fiziopat_lp_11

Seminar: Explorarea Funcţională a Proteinelor Plasmatice

Introducere în proteine

  • Proteinele sunt macromolecule formate din aminoacizi legați prin legături peptidice.

  • Există două tipuri de proteine în organism:

    • Proteine celulare – găsite în celule.

    • Proteine plasmatice – găsite în plasmă, cu o strânsă corelație metabolică între ele.

Funcția proteinelor plasmatice

  • Funcții multiple:

    • Funcție plastică (structurală)

    • Funcție coloid-osmotică

    • Transport specific și nespecific

    • Menținerea tensiunii arteriale

  • Alte roluri:

    • Hormoni

    • Enzime

    • Factori de coagulare

    • Anticorpi și proteine de fază acută

    • Participarea la echilibrul acido-bazic

Factori care influențează metabolismul protidic

  • Factori exogeni: aportul proteic alimentar

  • Factori genetici

  • Factori hormonali:

    • Hormoni anabolizanți (de exemplu, insulina, hormonii tiroidieni)

    • Hormoni catabolizanți (ex: catecolaminele, glucocorticoizii)

Dozarea proteinelor

  • Proteinele pot fi dozate în:

    • Ser

    • Plasmă

    • Urină

    • Lichid cefalorahidian și alte lichide biologice

  • Examinarea proteinelor din ser – o investigație de rutină, obținută prin coagularea sângelui.

Proteinele totale

  • Valori normale: 65-85 g/L (6.5 - 8.5 g/dL).

  • Hipoproteinemiile: scăderea concentrației proteinelor serice.

  • Hiperproteinemiile: creșterea concentrației proteinelor serice.

  • Disproteinemiile: modificări în raportul fracțiunilor proteinelor plasmatice.

Comportamente patologice

  • Hipoproteinemiile false – cauzate de hiperhidratări.

  • Hiperproteinemiile false – cauzate de deshidratări.

  • Hipoproteinemiile reale – cauzate de deficitul de sinteză proteică sau pierderi crescute (ex: sindrom nefrotic).

  • Hiperproteinemiile reale – sinteză excesivă a unei fracțiuni proteice (ex: gamapatie monoclonală).

II. Fibrinogenul

  • Fibrinogenul se transformă în fibrină în cadrul cascadei coagulării.

  • Concentrație normală: 200-400 mg/dL.

  • Concentrații crescute:

    • Boli infecțioase (ex: pneumonia, septicemie)

    • Reumatism articular acut

    • Traumatisme

    • Cancere

    • Boli autoimune (ex: lupus eritematos)

  • Fibrinogenul scade în ciroza hepatică.

III. VSH (Viteza de Sedimentare a Hematiilor)

  • Hematiile se resping reciproc datorită sarcinilor electrice.

  • Metoda VSH: determinarea vitezei de sedimentare prin citirea înălțimii coloanei plasmatice.

  • Valori normale: sub 15 mm la bărbați, sub 20 mm la femei.

  • Creșterea VSH indică sindroame inflamatorii; proteinele precum fibrinogen și IgM contribuie la accelerarea VSH.

IV. Electroforeza

  • Folosită pentru a determina raportul între diferitele proteine plasmatice.

  • Proteinele se împart în 6 fracțiuni: albumină, alfa1, alfa2, beta1, beta2, gamaglobuline.

  • Raport normal albumine/globuline: aproximativ 1.5.

V. Proteinele de interes deosebit

Albuminele

  • Sintetizate hepatic, cantitate de 10 g în 24 h, reprezintă 55-70% din proteinele plasmatice.

  • Funcții:

    • Menținerea presiunii coloid-osmotice

    • Transport nespecific al substanțelor (ex: bilirubina neconjugată).

  • Hipoalbuminemia:

    • Deficit de aport

    • Deficit de sinteză (ex: ciroză hepatică)

    • Pierderi crescute (ex: sindrom nefrotic).

Proteinele inflamației

  • Creștere semnificativă a proteinelor de fază acută în stările inflamatorii (ex: CRP).

  • Creşterea se datorează unei sinteze hepatice exagerate (mediată prin interleukine, în special IL6)

  • Proteina C reactivă (CRP) este un marker foarte precoce al inflamaţiei, nivelul ei crescând la 2-4 ore de la debutul procesului inflamator. D

VI. Markerii tumorali

  • Molecule produse de celulele tumorale, apare în circulația sanguină.

  • Exemple:

    • AFP (cancer hepatic)

    • ACE (cancer tub digestiv)

    • CA 19-9 (cancer pancreatic)

    • CA 125 (cancer ovarian)

    • PSA (cancer prostatic).

VII. Enzimele serice de interes clinic

  • Enzimele intracelulare cresc în plasmă când țesuturile sunt lezate:

    • Enzime de citoliză (ex: TGO, TGP).

    • Enzime de excreție (ex: fosfataza acidă, amilaza).

    • Enzime de colestază (ex: fosfataza alcalină).

  • Transaminazele:

    • Utilizate în diagnosticarea hepatitelor si cirozei.

  • LDH( Lactatdehidrogenaza): modificări în afecțiuni cardiace, hepatice.

  • Creatinfosfokinaza (CPK) sau creatinkinaza (CK) se prezintă sub formă dimerică, fiind compusă dintr-o subunitate M (muscle) şi una B (brain).

  • Fosfataza alcalină Creşterea fosfatazei alcaline origine hepatică indică în special fenomene de colestază, care apar de exemplu în cancerele hepatice sau în caz de blocare a căilor biliare prin calculi.ul 11

VIII. Sindromul Excretobiliar

Biligeneza și excreția biliară

  • Determinarea concentrației sanguine a pigmenților biliari sau a enzimelor eliminate biliar.

Metabolismul pigmenților biliari

  • Bilirubina neconjugată (BN) rezultă din degradarea hemului și este neurotoxică.

  • BN este conjugată în ficat cu acidul glucuronic, rezultând bilirubina conjugată (BC).

  • Hiperbilirubinemia duce la colorarea urinei și scaunelor.

IX. Tipurile de icter

  • Icter prehepatocitar: predomină bilirubina neconjugată (anemii hemolitice).

  • Icter hepatocitar: ambele fracțiuni cresc (hepatite, ciroză).

  • Icter posthepatocitar: predomină bilirubina conjugată (obstrucții biliare).