Endocrino C5
Glandele Paratiroide
În mod obișnuit există 4 glande paratiroide: 2 superioare și 2 inferioare.
Glandele paratiroide superioare sunt localizate posterior de porțiunea mijlocie a tiroidei, în dreptul cartilajului cricoid.
Glandele paratiroide inferioare sunt localizate frecvent la nivelul polului inferior al tiroidei.
12-15% din persoanele normale au și o a cincea glandă paratiroidă.
Au dimensiuni mici, în jur de 40g fiecare.
Produsul de secreție major este parathormonul.
Secreția este reglată prin mecanism de feed-back negativ de valorile calciului și fosfatului seric.
Secreția este stimulată de hipocalcemie și hiperfosfatemie.
Indirect, este stimulată și de scăderea concentrațiilor de vitamina D, deoarece aceasta duce la scăderea calcemiei.
Efectele Parathormonului
La nivel renal:
Parathormonul stimulează reabsorbția de calciu.
Stimulează hidroxilarea 25 hidroxi-vitaminei D cu formarea 1,25 dihidroxi – D, crescând astfel indirect absorbția intestinală a calciului.
Inhibă reabsorbția fosfatului.
La nivelul osului: parathormonul stimulează atât formarea cât și resorbția osoasă (resorbția osoasă este stimulată indirect, osteoclastele neavând receptori pentru parathormon).
Hiperparatiroidismul Primar
Este un sindrom generat de secreția excesivă și autonomă de parathormon de către una sau mai multe glande paratiroide.
Afecțiunea este mai frecventă la femei.
Etiologia hiperparatiroidismului primar:
Adenomul solitar: 80%.
Hiperplazia glandelor paratiroide: 10-15%.
Carcinomul paratiroidian: 1-2%. Acesta se recunoaște frecvent preoperator, întrucât se prezintă cu hipercalcemie severă și masă palpabilă la nivelul gâtului.
Forme Clinice ale Hiperparatiroidismului Primar
Hiperparatiroidismul primar clasic: formă clinică severă, cu afectare renală și osoasă severă, cu morbiditate și mortalitate semnificativă.
Hiperparatiroidismul primar asimptomatic – aproximativ 85%: din ce în ce mai frecvent descoperit datorită evoluției investigațiilor de laborator, cu niveluri ușor crescute ale calcemiei, PTH normal (valoarea normală este însă inadecvată valorilor crescute ale calcemiei, în mod normal PTH este inhibat de valorile crescute ale calcemiei) sau la limita superioară a normalului, fără afectare renală sau osoasă.
Hiperparatiroidismul normocalcemic.
Manifestări Clinice ale Hiperparatiroidismului Primar
În hiperparatiroidismul primar clasic, excesul de parathormon poate genera:
Simptome renale: poliurie osmotică cu polidipsie consecutivă (hipercalcemia afectează capacitatea de concentrare a urinei), nefrolitiaza recidivantă, nefrocalcinoză și anomalii funcționale, care pot conduce la insuficiență renală cronică.
Leziuni osoase - histologic leziunea caracteristică este osteita fibrochistică cu: demineralizare osoasă severă, creșterea rezorbției osoase subperiostale, chisturi goale sau pline cu țesut bogat vascularizat (tumori brune), dispariția laminei dura a dinților, decalcifieri la nivelul calotei (cu aspect tipic de “sare și piper”), osteoporoză. Acestea sunt produse prin activare excesivă a osteoclastelor.
Simptome gastrointestinale: anorexie, greață, vărsături, constipație, dureri abdominale.
Simptome neuropsihice: astenie, apatie, dificultăți de concentrare, tulburări de personalitate, depresie, dureri musculare, uneori chiar psihoză și la valori ale calcemiei mai mari de 14 mg%, letargie, confuzie, delir, comă.
Alterări metabolice: alterarea secreției de insulină și/sau sensibilității acesteia.
Toate simptomele, cu excepția afectării osoase, sunt de fapt, manifestările clinice ale hipercalcemiei (apar și în alte cauze de hipercalcemie: intoxicația cu vitamina A și cea cu vitamina D, diferite afecțiuni maligne, endocrinopatii, diureticele tiazidice).
Implicații Stomatologice ale Hiperparatiroidismului Primar
În formele severe de hiperparatiroidism, leziunile stomatologice sunt extinse la nivelul:
Arcadelor dentare
Mucoasei bucale
Glandelor salivare
Asociat tulburărilor osoase menționate, decalcifierea pereților alveolari poate conduce la alterarea ligamentului alveolodentar și la expulzia dinților. Aceștia nu sunt afectați de procesul de osteoliză dacă hipersecreția de parathormon survine după formarea lor completă.
În hiperparatiroidism există de asemenea o frecvență crescută a litiazei salivare și a tumorilor de țesut moale: epulis.
Diagnosticul Hiperparatiroidismului Primar
Diagnosticul hiperparatiroidismului primar se bazează pe:
Valorile serice crescute ale parathormonului
Calcemii ≥ 10 mg/dl (repetate de minim 2 ori întrucât valorile calcemiei pot fluctua)
Fosfat seric scăzut sau la limita inferioară a normalului
Alte investigații:
Hemoleucograma
Clearance la creatinină
Determinarea valorilor serice ale 25 hidroxivitamina D
Fosfataza alcalină (valorile crescute sunt marker al resorbției osoase)
Radiografii schelet
Electrocardiogramă
Ecografie renală
Determinarea densității minerale osoase prin tehnica DEXA
Metode de localizare a tumorii/hiperplaziei prin:
Ecografie de paratiroide
Tomografie computerizată cervico-mediastinală
Tratamentul Hiperparatiroidismului Primar
În hiperparatiroidismul primar clasic, paratiroidectomia reprezintă tratamentul curativ.
În cazul unui adenom solitar se practică paratiroidectomia glandei afectate.
În cazul hiperplaziei celor 4 paratiroide, se rezecă 3 glande și jumătate din cea de-a patra, lăsând jumătate pe loc pentru a evita hipoparatiroidismul și dependența pe viață de calciu și vitamina D.
Postoperator poate să apară hipocalcemie simptomatică (oasele fiind demineralizate sunt avide de calciu care se va depune într-un ritm rapid scăzând astfel brusc calcemia) pentru care se recomandă administrarea de calciu intravenos și monitorizarea acesteia.
Pacienților cu demineralizare osoasă importantă se recomandă suplimentarea prin administrare per os de calciu 2-3g/zi și vitamina D 800 UI/zi.
Tratamentul Hiperparatiroidismului Primar Asimptomatic
Intervenția chirurgicală este recomandată în următoarele situații:
Calcemie cu 1mg peste limita superioară a normalului
Episod de hipercalcemie severă, care pune viața în pericol
Prezența litiazei renale
Reducerea clearance-ului la creatinină sub 60 ml/min
Densitate minerală osoasă scăzută, respectiv, scor T sub -2.5 deviații standard, indiferent de localizare
Vârsta sub 50 de ani
Monitorizarea pacientului cu hiperparatiroidismul primar asimptomatic care nu prezintă indicație chirurgicală, presupune determinarea anuală a valorilor calcemiei, parathormonului, densității minerale osoase prin tehnica DXA, clearance-ului la creatinină, ecografiei renale și a metodelor de localizare a tumorii.
În cazul hiperparatiroidismului normocalcemic în prezent nu există un consens internațional privind decizia terapeutică.
Hipoparatiroidismul
Reprezintă un grup de afecțiuni caracterizate prin valori ale parathormonului și calciului seric sub valoarea de referință și hiperfosfatemie.
Semnele și simptomele clinice sunt cele ale hipocalcemiei cronice.
Etiologia Hipoparatiroidismului
Hipoparatiroidismul congenital sporadic sau asociat unor sindroame genetice complexe, uneori familiale
Hipoparatiroidisme dobândite:
Chirurgical
Postiradiere în zona gâtului
Boli infiltrative
Depuneri de metale (fier, cupru, aluminiu)
Pseudohipoparatiroidism: apare datorită lipsei de răspuns/defectelor a receptorilor de PTH. Prezintă aceleași semne și simptome clinice ca și hipoparatiroidismul cu diferența că PTH are valori crescute și există o lipsă de răspuns la administrarea de PTH. Uneori este asociat cu malformații somatice și retard intelectual.
Manifestări Clinice ale Hipoparatiroidismului
Manifestările clinice în hipoparatiroidism sunt în principal determinate de hipocalcemie, și amploarea lor depinde de severitatea, durata și modul de instalare al hipocalcemiei.
Hipocalcemia determină creșterea excitabilității neuromusculare (manifestată prin parestezii, tetanie, convulsii focale, afectare cerebrală) precum și depunerea de calciu în țesuturile moi (cataractă, depunere la nivelul ganglionilor bazali).
Hipocalcemia ușoară (valori ale Ca intre 7,5 – 8,5 mg/ dL) determină tetanie latentă (excitabilitate neuromusculară mai puțin crescută) care poate fi evidențiată prin:
manevra Chvostek: se percută nervul facial la 2 cm anterior de lobul urechii, chiar sub zigomatic și această manevră determină contracția musculaturii faciale variabil, de la colțul gurii la întreaga jumătate a feței. Un Chvostek ușor apare și la 25% din indivizii normali (nu este foarte specific).
manevra Trousseau: se umflă manșeta tensiometrului cu 20 mmHg peste tensiunea sistolică maximă și aceasta determină apariția “mâinii de mamoș”. Acest semn este mai specific dar poate apare la 1 – 4% din indivizii normali.
Manifestarea caracteristică a hipocalcemiei severe (Ca sub 7,5 mg) este criza de tetanie. Aceasta este o stare de contracție musculară spontană, tonică și dureroasă. Deseori debutează cu parestezii în degete și în jurul gurii dar caracteristic este spasmul carpo-pedal și apare “mâna de mamoș”. Se mai pot adăuga trismus (contractura mușchilor maseteri), contracturi ale musculaturii striate și a celor netezi, spasm laringean care poate fi amenințător de viață.
Mai Include Manifestările Hipocalcemiei Cronice
cataractă prematură
tulburări trofice la nivelul tegumentelor, fanerelor
modificări dentare
manifestări ale sistemului nervos central: astenie, confuzie, edem papilar, convulsii focale sau generalizate
hipertensiune intracraniană benignă
calcificări la nivelul ganglionilor bazali care pot genera sindrom extrapiramidal
alterări electrocardiografice
La nou-născut: hipocalcemia poate genera letargie, apnee, convulsii, iar 25% din copii cu hipocalcemie cronică dezvoltă retard mental.
Implicații Stomatologice ale Hipoparatiroidismului
Dentitia este afectată diferențiat în funcție de momentul instalării hipoparatiroidismului:
În hipoparatiroidismul congenital erupția dentară este întârziată, dinții sunt reduși de volum, forma lor nu mai respectă conformația normală.
La dinții în formare, calcifierea insuficientă se materializează printr-o linie hipoplazică adamantină. Dentinogeneza este insuficientă, camerele pulpare și radiculare rămân largi, apexul rămâne deschis (taurodonție). Radiologic lamina dura a dinților apare densificată.
Datorită alterării smalțului, dinții apar de colorație galben murdar, rezistența lor este diminuată, suprafețele de abraziune erodându-se exagerat.
Diagnosticul Hipoparatidoidismului
În vederea stabilirii diagnosticului pozitiv al afecțiunii și a formei etiopatogenice sunt avute în vedere:
examen clinic
dozări biochimice: calcemia și calciul ionizat la examene succesive ale sângelui, fosfatemia, fosfataza alcalină, albumina și proteinele totale, magneziul seric (hipomagnezemia ușoară stimulează secreția de PTH ca și hipocalcemia, dar hipomagnezemia severă poate bloca secreția de PTH, magneziul fiind necesar secreției adecvate de PTH; aceasta este o formă de hipoparatiroidism reversibil la corectarea valorilor magneziului seric).
nivelul parathormonului
determinarea nivelului vitaminei D (deficitul de vitamină D produce hipocalcemie și poate duce la hiperparatiroidism secundar compensator)
investigații imagistice
teste genetice
Tratamentul Hipoparatiroidismului
Tratamentul hipocalcemiei acute presupune administrarea de calciu intravenos. Se consideră că administrarea a corp de calciu elemental administrat perfuzabil timp de 4-6 ore poate antrena creșterea calcemiei cu 2-3 mg/dl. Se recomandă ca rata perfuziei să fie titrată, astfel încât să mențină calciul seric la limita inferioară a normalului. În paralel se începe administrarea orală de calciu și vitamina D cu acțiune rapidă.
În formele cronice, corectarea hipocalcemiei se realizează prin administrarea de calciu (1,5 – 3 g/zi ) și vitamina D cu acțiune rapidă (alfacalcidol, calcitriol). Calciul nu trebuie administrat în cantități mai mari de 500 mg odată, întrucât peste această doză scade absorbția intestinală. Antiacidele scad absorbția intestinală a calciului, de aceea nu trebuie administrate în același timp.
Se recomandă monitorizarea atentă a calcemiei și calciuriei și menținerea calcemiei la limita inferioară a normalului (8,5 – 9 mg/dl) întrucât dacă se ajunge cu valori ale calcemiei către limita superioară a normalului, există riscul accentuării eliminării renale de calciu (prin lipsa efectului PTH de reabsorbție renală a calciului) ceea ce predispune la nefrolitiază și insuficiență renală cronică. Diureticele tiazidice au efect hipocalciuric și predispun la hipercalcemie în absența efectului reglator al PTH. Nu se administrează parathormon.
Osteoporoza - Definiție
Osteoporoza este o boală scheletică sistemică caracterizată prin:
masă osoasă scăzută
deteriorarea microarhitecturală a țesutului osos
creșterea consecutivă a fragilității osoase și a riscului de fracturi
Termenul de osteoporoză primară definește reducerea masei osoase cu apariția de fracturi la femeile postmenopauză (osteoporoza postmenopauză – datorată deficitului de estrogeni) sau la femei și bărbați datorită vârstei înaintate (prin scăderea sintezei de vitamină D).
Termenul de osteoporoză secundară definește pierderea de masă osoasă apărută ca urmare a unor manifestări clinice specifice (tireotoxicoză, acromegalie, sindrom Cushing, hiperprolactinemie, hipogonadism,hiperparatiroidism, deficit de vitamina D, poliartrita reumatoidă, alcolism, etc)
Funcțiile Scheletului
Scheletul, cel mai mare organ uman îndeplinește multiple funcții:
rol esențial în funcția locomotorie
protecția mecanică a organelor vitale
rol metabolic ( rezervor de ioni esențiali supraviețuirii pe care îi poate mobiliza în cazul în care nu există resurse suficiente: calciu, magneziu, fosfor, sodiu)
sediul hematopoezei
Microarhitectura Osoasă
La nivelul scheletului adult există două tipuri de os:
osul cortical
osul trabecular
Trei tipuri celulare principale contribuie la procesul de remodelare osoasă:
Osteoblastele (celulele formatoare de țesut osos)
Osteoclastele (celule răspunzătoare de resorbția osoasă)
Osteocitele (nu se cunoaște încă rolul lor fiziologic)
Osul se află întru-un proces continuu de remodelare pe tot parcursul vieții (resorbție osoasă urmată de formare de os nou).
Criterii de Diagnostic ale Osteoporozei
Contextul clinic și fracturile de fragilitate: un semn clinic caracteristic îl reprezintă scăderea în înălțime datorită fracturilor vertebrale (deseori nedureroase), cu tasare vertebrală consecutivă.
Radiografii osoase (în primul rând coloana vertebrală) pentru a depista fracturile de fragilitate.
Densitometrie osoasă prin dublă absorbțiometrie cu raze X (DXA) – cea mai bună metodă de diagnostic a osteoporozei. Măsoară densitatea minerală osoasă și apreciază pierderea de masă osoasă.
Osteoporoza este definită printr-un scor T obținut prin examinare DXA, mai mic sau egal cu -2,5 DS.
O densitate minerală osoasă cu un scor T între -1 și -2,5 intră în categoria de osteopenie.
Scorul T reprezintă evaluarea densității minerale osoase în raport cu masa osoasă a persoanelor tinere, care prezintă masă osoasă maximă. În jurul vârstei de 40 de ani, masa osoasă începe să intre în declin.
Osteoporoza severă este definită pe baza criteriului densitometric și prezența cel puțin a unei fracturi de fragilitate.
Indicațiile Efectuării DXA
Femei cu vârsta sub 65 ani care asociază factori de risc
Femei cu vârsta peste 65 ani, bărbați peste 70 ani
Pacienți cu fracturi de fragilitate osoasă
Pacienți cu afecțiuni/condiții asociate cu masă osoasă redusă sau pierdere de masă osoasă
Pacienți care urmează terapie asociată cu masă osoasă redusă sau pierdere de masă osoasă
Tratamentul Osteoporozei - Obiective
reducerea incidenței fracturilor
creșterea rezistenței osoase
tratamentul cauzal al osteoporozelor secundare.
Metode de Tratament
măsuri igieno-dietetice și de stil de viață
tratament farmacologic.
Terapia Farmacologică - Clase de Medicamente
agenții antiresorbtivi, care blochează resorbția osoasă prin inhibiția activității osteoclastelor
agenții anabolici, care stimulează formarea osoasă acționând primar asupra osteoblastelor.
Agenții Antiresorbtivi - Bifosfonații
Bifosfonații reprezintă terapia de primă intenție în osteoporoză.
Bifosfonații inhibă resorbția osoasă prin reducerea recrutării, diferențierii și activității osteoclastice și creșterea apoptozei osteoclastelor.
Bifosfonații utilizați în mod curent sunt:
acidum alendronicum
acidum risedronicum
acidum ibandronicum
acidum zolendronicum
Potența bifosfonaților variază de la compus la compus; biodisponibilitatea orală este scăzută ceea ce impune un mod de administrare riguros (dimineața, pe stomacul gol, la 30 – 60 minute înainte de masă, cu un pahar mare de apă). Se pot administra și intravenos.
Reacții adverse:
digestive după administrarea orală: dispepsie, esofagită. De aceea se recomandă ca după administrare, pacientul să nu stea în poziție culcat.
febră și simptome pseudo-gripale după administrare intravenoasă
necroza de maxilar
Osteonecroza de Maxilar / Stadializare
Incidența 1/50.000 pacienți/an
Stadiul 0: fără semne clinice ale necrozei osoase, prezența de semne clinice nespecifice, modificări radiologice și simptome.
Stadiul I: leziuni necrotice osoase în absența simptomatologiei specifice și a semnelor clinice de infecție.
Stadiul II: leziuni necrotice, dureri locale, semne clinice de infecție (eritem în aria osului expus, cu sau fără secreție purulentă)
Stadiul III: leziuni necrotice, dureri, infecție, fractură patologică, fistulă extraorală, osteoliză
Marea majoritate a cazurilor au apărut după lucrări dentare la pacienți cu diverse cancere cu resorbție osoasă mare (mamar, mielom), în tratament cu bifosfonați i.v. în doze mult mai mari decât cele uzuale în osteoporoză.
Strategii Terapeutice în Osteonecroza de Maxilar Asociată Terapiei cu Bifosfonați
Stadiul 0: igienă orală, controlul durerii.
Stadiul I: la pacienții asimptomatici și în absența dovezilor de infecție: igienă orală, urmărirea clinică trimestrială revizuirea indicațiilor pentru continuarea bisfosfonatului.
Stadiul II: igienă orală, controlul durerii, antibioterapie, debridări pentru a ameliora iritarea și infecția țesuturilor moi, revizuirea indicațiilor pentru continuarea terapiei cu bisfosfonați.
Stadiul III: igienă orală, controlul durerii, antibioterapie, debridări chirurgicale sau rezecții segmentare ca tratament paleativ pe termen lung al infecției și durerii, îndepărtarea protezelor pentru protejarea situsului afectat revizuirea indicațiilor pentru continuarea terapiei cu bisfosfonați.
Dificil de tratat; diversele proceduri orale (inclusiv biopsia) pot înrăutăți. Cazurile suspecte ar trebui trimise la un specialist în problemă.
Agenții Antiresorbtivi - Modulatori Selectivi ai Receptorului Estrogenic (SERM)
SERM sunt agenți non hormonali care se leagă de receptorul estrogenic, având efecte agoniste pe os și ficat (prezervă masa osoasă și scad LDL), antagoniste la nivelul sânului (utilizați în cancerul de sân) și neutre la nivelul uterului (nu predispun la apariția cancerului de endometru).
Raloxifeul (singurul aprobat deocamdată): administrat în doză de 60 mg/zi timp de 2 ani generează creșterea densității minerale osoase la nivel lombar și la nivelul șoldului, reduce incidența fracturilor vertebrale, dar nu are efect semnificativ asupra fracturii de șold. În general este bine tolerat, ca efecte adverse sunt citate: trombembolismul venos, accentuarea tulburărilor vasomotorii, crampe musculare.
Mai Include
Terapia estro-progestativă: datorită riscurilor pe care le implică aceasta (tromboză, trombembolism, cancer sân și endometru), actualmente este rezervată doar pentru tratamentul simptomelor vasomotorii insuportabile post-menopauză (bufeuri) care nu pot fi tratate în alt fel. Nu este utilizată pentru creșterea masei osoase, alte medicații mult mai eficiente și mai lipsite de riscuri fiind disponibile.
Calcitonina: Există sub formă injectabilă sau de spray intranazal. Poate avea un efect analgezic suplimentar la femeile cu fracturi vertebrale dureroase.
Calciu și Vitamina D: După vârsta de 70 ani, suplimentarea Ca și Vitamina D inhibă resorbția osoasă, crește masa osoasă și scade incidența fracturilor. De aceea, aportul adecvat de Ca și Vitamină D reprezintă intervenția de bază pentru prevenția osteoporozei ca și pentru tratamentul acestei afecțiuni.
Aportul de Ca:
Pentru adolescenți: 1300 mg pe zi
Pentru adulții până la 50 ani: 1000 mg pe zi
Pentru adulții peste 50 ani: 1200 mg pe zi
Unii autori recomandă 1500 mg pe zi pentru cei cu risc crescut pentru osteoporoză
Alimente bogate în Ca: 300 mg de Ca se regăsesc în 300 ml lapte/iaurt, 250 mg brânză. Se estimează că restul dietei exceptând lactatele aduce cam 250 mg Ca pe zi.
Aportul de Vitamina D
Studii recente au arătat că majoritatea populației suferă de deficit de vitamina D (lipsa expunerii solare suficiente și aport dietetic redus (singura sursă adecvată peștele gras și uleiul de pește)
Se recomandă 800 – 1000 UI pe zi
Agenții Anabolici
Parathormon sintetic:
PTH în doze mici are efect osteoformator
Tratamentul este limitat la 2 ani și recomandat doar la pacienții cu istoric de fracturi osteoporotice, care au multipli factori de risc pentru fractură sau care nu pot folosi alte tratamente anti- osteoporotice
Androgeni:
Testosteronul crește masa osoasă la bărbații hipogonadici
De asemenea androgenii îmbunătățesc masa osoasă la femei cu osteoporoză dar tratamentul este limitat de efectele adverse virilizante