CERINŢELE PLAANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU

CERINŢELE PLAANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU

Principalii factori ecologici care influențează viața plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul și substratul de cultură. Cerințele plantelor față de acești factori depinde de fenofază, de vârstă plantelor, de anotimp, de lucrări agrotehnice aplicate etc., dar de o importanță majoră este locul de origine al plantelor.

Datorită faptului că multe din plantele floricole cultive la noi în provincie din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoască ecologia lor, fie pentru a reuşi să se adapteze plantelor la nicio condiţii, fie pentru a crea unele ambianţe în problemele acestor plante.

3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ

Lumina condiție și influențează procesul direct de fotosinteză și indirect celelate procese vitale ale plantelor.

Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziției spectrale a radiațiilor, a intensității fluxului luminos, al duratei de iluminare și duratei de strălucire a soarelui.

a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor . Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiațiile roșii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo and violet (ROGVAIV).

Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete.

b) Intensitatea fluxului luminos . Variază în funcție latitudine, altitudine, expoziție terenului, tipul vegetației, anotimp etc.

Cerințele ce apar ca urmare a procesului de adaptare a condițiilor în care s-au format, împart plantele floricole în grupul următor:

-   heliofile (heliofite),  plante de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de

3000-5000 lucși și au 0 capacități să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (   Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus  etc.).

- sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc și înfloresc la lumină mai puțin intensă. Pot valorifica 3-15%din flux luminos existent și este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 5000-

15000 de luci. Nu suportă insolația, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială

( Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia , unele ferigi ).

- mezoheliofile . Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-și desfășoare normal procesele vitale atât în condiții de lumină cât și de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos și necesită aproximativ 25000-30000 lucși ( Freesia, Dianthus, Calendula  etc.).

Cerințele plantelor față de intensitatea luminii sunt diferențiate și în funcție de vârstă și fenofaza plantelor (de exemplu, cerințele sunt mai mari în fața de răsad, la apariția bobocilor floriferi și la timpul înflorire, sau maie în repausul), de lucrări agrotehnice aplicate ( lumina). mai putin

intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.).

În condiții de lumină cu intensitate optimă, plantele au creștere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată.

Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a țesutului mecanic și a frunzelor, conținutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezența florilor mici și decolorate. Și lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea și căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi.

Modalităţi de reglare a intensităţii luminii

a) sporirea intensităţii luminii:

-în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest; confecţionarea scheletului de susţinere cu profil redus; menţinerea curată a sticlei; folosirea instalaţiilor de iluminat artificial;

-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite, cu expoziție sudică, reducerea densităților de cultură; distrugerea buruienilor.

b) reducerea intensității luminii:

-în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare, folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată, acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă).

-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziție mai puțin însorită sau sub vegetație mai înaltă care să asigure umbrirea; instalarea de umbrare deasupra culturilor.

c) Durata de iluminare

Reacția plantelor la durata zilei și a nopții sau la ciclul periodic cotidian de lumină și întuneric poartă denumirea de fotoperiodism.

În funcție de răspunsul la fotoperioadă, plantele floricole se împart în următoarea grupă:

- de zi scurtă  (Chrysanthemum, Ponsetia, Viola, Kalanchoe, Freesia ). Sunt plante care necesită inducție florală foto scurte (6-12 ore/zi). Ele trebuie să treacă printr-o durată de zi lungă pentru a crește vegetativ. În condițiile României, aceste plante cresc vegetative în timpul verii, și înfloresc toamna sau iarna. Majoritatea provin din zone tropicale și subtropicale, unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopții.

- de zi lungă  ( Cineraria, Hortensia, Petunia, Zinnia, Callistephus). Inducerea florală la acestea se desfășoară în condiții de lungă (cel puțin 13-14 ore/zi). Sunt plante originare din zonele temperate

(unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) și numai câteva din alte zone climatice.

- neutre sau indiferente ( Cyclamen, Dianthus, Pelargonium, Rosa),  la care înflorirea este mai puțină stare de fotoperioadă. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare, la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii).

Legătura dintre fotoreacție și înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă, în stabilirea tehnologiilor de cultură și direcție înfloririi. Se are în vedere că plantele de zi lungă, cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă, au înflorire slabă, întărziată sau nu înfloresc, în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiții de zi lungă.

Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forțate și culturile în flux continuu. De exemplu, criantemele, care reacţionează pozitiv la fotoperioadă, se pot cultiva în spaţii

protejate tot timpul anului, prin dirijarea fotoperioadei dupa fenofaza in care se afla (suplimentarea

artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace).

Astfel, utilizarea factorului lumină, conform cerinţelor plantelor, se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile, fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să mişoare intensitatea sau durata luminii.

d) Durata de strălucire a soarelui

Cantitatea de radiație luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui.

Prin poziţia sa geografică, teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină

satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. În cursul unui an, durata medie de strălucire a soarelui variază între 26,5% în lunile decembrie-ianuarie și 72,7% în luna august.

3.2. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ

Pe lângă faptul că apa dizolvă substanțele minerale din pământ și face posibilă nutriția plantelor, prin procesul de transpirație se reglează temperatura plantelor și se face posibilă absorbția.

Ca factor ecologic, apa se caracterizează prin distribuție inegală în timp și spațiu, ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condițiilor create și condiționează repartiția lor geografică.

Ținând seama de regimul de umiditate caracteristice locurilor de origine, plantele decorative se împart în următoarea grupă:

- hidrofile  (acvatice), care se cultivă în bazine și acvarii (nuferii);

- higrofite,  plante terestre care preferă o umiditate edafică și atmosferică ridicată ( Calla,Myosotis palustris);

-mezohigrofite , plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate

în câmp;

-xerofite , cultive în locuri cu umiditate redusă și adaptate deficitului de umiditate (cactușii de deșert, alte suculente – Aloe, Agave, Crassula  etc.).

Cerințele față de apă sunt diferențiate și în funcție de alți factori: fenofază (germina semințelor, creșterea răsadului, îndăcinarea butașilor, creșterea și alungirea pedunculilor floriferi necesită multă umiditate decât faza de deschidere a florilor, de maturare a semințelor sau de repaus); vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere); starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puțin); nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină, temperatură) etc.

Administrarea apei

a) cantitatea de apă și frecvența udărilor  depind de necesități specifice funcției de locul de origine, mărimea și vigoarea plantelor, condițiile de lumină și căldură, anotimp, însușirile substratului,

gradul de dezvoltare al rădăcinilor și a aparatului foliar etc.Nu există reguli stricte așa cum, aprecierea cantității de apă și frecvența udărilor ține și de experiență cultivatorului. Orientativ, la culturile din câmp, în timpul vegetaţiei, plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile, cele xerofite la 5-6 zile, iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi, cu aprox.10. -30-l apă/m2 la fiecare udare. În cazul plantelor cultivate la ghivece, udările se fac mai des primăvara și pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet), în timp ce iarna, apa se aplică rar și numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul.

b) calitatea apei de udare ( conținutul în săruri și temperatură). Cea mai bună apă pentru udat apa de ploaie, deoarece nu conține săruri minerale și este aerisită. Apa provenită din puțuri și din izvoare are un conținut mai mare de săruri, iar apă potabilă de conduită conține adesea mult clor și alte substanțe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. Nu se foloseste la udare apa murdara sau infectata. De asemenea, nu se recomandă folosirea apei cu conținut mare de calciu (apa dură), mai ales la plantele acidofile. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roșie sau prin administrarea de substanțe chimice (sulfat de fier, sulfat de aluminiu, acid ortofosforic).

Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. Ea trebuie să fie asigurată cu temperatura mediului în care se află plantele. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor, căderea bobocilor floriferi, îngălbenirea și căderea frunzelor. Și apa prea caldă este dăunătoare, în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută.

c) momentul udării. De preferinţă, plantele de seară se udă dimineaţa, iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. Dacă din diverse motive, se impune udatul și în timpul zilei, se va evita stropirea

plantator.

d) modul de administrare a apei  se adaptează cerinţelor speciei, fazei de vegetaţie a plantelor

şi modului de cultivare.

În practica floricolă, pe lângă metodele tradiționale de administrare a apei (cu stropitoarea, cu furtunul, prin infiltrație sau prin brazde), se recurge și la alte metode, care necesită existența instalațiilor speciale:

Instalaţii de irigare:

-irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcționează la presiune mică. Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor, la înălțimea dorită. Metoda se folosește pentru udarea plantelor din spații protejate.

-irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare, care dozează

intermitent și distribuie apa și îngrășămintele la fiecare plantă, printr-un sistem de furtune.

-irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. Aspersoarele rotative, montate pe rampe de udare mobile, au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. Instalaţii de umidificare a atmosferei ( destinate numai culturilor din sere) :

-sistemul de ceață artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare, complet automatizate, care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. Declanșarea sistemului este comandată de senzori, în funcție de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele.

-umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceață artficială  prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator și dispersată în atmosferă).

De obicei, culturile din câmp se udă cu furtunul, cu stropitoarea, prin brazde sau cu aspersoare de mare putere. Culturile din solul serei și din bacuri înălțate se udă cu furtunul, cu sau fără sit (garoafe, freesia, cala, alstromeria), prin infiltrație (gerbera), prin picurare (trandafiri, crizanteme, gerbera), prin aspersie fină (garoafele până la). ). ). apariţia mugurilor floriferi, cal până la înflorire), prin picurare şi aspersie fină (anturium, spatifilum), prin sistemele de umidificare a atmosferei.

Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci), fie de jos (cu apa din vasul pe care este așezat ghiveciul). Cele mai multe specii se udă de sus, deoarece apa pătrunde repede și substanțele nutritive sunt mai bine repartizate. Udarea de jos (prin infiltrație) este mult mai lentă, fiind preferată de plante cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane, gloxiniile) și de unii cactuși; în timp însă, metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafața substratului. Indiferent de metoda folosită, este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului, decât, eventual, la unele plante higrofile . Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă, se recurge la o serie de metode specifice: așezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menținute permanent umede (turbă, pietriș); folosirea ghivecelor „mască”, fără orificii și cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta, în spațiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. la   Cyperus ); îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu mușchi umed (de ex.la:   Hedera, Ficus pumila, Syngonium).

Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze, paie mușchi, mraniță, folie de polietilenă etc.), umbrirea serelor și răsadnițelor, umezirea aerului prin stropiri și pulverizări, afânarea solului sau substratului, combaterea buruienilor etc.