece in starea conectat, caz in care pozitia statiei mobile este cunoscuta la nivel de celula, se stie exact in ce celula se gaseste acel abonat
• momentul in care s-a incheiat convorbirea el revine in stare idle, iar cand am inchis telefonul revine in stare power-off

18. Sistemul GSM: Arhitectura + rolul echipamentelor

• subsistemul stațiilor mobile: MS = Mobile Station (foarte multe, folosite de abonați)
  • Um interface – este interfața radio a standardului GSM între MS și BTS
• subsistemul stațiilor de bază: BSS = Base Station Subsystem
• BTS = Base Transceiver Station = stația transceiver (emițător – receptor) de bază
  • această unitate conține echipamentele radio de emisie-recepție care fac posibilă legătura cu terminalele mobile
  • conține un minim de echipament pentru a genera cadrele TDMA și canalul de comunicație cu BSC
  • permite instalarea lor și în locații mai puțin accesibil
• Abis – este denumirea interfeței standardizate între BTS și BSC
• BSC = Base Station Controller = controlerul stației de bază
  • efectuează majoritatea funcțiilor de control asociate unui set de stații de bază
  • este responsabil pentru configurarea fiecărei BTS asociată – după o întrerupere de funcționare a uneia, la revenirea în funcțiune ea își poate recupera parametrii de configurare de la BSC
  • gestionează resursele radio ale sistemului, atribuind canalele, salturile de frecvență și efectuează transferurile între celule – handover, conexiunea între MS și MSC
• subsistemul de rețea: NSS = Network Subsystem
  • MSC = Mobile services & Switching Center = centrul de comutație pentru servicii mobile
    • are diverse funcții: unele similare cu cele ale telefoniei convenționale (cum ar fi dirijarea apelului)
    • servește ca interfață cu alte rețele mobile sau fixe
    • servește și ca punte de legătură între BSC-uri pentru partea de handover
    • este principalul element implicat în procesul de management al mobilității abonaților – autentificare, localizare periodică, preluări, rutina de apelare pentru abonatul în mișcare
• subsistemul de operare și service: OSS = Operation & Service Subsystem - permite monitorizarea echipamentelor dispuse în rețea + efectuarea de modificări la distanță
  • OMC = Operations and Maintenance Center = centrul de operare și mentenanța
    • este componenta centrală folosită pentru operarea și mentenanța funcționării rețelei
• AuC = Authentication Center = centrul de autentificare
  • este o bază de date protejată care se ocupă de identificarea fiecărui card SIM care încearcă să se conecteze la rețeaua GSM – tipic, la pornirea telefonului
• HLR = Home Location Register = registrul pentru abonații rezidenți
  • este baza de date centrală care conține informații despre utilizatori și regiunea unde sunt localizați
  • conține datele de securitate necesare în procesul de autentificare a utilizatorului
  • este unic pentru o rețea GSM
• VLR = Visitor Location Register = registrul pentru abonații vizitatori
  • este baza de date referitoare la abonații care s-au deplasat în zona controlată de MSC și conține informații administrative selectate din HLR
• EIR
  • conține informații despre echipamentul mobil, făcând posibilă descoperirea acestora atunci când ele funcționează defectuos sau au fost furate

19. Sistemul GSM: Caracteristici tehnice

• GSM 900: benzi de 2×25 MHz în jurul frecvenței de 900 MHz
• GSM 1800: benzi de 2×75 MHz în jurul frecvenței de 1800 MHz
• GSM 1900 (varianta americană a GSM 1800): benzi de 2× 75 MHz în jurul frecvenței de 1900 MHz
• benzile de frecvență utilizate:
  • stația mobilă emite (uplink) în domeniul 890 … 915 MHz
  • stația de bază emite (downlink) în domeniul 935 … 960 MHz
• tehnica de acces multiplu: TDMA cu 8 intervale temporale (time slots) per cadru (frame). Durata fiecărui interval este de 0,577 ms. Deci fiecare cadru conține 8 canale fizice care transportă și informație de trafic, și informație de semnalizare / control
• spațierea duplex frecvențial: 45 MHz
• spațierea duplex temporal: 3 intervale temporale
• banda unui canal radio: 200 kHz, cu o selectivitate a primului canal adiacent de 18 dB
• modulația datelor pe interfața radio: GMSK

20. Sistemul GSM: Canalul radio

• standardul GSM specifică banda de frecvenţă de la 890 la 915 MHz pentru legătura spre staţia de bază (uplink) şi de la 935 la 960 MHz pentru legătura spre mobil (downlink)
• cele două subbenzi sunt divizate în canale de 200 kHz
• alte caracteristici ale interfeţei pe canalul radio sunt alinierea adaptivă în timp, modulaţia GMSK, emisie şi recepţie discontinuă şi salturi lente de frecvenţă

21. Sistemul GSM: Tipuri de canale

• Canalele de trafic - TCH (Traffic Channels),
  • asigură desfăşurarea comunicaţiei propriuzise de către utilizator
  • ocupă cea mai mare parte a resurselor radio disponibile în sistem
• Canalele de control - CCH (Control Channels)
  • pot fi accesate de mobile aflate atât în stare de aşteptare (stand-by) cât şi în timpul convorbir
  • sunt folosite de către mobilele în stand-by pentru a schimba informaţii de semnalizare necesare pentru trecerea la activarea mobilului
  • se împart la rândul lor în trei categorii de canale
    • canale de difuziune
      • BCCH (Broadcast Control Channel)
      • FCCH (Frequency Correction Channel)
      • SCH (Synchronisation Channel)
    • canale de control comune
      • RACH (Random Access Channel)
      • PCH (Paging Channel)
      • AGCH (Access Grant Channel)
    • canale de control dedicate
      • SDCCH (Stand-alone Dedicated Control Channel)
      • FACCH (Fast Associated Control Channel)
      • SACCH (Slow Associated Control Channel)

22. Sistemul GSM:

a) Salturile de frecventa

• salturile de frecvenţă constau în schimbarea frecvenţei utilizate de un canal la intervale regulate
• frecvenţa de transmisie rămâne aceeaşi pe durata unui întreg burst şi de aceea sistemul aparţine cazului de salturi de frecvenţă “lente”
• aceste salturi au fost introduse pentru două motive principale
  • diversitatea de frecvenţă care aduce un câştig evaluat până la 6,5 dB
  • diversitatea de interferenţă, o proprietate asociată cu tehnica CDMA

b) Realizarea duplexului

• comunicaţia duplex este realizată prin combinarea duplexului frecvenţial cu duplexul temporal (FD/TDD)
• ecartul frecvenţial este de 45 MHz, iar ecartul temporal de 3 intervale temporale

23. Sistemul GSM: Tipuri de pachete

• pachete normale
  • se utilizează în majoritatea intervalelor de timp
  • conţine 116 biţi de informaţie utilă, împărţiţi în două grupe de câte 58 de biţi fiecare, plus o secvenţă de antrenare de 26 de biţi
• pachete pentru corecţii de frecvenţă
  • acest pachet conţine o simplă secvenţă de 148 de biţi setaţi pe 0 logic, care prin modulare, se transformă într-o undă sinusoidală cu o deviaţie de frecvenţă de + 67,7 kHz faţă de frecvenţa centrală a purtătoarei
• pachete de sincronizare
  • este folosit doar pe canalele de control de difuziune SCH
  • este primul pachet demodulat de către staţia mobilă
• pachete de completare (dummy)
  • este un pachet fictiv ce nu conţine informaţii şi poate fi transmis de staţia de bază în intervale temporale neutilizate în alte scopuri la momentul respectiv (pe frecvenţa baliză), având în vedere că emiţătorul staţiei de bază este activ în permanenţă
• pachete de acces
  • cel mai scurt pachet definit în standardul GSM
  • permite recepţia acestuia în interiorul ferestrei temporale pentru o distanţă rezonabilă, de până la 35 km între staţia mobilă şi staţia de bază
  • este folosit în faza iniţială de stabilire a legăturii când întârzierea datorată propagării nu este cunoscută

24. Sistemul GSM: Avansul temporal

• datorita faptului ca o statie mobila se poate apropia sau se poate indeparta de statia de baza, timplul de propagare poate fi diferit
• statia de baza va transmite mesaje de semnalizare atunci cand informatia pe care o transmite statia mobila nu se incadreaza in intervalul de timp specificat, va transmite un mesaj de reglare a momentului de timp cand sa realizeze emisia statia mobila respectiva. Adica sa emita mai devreme sau sa emita mai tarziu a.i informatia sa ajunga in intervalul alocat in antena de receptie a statiei de baza

25. Sistemul GSM: Accesul in reţea: SIM,IMSI,MSISDN,IMEI,TMSI

• SIM (Subscriber Identity Module)
  • asociat în mod unic unui utilizator
  • informaţii personalizate
    • Profilul de servicii
    • ROM disponibil pentru memorarea unor numere, a unor SMS-uri, etc.
    • Coduri de protecţie
    • PIN (Personal Identification Number 4-8 digits)
    • PUK (PIN Unblocking Key, 8 digits)
• IMSI (International Mobile Subscriber Identity)
  • identifică în mod unic un utilizator
  • alocat de operator unui card SIM în momentul abonării
  • reprezintă o adresă specifică GSM (adresa reală a utilizatorului)
  • conţine maxim 15 cifre zecimale
  • este memorat în SIM şi în AuC
• MSISDN (Mobile Subscriber ISDN Number)
  • reprezintă numărul de telefon al abonatului
  • este un număr public, conceput pe baza unui plan de numerotare internaţional
• IMEI (International Mobile Equipment Identity)
  • memorat în echipamentul mobil ME, identifică în mod unic un ME
  • este compus din 15 cifre zecimale, alocat de producător unui ME în momentul fabricării
  • utilizat pentru aducerea la zi a bazei de date EIR
• TMSI (Temporary Mobile Subscriber Identity)
  • utilizată în loc de IMSI din raţiuni de securitate: pentru a face mai dificilă interceptarea unei staţii mobile
  • se alocă obligatoriu un nou TMSI de fiecare dată când un MS este înregistrat într-un nou VLR, dar poate fi reînoit mai des, la fiecare tranzacţie
  • are semnificaţie pentru un anumit VLR, care face alocarea TMSI
  • la intrarea intr-o nouă zonă de localizare, mobilul trebuie să se identifice prin perechea TMSI + LAI

26. Sistemul GSM: Procedura de reimprospatare a ariei de localizare

• echipamentul terminal constata ca nu mai este in zona de acoperire cu semnal a celulelor cu codul 10, ci se muta intr-o zona cu codul 11 (acest lucru se face doar cand statia mobila este in stare de repaus, in momentul unei convorbiri nu mai trebuie facut acest lucru pentru ca reteaua stie exact locatia si pe ce celulala)
• statia mobila transmite acel pachet de acces catre retea. Reteaua va aloca un canal de semnalizare dedicat si va transmite raspunsul folosind canalul AGCH
• apoi pe acel canal de semnalizare dedicat care va sosi pe canalul AGCH statia mobila va transmite un mesaj de request de update location, adica vrea sa isi reimprospateze aria de localizare si el va transmite vechiul TMSI sau IMSI
• o data sosita aceasta cerere reteaua va transmite un mesaj de autentificare, dupa care reteau il va spune sa utilizeze modul cifrat, adica sa codeze informatia
• mobilul de acum va coda informatia si reteaua ii va aloca un nou TMSI si il va transmite
• mobilul aflat pe noul TMSI va elibera canalul de semnalizare dedicat SDCCH

27. Sistemul GSM: Accesul in reţea: autentificarea si criptarea

• IMSI se stocheaza atat in retea cat si pe modului SIM
• IMSI + cheie de autentificare + algoritmi A3, A8, A5
• atunci cand reteaua va cere autentificare va transmite o succesiune de 128 de biti aleatori catre mobil
• mobilul va receptiona aceasta secventa si impreuna cu o cheie de autentificare (128 biti) va prelucra secventa receptionata cu secventa pe care o gaseste pe modulul SIM, adica va folosi algoritmul A3 care implica o functie logica intre bitii respectivi, iar la final dintre cei 128 de biti se vor extrage doar 32 care vor transmisi de statia mobila inapoi catre retea
• reteaua va lua secventa generata aleator + o cheie de autentificare pentru acel utilizator care se gaseste in centru de autentificare, va prelucra cu algoritmul A3 si va genera un raspuns pe 32 de biti
• cele 2 raspunsuri trebuie verificate, ceea ce vine de la statia mobila cu ceea ce a prelucrat reteaua, daca bitii concid atunci utilizatorul este cel bun, daca cele 2 secvente nu coincid utilizatorul nu este primit in retea
• daca cele 2 secvente coincid reteaua va cere trecerea in mod cifrat (criptat)
• mobilul va lua secventa de 128 de biti receptionata anterior, aceeasi cheie de 128 de biti de pe modulul SIM si impreuna cu algoritmul A8 va genera un raspuns pe 64 de biti care va reprezenta cheia de criptare
• acelasi lucru se intampla si la BTS
• dupa ce s-au generat cheile de cifrare statia mobila va lua datele/vocea si impreuna cu cheia de cifrare va prelucra cu algoritmul A5 si va transmite o informatie cifrata
• statia de baza va decifra cu cheia respectiva si cu algoritmul A5 si va afla informatia transmisa

28. Sistemul GSM: Semnalizările în reţea

• nivelul 1 este nivelul fizic
  • acesta utilizează resursele radio, adică frecvenţele şi intervalele temporale (canale fizice)
  • include partea TDMA pentru interfaţa radio şi respectiv partea MTP (Message Transfer Part), pentru legătura cu subsistemul de reţea
• nivelul 2 este nivelul legăturii de date
  • pentru interfaţa Um, nivelul legătură de date este o variantă modificată a protocolului LAPD utilizat în ISDN, numit protocolul LAPDm (Link Acces Protocol for channel D modified). Pe Abis se utilizeaza LAPD
  • pe Abis se utilizeaza LAPD
  • pe interfaţa A este folosit protocolul CCITT nr.7, iar comanda legăturii este realizată de protocolul SCCP (Signalling Connection Control Part)
• nivelul 3 (nivelul de reţea) al protocolului de semnalizare GSM se subdivide în trei subnivele
  • gestiunea resurselor radio RR (Radio Resource management), care controlează activarea, menţinerea şi dezactivarea canalelor radio, inclusiv preluările
  • gestiunea mobilităţii MM (Mobility Management), care are în evidenţă reînnoirea datelor privitoare la locazare şi procedurile de înregistrare, ca şi securitatea şi autentificarea
  • gestiunea conexiunii CM (Connection Management), care se ocupă de controlul general al apelurilor, similar recomandării CCITT Q.391, şi are sub control serviciile suplimentare şi serviciul de mesaje scurte (SMS)

29. Sistemul GSM: Codarea informaţiei în standardul GSM

• Operaţiile care au loc în partea de emisie sunt
  • codarea sursei
    • transformă semnalul vocal într-un semnal digital
  • codarea canalului
    • introduce o redundanţă în fluxul de date, crescându-i debitul prin adăugarea de informaţie calculată din sursa de date, pentru a permite detecţia şi chiar corecţia erorilor de bit, introduse în timpul transmisiei
  • întreţeserea
    • constă în mixarea biţilor din mai multe cuvinte de cod astfel încât biţii alăturaţi din semnalul modulat să fie răspândiţi în câteva cuvinte de cod
  • formarea pachetelor
    • adaugă informaţii suplimentare la blocurile criptate, care să permită sincronizarea şi egalizarea mai bună a semnalului recepţionat
  • criptarea
    • modifică conţinutul acestor blocuri cu ajutorul unui cod secret cunoscut doar de staţia mobilă şi de BTS
  • modularea
    • transformă semnalul binar rezultat într-un semnal analogic cu o anumită frecvenţă, în concordanţă cu metoda de acces multiplu folosită
• Operaţiile care au loc la recepţie sunt
  • demodularea
    • porţiunea din semnalul recepţionat care prezintă importanţă pentru receptor este determinată pe baza metodei de acces multiplu
  • decriptarea
    • se foloseşte de un cod invers celui de la recepţie, modificând biţii din aceste blocuri
  • refacerea semnalului în urma întreţeserii
    • reconstruieşte cuvintele de cod cu ajutorul grupurilor de biţi din pachete diferite
  • decodarea canalului
    • regenerează simbolurile de informaţie folosind redundanţa adăugată la emisie, pentru a detecta şi corecta erorile apărute în urma transmisiei

Partea III

30. Sistemul GPRS: Introducere servicii de date

• premize
  • dezvoltarea reţelelor celulare cu transmisie numerică
  • creşterea numărului de utilizatori de Internet
• primul pas
  • tehnologia HSCSD (High Speed Circuit-Switched Data)
    • această soluţie a permis creşterea debitului de date prin operare multi-slot
• al doilea pas
  • serviciul radio pentru pachete de date GPRS (General Packet Radio Service)
    • in GPRS se aplică principiile reţelelor cu comutaţie de pachete pentru a transfera într-un mod eficient pachetele de date ale utilizatorilor între staţii mobile şi reţele externe de pachete de date PDN (Packet Data Network)

31. Sistemul GPRS: Arhitectura sistemului GPRS + rolul echipamentelor

• PCU (Packet Control Unit)
  • realizează separarea traficului de voce de traficul de date în pachete
• GSN (GPRS Support Node)
  • livrarea şi rutarea pachetelor de date între staţiile mobile şi reţelele externe de pachete de date
• SGSN (Serving GPRS Support Node)
  • livrarea pachetelor de date de la sau spre staţiile mobile din interiorul zonei sale de operare
  • gestionează staţiile mobile MS într-o zonă dată, prin mai multe interfeţe dedicate
• GGSN (Gateway GPRS Support Node)
  • converteşte pachetele GPRS, sosite de la SGSN, într-un format potrivit unui protocol de pachete de date PDP (Packet Data Protocol)
  • înmagazinează adresa curentă SGSN a utilizatorului şi profilul său în registrul de localizare
  • realizează autentificarea şi funcţiile de taxare

32. Sistemul GPRS: Protocoalele din planul de date

• protocolul GTP (GPRS Tunneling Protocol)
  • canalizează pachetele de date ale utilizatorului şi informaţia de semnalizare aferentă între GSN
  • foloseşte un mecanism de tunelare pentru a transfera pachetele de date ale utilizatorului
• protocolul de convergenţă dependent de subreţea SNDCP (Subnetwork Dependent Convergence Protocol)
  • utilizat pentru a transfera pachete de date între SGSN şi stații mobile
  • multiplexarea mai multor conexiuni la nivelul reţea într-o conexiune logică virtuală a nivelului imediat inferior LLC
  • compresia şi decompresia datelor de utilizator şi a informaţiilor redundante din header
• nivelul LLC (Logical Link Control)
  • furnizează o legătură logică de mare securitate între MS şi SGSN-ul său
  • funcţionează cu protocol HDLC şi include controlul secvenţelor, livrarea în ordine, controlul fluxului de date, detecţia erorilor de transmisie şi repetarea automată a unor date în caz de eroare
• nivelul RLC/MAC
  • RLC (Radio Link Control) – stabileste o legătură sigură între stații mobile şi BSS
  • MAC (Medium Access Control) - controlează încercările de acces ale unui MS la un canal radio partajat între mai multe MS-uri

33. Sistemul GPRS: Protocoalele din planul de semnalizare

• protocolul de management al mobilităţii şi management al sesiunii GPRS, notat GMM/SM
  • asigură gestionarea problemelor de mobilitate şi a problemelor legate de desfăşurarea normală a unei sesiunii, atunci când se realizează funcţii cum ar fi: ataşarea sau detaşarea GPRS, funcţiile de securitate, activarea contextului PDP şi actualizarea ariei de rutare
• protocolul LLC (Logical Link Control)
  • presupune realizarea unei conexiuni logice între MS şi SGSN
• protocolul GTP (GPRS Tunneling Protocol)
  • crearea unui tunel virtual pentru transmiterea pachetelor între SGSN şi un GGSN

34. Sistemul GPRS:

a) Terminale GPRS

• clasa A
  • terminale care pot realiza simultan o convorbire vocală (via GSM) şi o transmisie de date (via GPRS)
• clasa B
  • terminale care se pot ataşa simultan la GSM şi GPRS dar nu pot să beneficieze simultan de ambele servicii
  • pot realiza la un moment dat fie o convorbire vocală, fie un transfer de date
• clasa C
  • terminale care se pot ataşa fie pentru servicii GPRS, fie pentru servicii GSM. Conectarea şi utilizarea simultană nu sunt însă posibile
  • selecţia modului de ataşare se face manual

b) starile unei statii mobile

• ready
  • atunci cand mobilul transfera informatie
• standby
  • cand perioada de inactifitate este mare

35. Sistemul GPRS: Distribuirea canalelor logice pe canalele fizice

• patru cadre TDMA consecutive formează un bloc, iar multicadrul conţine 12 blocuri, numerotate B0 ÷ B11, la care se mai adaugă două cadre TDMA rezervate pentru transmisia PTCCH şi alte două cadre care rămân libere (idle)
• distribuirea canalelor logice pe blocurile B0 ÷ B11, dintr-un multicadru, poate varia de la bloc la bloc şi este controlată de nişte parametri difuzaţi pe canalul PBCCH
• in afară de multicadrele cu 52 de cadre, care pot fi utilizate de canalele logice GPRS, mai este definită o structură de multicadru cu 51 de cadre. Ea este utilizată exclusiv de canalele PDCH ce poartă doar canale logice de tip PCCCH şi PBCCH

36. EDGE

Enhanced Data for GSM Evolution

• reprezinta o modalitate mai recentă de îmbunătăţire a serviciilor de date HSCSD sau GPRS în sistemele GSM
• introduce combinaţii suplimentare de scheme de modulaţie şi codare, care permit terminalelor să-şi adapteze ratele de transfer ale datelor la nivelurile lor individuale de calitate a semnalelor
• introduce o tehnica de adaptare a legaturii radio, care alege in mod dinamic o schema de modulaţie şi codare în funcţie de condiţiile radio actuale

Partea IV

37. Sistemul CDMA: Caracteristici şi proprietăţI

• puterea semnalului original este împrăştiată pe o bandă foarte largă de frecvenţe, generându-se astfel un semnal cu o densitate de putere mult mai redusă
• câştig de procesare al sistemului - raportul dintre banda de transmisie Bt şi banda de bază Bi are o importanţă deosebită în evaluarea unui sistem CDMA - Gp = Bt/Bi
• procesul de recompresie spectrală de la recepţie este efectuat înainte de demodulare
• dacă semnalul recepţionat se află sub nivelul zgomotului din canal, după recompresie se ajunge din nou la un raport semnal/zgomot supraunitar
• rejecţia interferenţei de bandă îngustă
  • dacă la intrarea receptorului apare un semnal de interferenţă de bandă îngustă, în urma procesului de corelare cu semnalul de cod, puterea semnalului interferent va fi împrăştiată spectral, reducându-se astfel nivelul puterii de interferenţă în banda utilă
• capacitatea de acces multiplu
  • dacă mai mulţi utilizatori transmit semnale SS în acelaşi timp, un receptor este capabil să distingă între semnalele acestora dacă fiecare utilizator foloseşte un cod de împrăştiere unic, a cărui corelaţie cu celelalte coduri este suficient de redusă

38. Sistemul CDMA: CDMA cu secvenţă directa

• in cazul DS-CDMA, secvenţa mesaj, caracterizată de un anumit debit, se multiplică direct cu o secvenţă pseudoaleatoare cu debit mai mare, înainte de modulaţia purtătoarei de radiofrecvenţă
• combinarea datelor de intrare cu secvenţa PN se poate face utilizând un sumator binar cu condiţia ca frecvenţa de tact să fie egală cu tactul de generare a codului PN
• la receptor se generează o replică identică a secvenţei PN, cu care se multiplică în fază semnalul recepţionat

39. Sistemul CDMA: Secvenţe de cod PN

• pentru a distinge transmisia unui utilizator de a altuia, în CDMA, fiecare terminal modulează datele cu un cod sau o secvenţă de codare de tip pseudozgomot PN (Pseudo - Noise)
• secvenţele PN utilizate pot fi reprezentate în cod binar unipolar sau în cod binar bipolar
• o secvenţă de cod PN în format bipolar este utilizată pentru a multiplica datele în banda de bază, iar semnalul rezultat este modulat şi transmis pe canalul radio

40. Sistemul CDMA: Secvenţe de lungime maximala

• secvenţele de lungime maximală au următoarele proprietăţi
  • codul este echilibrat: numărul de biţi 1 este egal cu cel de biţi 0, sau diferă cu cel mult o unitate
  • distribuţia şirurilor de biţi identici este supusă unei repartiţii statistice: probabilitatea unui şir de 1 sau de 0 de lungime k este egală cu 2^-k
  • funcţia de autocorelaţie ia valoarea -1 pentru toate decalajele care depăşesc în timp durata unui bit. Dacă decalajul este nul), funcţia ia valoarea N, reprezentând lungimea secvenţei
  • adunarea modulo-2 a unei secvenţe-m cu orice versiune de-a ei, obţinută prin deplasare ciclică, produce o secvenţă ce reprezintă o altă versiune decalată a secvenţei iniţiale
  • numerele binare, reprezentate pe n biţi, ce corespund stărilor registrului de deplasare generator, se modifică aleator trecând ciclic prin toate cele 2ⁿ valori, cu excepţia lui 0, pe durata a 2ⁿ-1 tacte. Secvenţa de iniţializare trebuie să fie obligatoriu nenulă

41. Sistemul CDMA: Codurile Gold

• codurile Gold reprezintă o combinaţie de secvenţe preferate de aceeaşi lungime
• se obţin prin însumarea modulo-2 a două secvenţe preferate, notate cu a şi b, produse de două registre de deplasare, fiecare având acelaşi număr n etaje
• prin deplasarea celor două secvenţe generatoare una faţă de cealaltă, se generează un nou cod Gold

42. Sistemul CDMA: Codurile Kasami

• procedura de generare porneşte de la o secvenţă-m, notată cu a, care este decimată cu 2^n/2 + 1, pentru a produce o secvenţă a’
• noua secvenţă este tot o secvenţă-m, dar de lungime 2^n/2 – 1
• prin adunarea modulo-2 a celor N = 2ⁿ – 1 biţi proveniţi de la secvenţa a cu biţii secvenţei a’, care trebuie repetată până la N biţi, se obţine o secvenţă de cod Kasami

43. Sistemul CDMA: Coduri ortogonale

• codurile ortogonale sunt absolut necesare în sistemele CDMA pentru o separare corectă a canalelor şi pentru o utilizare eficientă a spectrului radio
• dintre numeroasele tipuri de secvenţe care permit generarea de familii de seturi ortogonale, cele mai convenabile sunt secvenţele Walsh şi Hadamard
  • funcţiile Walsh corespund codurilor care se găsesc pe liniile matricilor Hadamard. Aceste matrici conţin o linie de zerouri, iar liniile rămase au fiecare un număr egal de unu şi zero
• coduri ortogonale cu factor de împrăştiere variabil OVSF (Orthogonal Variable Spreading Factors)
  • permit modificarea factorului de împrăştiere spectrală în condiţiile în care este menţinută ortogonalitatea dintre diferite coduri, chiar dacă acestea sunt de lungimi diferite

44. Sistemul CDMA: Expandarea spectrală in UMTS

• codurile de canalizare (channelization codes) sunt coduri ortogonale cu factor de împrăştiere variabil, OVSF, care prin ortogonalitate permit o separare între diferite canale fizice
  • UL: permit separarea între diferite canale fizice provenite de la acelaşi terminal
  • DL: fac posibilă separarea canalelor fizice destinate utilizatorilor din interiorul aceleiaşi celule
• codurile de bruiaj (scrambling) folosite pe interfaţa radio UTRA diferă în funcţie de utilizarea pe legătura ascendentă (UL) sau pe cea descendentă (DL)
  • UL: Separarea terminalelor
  • DL: Separarea sectoarelor sau a celulelor

45. Sistemul CDMA: Receptorul CDMA

• semnalele destinate altor utilizatori, care interferează cu semnalul util, se deosebesc între ele doar prin secvenţele de cod utilizate şi ele trebuie eliminate de receptor prin utilizarea unor corelatoare
• pentru a scoate în evidenţă acest aspect, se poate analiza cazul în care două secvenţe de date diferite, Data 1 şi Data 2, sunt codate fiecare cu o secvenţă PN proprie (PN1 şi PN2) şi transmise prin acelaşi canal
• pentru receptorul care aşteaptă un semnal SS1, celălalt semnal, SS2, reprezintă o interferenţă
• la recepţie soseşte un semnal care reprezintă suma SS1 + SS2. Receptorul, care aşteaptă secvenţa Data 1, foloseşte secvenţa PN1 pentru operaţia de decodare
• pentru recuperarea datelor transmise este necesar să se efectueze alinierea temporală între replica secvenţei de cod de la receptor şi codul mascat în semnalul bandă de bază recepţionat

46. Sistemul CDMA: Receptorul RAKE

• receptorul are la dispoziţie mai multe copii sau replici ale semnalului original, decalate în timp una faţă de alta cu un interval de timp proporţional cu diferenţa de drum dintre lungimile traseelor de propagare
• dacă două sau mai multe semnale sosesc la recepţie cu un decalaj mai mare decât durata unui 47. Sistemul UMTS: Standardizarea pentru 3Gchip unul faţă de altul, receptorul le poate distinge şi trata sepatat
• din punctul de vedere al unui anumit semnal recepţionat, corespunzător unui traseu particular de propagare, celelalte semnale sunt privite ca semnale de interferenţă şi deci vor fi suprimate proporţional cu câştigul de procesare al sistemului

Partea V

47. Sistemul UMTS: Standardizarea pentru 3G

• conform ITU (International Telecommunication Union), sistemul 3G poartă numele de IMT-2000 (International Mobile Telecommunications 2000)
• in Europa, 3G a fost denumit UMTS (Universal Mobile Telecommunication System), ca sistem evoluat din reţelele GSM/GPRS, în concordanţă cu propunerea făcută de ETSI (mai este numit si 3GSM)
• principalele obiective
  • acoperire şi mobilitate totală la un debit de 144 Kbps pentru utilizatori aflaţi în vehicule în mişcare
  • acoperire şi mobilitate bună la un debit de 384 Kbps pentru utilizare pedestră
  • acoperire şi mobilitate limitată la un debit de 2000 Kbps pentru recepţie staţionară
  • acoperire şi mobilitate limitată la un debit de 2000 Kbps pentru recepţie staţionară
  • eficienţă spectrală foarte ridicată în comparaţie cu sistemele existente
  • sistemul trebuie să suporte aplicaţii multimedia cu toate componentele aferente
  • flexibilitate mare pentru introducerea de noi servicii

48. Sistemul UMTS: Principiile reţelei UMTS

• o reţea UMTS este compusă din două părţi distincte
  • reţeaua terestră de acces radio UTRAN (UMTS Terrestrial Radio Access Network), aflată în contact direct cu terminalele mobile, şi care implementează funcţii specifice unei anumite tehnici de acces
  • reţeaua centrală (Core Network), care este utilizată pentru transportul unor fluxuri de informaţii, într-un mod independent de metoda de acces
  • terminalul UMTS se numeşte echipament de utilizator UE (User Equipment) şi conţine două părţi separate
    • echipamentul mobil ME (Mobile Equipment)
    • modulul USIM (UMTS Service Identity Module)
  • reţeaua de rezidenţă „Home Network” conţine datele permanente specifice abonaţilor (profilul de servicii şi informaţiile de securitate)
  • Reţeaua de serviciu „Serving Network” face parte din reţeaua centrală, furnizând funcţiile acesteia către utilizatori în mod local
• privită din punct de vedere al structurii protocoalelor şi a responsabilităţilor ei, reţeaua UMTS poate fi divizată în două straturi
  • stratul de acces conţine protocoalele ce gestionează activităţile între echipamentul de utilizator (UE) şi reţeaua de acces (RRC)
  • stratul non-acces conţine protocoalele ce gestionează activităţile între UE şi Core Network (domeniul CS/PS ) (CC, SM, MM şi GMM)

49. Sistemul UMTS: Principiile reţelei UMTS: Funcţiile şi arhitectura UTRAN

• reţeaua de acces radio UTRAN îndeplineşte mai multe categorii de funcţii
  • funcţii privind controlul accesului în sistem (controlul admisiei, controlul congestiei, difuzarea informaţiilor de sistem)
  • funcţii de criptare şi decriptare a informaţiilor pe canalul radio (criptarea are loc în RNC)
  • funcţii de mobilitate (transferul legăturilor între celule, realocarea subsistemelor radio care servesc un echipament mobil)
  • funcţii legate de controlul şi managementul resurselor radio (configurarea şi operarea resurselor radio, supravegherea mediului radio, controlul puterilor de emisie, codarea şi decodarea de canal pe interfaţa radio)
  • funcţii legate de serviciile difuzate, de tip broadcast sau multicast
• staţia radio Node-B reprezintă un nod logic responsabil de emisia şi recepţia radio spre sau dinspre echipamentele mobile UE, dar care are un anumit rol şi în managementul resurselor radio
  • funcţiile realizate de Node B sunt
    • execuţia combinării sau distribuirii (cu macrodiversitate) şi a transferului legăturilor (soft handover)
    • codarea şi decodarea canalelor de transport, detecţia erorilor şi informarea nivelelor superioare
    • multiplexarea canalelor de transport şi demultiplexarea canalelor de transport compuse, distribuirea lor pe canale fizice, adaptarea debitelor (rate matching)
    • ponderarea puterilor şi combinarea canalelor fizice
    • modularea/demodularea şi expandarea/compresia spectrală a canalelor fizice
• rolul RNC-ului
  • să realizeze controlul resurselor radio din domeniul său
  • să asigure controlul conexiunilor cu terminalele mobile UE, prin interfaţa Uu
  • să furnizeze servicii către reţeaua centrală CN
  • funcţiile realizate de RNC sunt
    • managementul resurselor de transport pe interfaţa Iub
    • controlul resurselor logice ale Nodurilor B
    • managementul informaţiilor de sistem şi programarea difuzării acestora
    • managementul traficului pe canalele comune
    • managementul traficului pe canalele comune
    • transferul legăturilor (soft handover)
    • alocarea codurilor de împrăştiere spectrală (canalizare sau spreading) pe legătura descendentă
• RNC-urile îndeplinesc funcţii de serviciu şi funcţii de control
  • RNC-ul de control (Controlling RNC) deţine controlul general asupra unui grup de celule şi al staţiilor de bază aferente
  • RNC-ul care gestioneaza conexiunea unui mobil este SRNC (Serving RNC)
  • dacă o conexiune cu un anumit UE necesită utilizarea unor resurse dintr-o celulă subordonată altui RNC, acesta vine în sprijinul SRNC şi îndeplineşte rolul de DRNC (Drift RNC)

50. Sistemul UMTS: Interfaţa radio Uu

• accesul multiplu pe interfaţa radio se poate face în două moduri
  • DS-CDMA de bandă largă cu duplex frecvenţial, WCDMA (FDD)
  • DS-CDMA de bandă largă cu duplex temporal, WCDMA (TDD)
• pe fiecare purtătoare de radiofrecvenţă este definită o structură temporală formate din cadre, un cadru fiind divizat în 15 intervale temporale (time slots)
• transmisia datelor presupune organizarea unor canale de transport care să includă datele de utilizator şi informaţiile de control codate, întreţesute şi multiplexate

51. Sistemul UMTS: Arhitectura protocoalelor pe interfaţa radio

• se imparte pe doua grupe
  • protocoalele de semnalizare ( planul de control)
  • protocoalele care transmit datele ( planul de utilizator)
• este structurată pe trei nivele
  • nivelul 1
    • protocoale pt nivel fizic - canale fizice
  • nivelul 2
    • MAC – canale de transport
    • RLC – canale logice de trafic si de semnalizare
    • planul de utilizator
      • vocea se transmite direct
      • web browsing prelucrat cu protocolul PDCP care realizeaza o compresie a informatiei
      • mesajele SMS Cell broadcast prelucrat cu protocolul BMC
  • nivelul 3
    • planul de control
      • RRC – stabileste conexiune radio intre statia mobila si retea

52. Sistemul UMTS: Tipuri de canale

• canale logice (de trafic şi de control)
• canale de transport (comune şi dedicate)
• canale fizice (comune şi dedicate)

53. Sistemul UMTS: Procedura de căutare iniţială a celulei

• la punerea sa sub tensiune, un terminal mobil efectuează un anumit număr de operaţiuni pentru a selecta o staţie de bază cât mai apropiată. O dată ce a fost selectată celula cu semnalul cel mai puternic şi s-a realizat sincronizarea iniţială, terminalul este apt să se înscrie în reţea pentru a lansa sau pentru a recepţiona apeluri
• in această fază, mobilul nu deţine nici o informaţie privitoare la codul de bruiaj folosit pe DL, la sincronizarea de cadru şi de interval temporal a staţiei de bază
• pentru a obţine informaţiile necesar, terminalul trebuie să se folosească de canalul de sincronizare SCH şi de canalul pilot comun CPICH, difuzate în celulă
• sincronizarea iniţială se poate obţine prin parcurgerea următoarelor etape
  • obţinerea sincronizării de interval temporal (time slot),
  • obţinerea sincronizării de cadru temporal (frame)
  • căutarea şi identificarea codului principal de bruiaj pe canalul pilot comun CPICH.
• după parcurgerea acestor etape, terminalul devine capabil să recepţioneze şi să utilizeze informaţiile de sistem difuzate de staţia de bază pe canalul de control comun primar P-CCPCH

54. a) HSPA

• HSDPA introduce un nou tip de canal de transport, High Speed Downlink Shared Channel (HS-DSCH)
  • acesta crește eficienţa de utilizare a resurselor radio pentru serviciile de date caracterizate de o variabilitate mare a volumului transferat în unitatea de timp precum şi de întreruperi ale transferului
  • permite partajarea codurilor de acces multiplu, a puterii de emisie şi a infrastructurii hardware între mai mulţi utilizatori
• canalele de date partajate HSDPA oferă transferuri de date cu rată variabilă
• cu HSDPA nu se mai foloseste controlul rapid al puterii de emisie

b) evolutia UMTS

• HSDPA = High-Speed Downlink Packet Access
• HSUPA = High-Speed Uplink Packet Access
• HSPA = High-Speed Packet Access (= HSDPA+ HSUPA)
• HSPA+ = HSPA Evolution
• LTE = Long-Term Evolution